Elevii dâmbovițeni învață de la oamenii de succes cum să-și construiască viitorul

Consiliul Elevilor Dâmbovița a organizat astăzi cea de-a treia ediție a programului „Învață de la oamenii de succes cum să-ți construiești viitorul!”

Camelia Brăjboiu, Gabriela Ganea

De data aceasta Consiliul Elevilor l-a avut alături pe absolventul Universității Politehnice, Ioan Cosmin Radu, actual inginer Microsoft. Scopul evenimentului a fost acela de a răspunde curiozităților elevilor pasionați de IT ce vor să urmeze o carieră în acest domeniu.

Elevii i-au adresat întrebări legate de interviul de angajare în compania Microsoft, de modul în care se lucrează în renumita companie și de motivul care l-a determinat pe acesta să aleagă lumea IT. „Am ales acest domeniu pentru că este foarte interesant. În cazul în care la un moment dat voi avea posibilitatea să-mi schimb domeniul, voi alege să fac ceva tot în IT, dar diferit. Am considerat că este un domeniu foarte flexibil și ăsta a fost un lucru foarte important în decizia mea de a urma o facultate IT”, a declarat Ioan Cosmin Radu.

La prima ediție a programului "Învață de la oamenii de succes cum să-ți construiești viitorul!", invitatul a fost profesorul universitar de istorie Silviu Miloiu, iar invitata celei de-a doua ediții a fost soprana Felicia Filip.

Școala de Televiziune COLUMNA, aprilie-iunie 2016

Atelierul de Jurnalism și Columna TV te invită să descoperi fascinanta lume a televiziunii.

Dacă visul tău e să urmezi o carieră în televiziune, începutul este aici! Vei descoperi, alături de jurnaliști cu experiență, tainele profesiilor de prezentator TV, reporter, cameraman, editor imagine și producător.

Cursul se adresează atât elevilor din clasele I-VIII, cât și liceenilor și studenților, și își propune să le ofere participanților noțiuni teoretice de jurnalism, însoțite de exerciții de redactare și creativitate, sesiuni de practică pe teren și în studiourile de televiziune. 

PROGRAMA CURSULUI 

Grupa de vârstă 7-13 ani

1. Ne cunoaștem! Jocuri de comunicare
2. Observație și descriere. Oameni cu povești
3. Observație și descriere. Obiecte cu povești
4. Povești create de copii după suport de imagini
5. Ce este o știre, cum o realizăm și cum o prezentăm. Puzzle-știre
6. Interviul. Invitat-surpriză căruia îi adresăm întrebări
7. Titlul. Cât de important este și cum îl alegem. Povești create de copii după un titlu dat
8. Grup de lectură. Exerciții de dicție.
9. Exerciții de dezvoltare personală și comunicare. Public speaking
10. Emisiune TV, lectură în fața prompterului. Discuție cu jurnaliștii
11. Închegarea unei redacții TV. Realizarea unei emisiuni de știri și a uneia de divertisment
12. Diplome, emisiune final

Grupa de vârstă 14-18 ani
1. Introducere în presa scrisă și vorbită. Jurnalistul și sursele de informare. Documentarea
2. Redactarea textului jurnalistic. Stil. Structură. Titlu
3. Jurnalismul de televiziune. Diferențe față de radio și presă scrisă.
4. Genurile presei: Știrea. Relatarea
5. Genurile presei: Reportajul – Obiecte și locuri cu povești
6. Genurile presei: Interviul - Oameni cu povești
7. Instituții care furnizează informații. Conferința de presă. Comunicatul de presă
8. Dezbatere: Emisiuni tabloid vs. emisiuni culturale și de informare
9. Cum selectăm informația corectă. Titluri bombastice. Greșeli des întâlnite în mass-media actuală
10. Public speaking: Exerciții de dicție, frazare, intonație, stil. Ton și tonalitate în voce (Grup de lectură). Exerciții dezvoltare personală
11. Publicitate. Cum vindem un produs la TV. Puterea imaginii
12. Diplome, emisiune final

Întâlnirile vor avea loc săptămânal, la sediul Televiziunii Columna, și vor îmbina partea teoretică a cursului cu lucrul propriu-zis cu prompterul și microfonul, cu camera de filmat și mixerul de emisie.

Taxa aferentă unui modul este de 750 de lei (plătibili în 3 rate lunare), iar durata unui modul este de 3 luni.

Înscrierile se fac la numărul de telefon 0730 833 507 sau pe pagina evenimentului.

Gânduri la final de Atelier

Două dintre colege sunt studente la Jurnalism şi în ochii lor am citit determinarea unui bun viitor jurnalist. Maria,o blogger-iţă ambiţioasă, mi-a arătat că timiditatea are rolul său, iar Vlad şi ceilalţi doi colegi m-au învăţat să nu mă tem de noi provocări. Totdată, am învăţat de la Alexandra faptul că orice meserie ai avea trebuie să îţi menţii verticabilitatea şi demnitatea. Trebuie să îţi asumi deciziile şi fiecare pas trebuie bine, dar bine gândit. Doar o viaţă avem! Datorită acestui Atelier am descoperit că nu am trac în faţa camerelor de filmat, a prompterului, a cameramanilor. Am descoperit cum să redactez o ştire şi cum să fac un interviu, cum să scriu un articol. M-am descoperit pe mine aşa cum doar visam că voi fi!                                                                            Raluca POPA

În primul rând, aici îți sunt explicate bazele redactării unui text jurnalistic în cel mai simplu mod; pur și simplu vei fi uimit cât de repede vei înțelege totul și dintr-o dată acest domeniu va deveni mult mai interesant decât credeai. După ce înțelegi elementele de bază și ajungi să le pui în aplicare prin redactarea de știri, articole sau interviuri, iar acestea sunt publicate pe blogul Atelierului sau în revista „Corpul M - Atelier jurnalistic”, prin acea ușoară mândrie pe care o simți vei ști că ai reușit.                            Ramona DUMITRU

Cu ajutorul cursului mi-am descoperit o nouă latură a personalității. L-am descoperit pe cel care are mereu ceva de spus, pe cel îndrăzneț care nu se teme de eșec, pe cel ambițios care câteodată exagerează, dar are numai intenții bune, iar pentru asta trebuie să îi mulțumesc Alexandrei. Cred că eforturile ei nu au avut drept scop să ne modeleze pentru o carierăi în jurnalism, ci mai degrabă ca și persoane. Exerciții de vorbit liber pentru cei timizi, scrisori și povești pentru cei care vor să își descopere talentul, jocuri amuzante de dicție pentru a vorbi corect, sporirea atenției la detalii, toate au contribuit la încă o etapă a formării noastre.                                                          Vlad LĂDUNCĂ

Am cunoscut oameni minunați din redacții de televiziune, presă scrisă sau radio, mi-am făcut prieteni noi și, cel mai important, m-am cunoscut pe mine cum nu o mai făcusem. Mi-am exersat latura responsabilă, creativă și organizatorică. Am învățat să mă exprim mai clar, mai bine, să vorbesc cu diferiți oameni și să fiu mai atentă la tot ce se întâmplă în jurul meu. Acest curs m-a făcut să înțeleg cât de grea este această meserie și totuși cât de mult îți poate oferi atunci când există pasiune adevărată pentru ceea ce faci.

                                                               Maria PETREANU

Acest curs este binevenit oricui, deoarece înveți lucruri noi pe care le poți aplica în viitoarea carieră, înveți să lucrezi în echipă, ceea ce nouă ne lipsește cu desăvârșire... Pot să spun cu bucurie că lucrurile bune învățate aici îmi vor rămâne întipărite în minte și sunt convis că le voi folosi la nevoie.

                                                                                                   Cătălin ȚUȚUIANU

...sunt liniștită și totodată fericită, iar toate acestea pentru că am învățat ceva de la Alexandra: dacă ai încredere în tine și muncești din greu pentru ceea ce-ți dorești, este posibil ca viața să-ți ofere o șansă mare. Și, cel mai important: să-ți cunoști sinele și să faci ce-ți place, fiindcă doar așa vei putea fi fericit.

                                                                  Diana NICULESCU

Să fii jurnalist este ceva frumos, care necesită atenție, timp, și o bună comunicare cu oamenii. Atelierul de Jurnalism a fost o ocazie excelentă pentru mine de a acumula o grămadă de informații și de a-mi face prieteni noi.

                                                                                                             Eusebiu BARBU

”Corpul M – Atelier Jurnalistic”, numărul 5. Aici, puteți citi varianta electronică!

Zilele trecute, cursanții Atelierului de Jurnalism împreună cu studenții facultății de profil de la Universitatea Valahia au lansat cel de-al cincilea număr al revistei ”Corpul M – Atelier Jurnalistic”. Puteți citi în paginile publicației un interviu cu comisarul șef de poliție Nina Neacșu, dar și unul cu jurnalista Cristina Dinu, un fotoreportaj despre pericolul în care se află pădurile și mai multe recenzii de carte și de film.

Încă de la început, tinerii pasionați de lumea jurnalismului s-au arătat entuziasmați de ideea conceperii unei reviste. Aceasta cuprinde știri de actualitate, povești de suflet ale tinerilor redactori, interviuri cu oameni interesanți și alte creații de care viitorii jurnaliști sunt mândri. Aici, găsiți varianta electronică!

Povestea unui necunoscut: Evadare din realitate (partea a III-a)

Vlad Lăduncă (cls a XII-a, C.N. Ien. Văcărescu)

Azi mi-am dat demisia de la acest serviciu care mă omora încet. În sfârșit, mă simt liber, cătușele rutinei au dispărut, dar mă simt și ciudat în același timp. Ar trebui să îmi pară rău că îmi las colegii în urmă, dar, sincer, nu mă mai interesează. Am fost prea mult timp „băiatul bun” de la birou... prea mulți au profitat de bunătatea mea, de faptul că îmi este greu să refuz când cineva îmi cere ceva... dar ăsta sunt și nu mă schimb... o să le pară rău. 

Există și o parte bună în toată chestia asta: momentul în care am pus punct. Eram la birou, lucrând la un raport important pentru nu știu ce compania. Îmi ceruse șeful să fie gata cât mai repede, așa că am pus un zâmbet tâmp pe față (deși aș fi vrut să îi șterg expresia aia de idiot atotputernic cu un pumn bine plasat, dar, din fericire, avea să se întâmple și asta), și m-am conformat... nimeni nu se poate pune cu șeful decât dacă are niște circuite arse în cap. 

Lucram de zor la tabele, cifre și statistici, când se înființează lângă mine George. „Ce o mai fi vrând și creatura asta?”, mă întreb, deși știam răspunsul... În lucrul meu intens, i-am auzit pe cei trei purceluși: George, Alex și Marius cum șușoteau la un birou să îmi paseze mie lucrul lor, pentru că ei voiau să iasă la bere (fără mine), bazându-se pe serviabilitatea mea. În fine... vine ăsta la mine cu o atitudine de parcă eram cei mai buni prieteni din lume, deși știa foarte bine cât îmi era de antipatic. „Vrei să mă ajuți și pe mine cu ceva?”, întreabă el. „Cu ce?”, îl întreb la rândul meu. „Poți termina tu raportul X în locul meu? Nu mă simt foarte bine și a zis șeful că trebuie predat azi”. „Nu mai bine îi zic eu șefului că vrei să te eschivezi de la treabă, leneș ordinar ce ești?” „Cum îndrăznești?”, țipă el repezindu-se cu pumnul spre dinții mei. 

Reușesc să mă feresc și apuc prima chestie care îmi pică în mână: o sticlă plină cu apă. Îi mulțumesc oricui a așezat obiectul ăla atât de strategic. Sticla zboară prin aer și face contact cu capul tipului, provocându-i o cascadă de sânge pe gură, moment în care șeful, probabil alertat de zgomot sau deranjat din vizionarea de filme pentru adulți (lucru știut de toată lumea dar menționat de nimeni din motive evidente), intră cu tot cu ușă în încăpere. 

Evaluează situația dintr-o privire: eu cu sticla în mână, George plin de sânge, pe jos. Se apropie de el și îl ajută să se ridice. Rămân țintuit de covor, incapabil să reacționez la scenă, cu sticla atârnându-mi greu în mână. „Cineva să sune la ambulanță. Are nasul spart și lipsă vreo câțiva dinți”, (mulțumesc, sticlă”), după care se întoarce spre mine cu o expresie de taur rănit. Îmi înăbuș dorința de a izbucni în râs. „Ești concediat!”, zbiară la mine cu stropii de salivă ajungând pe cămașa mea abia cumpărată. „Sunt concediat?!”, întreb eu, izbucnind într-un râs nebun. „Nu sunt concediat, îmi dau demisia! Sunteți niște oameni jalnici, care au profitat de bunătatea mea prea mult timp. 5 ani a trebuit să vă suport fițele și ție și idioților ăstora. Atâtea rapoarte a trebuit să completez și să termin, pentru ca ei să poată avea parte de timp liber pe care nu îl merită. Dar totul se termină azi! M-am săturat! O să plec și nu o să mai auziți niciodată de mine!”

Mi-am terminat pledoaria cu o satisfacție imensă. Pe de o parte, că am putut spune în final ce simt și, pe de alta, pentru fața de copil care și-a pierdut jucăria preferată, a șefului meu. Bonus, evident, privirile înfricoșate și în continuare antipatice ale „colegilor” mei care probabil și-au dat seama că trebuie să muncească de azi înainte. Pornesc ușor spre holul principal și ajung la lift. Apăs pe același buton pe care am apăsat atâta timp, parcă ușurat de toate grijile. Liftul huruie, se zdruncină, dar ajunge la parter. Îl salut pe gardian pentru ultima dată și ies în stradă. Nu credeam că o să mă bucur vreodată de aerul poluat al mediului urban. Fac cu mâna primului taxi și urc în el, dornic de o nouă aventură... (VA URMA)

Povestea unui necunoscut: Evadare din realitate (partea a II-a)

Vlad Lăduncă (cls a XII-a, C.N. Ien. Văcărescu)

Se mai terminase încă o zi... Începea să-mi displacă din ce în ce mai mult acest serviciu. Cu toate deplasările pe teren, cu tot stresul... Răbdarea mea se apropia sfârșit. Dar exista și o parte bună: am descoperit locuri ca „cetatea”. 

Off, ce aș vrea să mă pot întoarce acolo... Îmi strâng lucrurile cu o expresie posomorâtă și obosită pe chip. Colegii s-au obișnuit cu atitudinea mea, și eu și ei trecem prin aceeași corvoadă, deci mă înțeleg și nu mă judecă, deși mi-aș dori ca ceva totuși să se schimbe. Plec aproape adormit, ajung în fața liftului și apăs butonul cu putere... mecanicul încă nu l-a reparat... sper să nu rămân iar blocat... Ajunge după multe sforțări și observ că nu e gol. 

Colega noastră de la etajul 3 merge și ea spre casă. O fată superbă, dar cu capul pe umeri, îmi aruncă o privire și îmi zâmbește.

Povestea unui necunoscut: Evadare din realitate (partea I)

Vlad Lăduncă (cls a XII-a, C.N. Ien. Văcărescu)

Trecusem de multe ori prin acest oraș, câteodată cu treabă, alteori pur și simplu în drum spre mare. E ciudat... de obicei nu prea sunt atent la clădirile din jur, dar aici ceva cu totul nou mi-a atras atenția. Stăteam la o masă, cu cafeaua aburind în ceașcă și, dintr-o dată, surprind niște puțti vorbind la o masă alăturată: „Frate, iar m-am certat cu tata. Mergem la cetate? Trebuie să ma liniștesc...” ; „Wow , chiar atât de grav?...” Am rămas puțin pe gânduri, întrebându-mă ce poate fi locul acesta de care vorbesc ei... Îmi aduc aminte de certurile cu ai mei și decid să văd unde se duc. Plătesc cafeaua, îi zâmbesc chelneriței, o fată drăguță foc, și plec.

După o jumătate de oră de colindat prin praf, enervat de zgomotul mașinilor, după ce am învățat câteva înjurături extrem de interesante, ajungem la „cetate”; niște ziduri la marginea orașului, înconjurate de buruieni, departe de civilizație.

Amintiri cu radio

Raluca POPA: „Bun venit la mine acasă!”, ne-a urat, cu un zâmbet larg pe faţă, şi ne-a poftit să-i cunoaştem a doua casă. Era incinta Radio Minisat. Prezentatoarea Matinalului, Alexandra Damian, ne-a arătat fiecare colţişor la radioului, spunându-ne totodată şi mici povestioare dar şi picanterii din lumea radio.

„Lumea nouă” în care intrasem era total diferită de ceea ce îmi închipuiam. La radio, asculţi muzică şi ştiri, nu? Ei bine, e total diferit. În spatele melodiilor difuzate şi a micilor buletine informative, se află ani de muncă şi profesionalism. Noi vedem, de fapt auzim, doar partea uşoară şi frumoasă, dar un întreg mecanism se află în spatele lumii radio. 

________________________________ 

Maria PETREANU: Șapte zile fără lumină, calculator, televizor, sau orice alt aparat electrocasnic. Aveam doar 7 ani, dar îmi amintesc că acel gând m-a speriat, fiind și eu, ca mai toți copiii anilor 2000, aproape dependentă de desene animate. Însă, spre mirarea mea, acea săptămână a fost una din cele mai distractive și plăcute din viața mea. Eu și mama, singure în întuneric de la ora 7 după-amiaza și până când reușeam să adormim, stând în pat și povestind, sau citind „Robinson Crusoe” la lumina lumânării.

Singurul nostru camarad în acea beznă tăcută era un radio micuț, cu baterie. Îmi amintesc perfect cum, în fiecare după-amiază și seară, căutam posturile de muzică, entuziasmată, și adormeam în compania melodiilor ce se auzeau în surdină. Îmi amintesc cu amuzament cum uneori, pe seară, rămâneam singură în casă și dădeam radioul la maximum, ca să mă simt mai puțin singură, fiindu-mi frică de întuneric. Atunci când semnalul se întrerupea subit, îmi treceau prin minte tot felul de idei, de la prezența unor fantome în casă până la interceptarea semnalelor extraterestre. 

În prezent, pentru mine radioul a revenit la rangul de prieten ocazional, pe care îl întâlnesc doar atunci când sunt în mașină.

_______________________________

Vlad LĂDUNCĂ: Ascultam la radio una din piesele deja consacrate ale lui Connect-R, când DJ-ul intervine și anunță că imediat va avea loc un concurs, iar câștigătorul va primi un tort. Tot ce trebuia să fac era să rețin parola și să sun primul atunci când venea momentul. Entuziasmat și puțin curios, am acceptat provocarea. Ce putea să se întâmple? Trece timpul și parola parcă nu mai era spusă. Dar am început să observ ceva ciudat: DJ-ul accentua anumite cuvinte atunci când vorbea. Am stat puțin pe gânduri și am început să notez pe o foaie fiecare cuvânt accentuat la fiecare intervenție, obținând în final „ascultă Radio Minisat și câștigă premiul dulce”. A sosit și momentul mult așteptat. Telefonul sună de câteva ori când aud o voce cunoscută: vocea DJ-ului. „Dacă ne spui parola corect, ești fericitul câștigător al unui tort de ciocolată. Grăbește-te!”.

Eram în culmea fericirii, și nu pentru că urma să mănânc tort, ci pentru că nu mai câștigasem nimic niciodată; deci asta era o experiență nouă pentu mine, așa că le-am spus parola cu vocea tremurândă. Când am auzit „Felicitări!”, nu am mai putut să vorbesc normal, așa că mama și-a intrat în rol și m-a calmat. Pe lângă dulcele premiu, am cunoscut și niște oameni foarte de treabă. A fost o zi de neuitat.

______________________________

Ramona DUMITRU: Atunci când rostesc „amintiri cu radio”, am o singură imagine descrisă clar în mintea mea. Timpul pare că a trecut atât de repede… pe atunci eram la grădiniță și locul meu preferat de acasă, unde petreceam ore în șir, era pervazul vopsit în verde ce înfrumuseța casa bătrânească a bunicii. 

Pe acel pervaz am învățat să scriu, ajutându-mă de ziarele și creioanele bunicii. Această imagine, în care încercam să reproduc literele pe biletele loto, este completată de radioul micuț și negru ce afișa cu cifre mari și roșii ora, radio aflat chiar lângă mine, la același pervaz. Parcă aud și acum cântecele din folclor emise la radio, sunetul acela distorsionat și înterupt câteodată, dar care avea ecou în toată camera și ne ținea companie mie și bunicii ore în șir…

_______________________________

Cătălin ȚUȚUIANU: Întâmplarea făcea ca în acea zi să se împlinească 12 ani de când Kiss FM emitea în eter. DJ-ii pe care i-am cunoscut la acea vizită sunt Olix, Dan Fințescu și Andreea Remețean. Am fost invitați în sediu, pentru a ne fi prezentată redacția. Ne-au spus că, în fiecare dimineață, la ora 9.00, se strâng toți pentru a pregăti în detaliu ce se va întâmpla în ziua respectivă. La ora 10.00 sunt transmise știrile, iar la ora 14.00 se transmite un mic talk-show. Între ele, este muzică din playlist. Aparatele de transmisie sunt de ultimă generație și simplifică mult munca celor din radio. 

Ne-au spus că, pentru a fi unul dintre ei, trebuie să fii combativ, comunicativ, să ai personalitate și să nu ai trac, să ai fler și să nu-ți uiți glumele acasă, în ziua în care vei sta în fața microfonului.

_______________________________ 

Diana NICULESCU: Radio Minisat împlinea 20 de ani de la lansare. Mi s-a părut minunat, așa că m-am lăsat mânată de dorința de a cunoaște nucleul de unde pornesc melodiile mele preferate, și am hotărât să particip. Nu prea ai cum să uiți momentul în care o mică parte din visul tău, care presupune a cunoaște o redacție, se îndeplinește așa, dintr-o dată. 

Această vizită m-a ajutat să înțeleg anumite aspecte. Spre exemplu, faptul că a lucra într-un asemenea spațiu nu-i ușor, că ideile pe care mi le făcusem despre ceea ce se petrece dincolo de difuzorul radioului sunt doar idei, că pentru a deveni bun în domeniu trebuie să muncești mult și să lași grijile deoparte atunci când pășești în emisie, că ascultătorul vrea o voce veselă și nu una care să-i agraveze starea deplorabilă.

Să ajung să prezint știrile dintr-o dată, fără niciun fel de pregătire, doar cu niște emoții ce pe parcurs s-au transformat în râs, ei bine, cine ar fi crezut?! Au fost doar două știri, una despre un accident și alta despre un concert, însă ele au jucat rolul unui ceas deșteptător pentru mine. M-au ajutat să realizez faptul că, dacă vreau ceva, trebuie să lupt și să cîștig, că sunt norocoasă și merit asta.

Acum e o zi obișnuită, în care scriu la același laptop, însă ascult acea melodie, cea pe care am auzit-o și la radio, înainte să prezint știrile Radio Minisat, Stolen paradise.

Cronică de film: „Limitless” (2011)

Cătălin Țuțuianu (cls a X-a, Seminarul Teologic Tgv)

„Limitless” este un thriller captivant, regizat de Neil Burger („The Illusionist”), care are la bază romanul „The Dark Fields” scris de Alan Glynn și care încearcă să răspundă la întrebarea: ce s-ar întâmpla dacă ar exista o pastilă care te-ar face peste măsură de inteligent? ...Premisă care mă face să mă intreb: oare ce s-ar fi întâmplat dacă regizorul ar fi luat această pastilă, cam cât de genial ar fi fost filmul? 

Bradley Cooper ne este prezentat cu ajutorul tuturor clișeelor posibile: look neîngrijit, casă murdară, datorii, prietenă care îl părăsește, viață haotică etc. Totul se schimbă însă când îi iese în cale fratele fostei sale soții (un traficant de droguri) care îi oferă soluția la toate probleme sale: o pastilă „minune”, neaprobată de Ministerul Sănătății, dar cu efecte miraculoase, ce te fac să-ți folosești creierul la capacitate maximă...

Povești de suflet: 287 km de iubire

Raluca Popa (cls a XII-a, C.N. Ien. Văcărescu)

Plecarea era la 9:00 a.m. Cu bagajul făcut, de fapt o minigentuţă de voiaj, mă urc în autocarul pe care îl aşteptam cu atâta nerăbdare. Şoferul anunţă plecarea şi privesc cu nostalgie cum îmi las în urmă oraşul natal. Drumul spre omul drag a fost plin de emoţii, şi nu pentru că era prima dată când călătoream singură pe o rută atât de lungă, ci pentru că la capătul călătoriei ştiam cine urma să mă aştepte.

Primii 200 de km au trecut uşor. Admiram fiecare orăşel sau sat prin care treceam. Mă minunam cât de departe te poate duce dragostea. La intrare în Piteşti, o mare de lalele aşezată fix pe spaţiul verde dintr-un sens giratorui. Superbe. Dar parcă nu se comparau cu lanurile de flori gablene ce parcă încălzeau pajiştile verzi. Am aflat mai târziu că erau lanuri de rapiţă. 

Drumul de la Strehaia până la Slatina mi l-am petrecut făcându-mi mii de „filme”: cum va fi, cum o să ajung, cum, cum, cum?? Penultima oprire, la Slatina, a durat 30 de minute şi a fost groaznică. Mi  s-au părut ani, nu                                                                                   câteva minute. Am răsuflat uşurată când am văzut autotcaul                                                                            că se pune din nou în mişcare.

Ultimii kilometri, până la Craiova, la fel de infernali. Dar parcă a meritat, când l-am văzut acolo, aştptându-mă cu un buchet superb de trandafiri. Cât de frumos se transformă 287 de km în 287 km de iubire!

Locuri cu poveste: Mănăstirea Dealu, o istorie uitată a Târgoviștei

Eusebiu Barbu (cls. a IX-a, C.N. C-tin Carabella)

Mănăstirea Dealu, loc încărcat cu istorie, se află în vârful dealului ce înconjoară municipiul Târgoviște. Priveliștea de la Mănăstire este una de-a dreptul superbă, se poate zări întreg orașul, cât și satele învecinate. 

Locul este învăluit într-o anumită legendă, cum că ar exista aici un tunel care îl leagă de Curtea Domnească din Târgoviște, tunel ce datează din vremea celebrului Vlad Țepeș. Acest loc atrage turiști și prin faptul că, în interiorul bisericii, se află capul marelui voievod Mihai Viteazul. 

Poate puțini dintre noi mai știu că în imediata vecinătate a mănăstirii a funcționat și un liceu militar,

Cronică de film: „Interstellar”

Maria Petreanu (cls a XI-a, C.N. Ien. Văcărescu)

Interstellar, filmul științifico-fantastic regizat de Christopher Nolan și lansat în noiembrie 2014, prezintă raportul fascinant dintre ființa umană și Univers într-un mod unic. Distribuția este una de excepție, avându-l pe Matthew McConaughey în rolul principal, premiat pentru apariția sa în filme precum „Dallas Buyers Club” sau „The Wolf on Wall Street”, alături de Anne Hathaway, cunoscută pentru aparții în filme precum „Brokeback Mountain”, „Valentine's Day”, „Alice in Wonderland” sau „The Dark Knight Rise”. De asemenea, producția include actori consacrați și premiați la Oscar precum Ellen Burstyn sau Michael Caine. 

Filmul prezintă povestea unei lumi din viitor, unde planeta Pământ a rămas fără resurse și s-a întors împotriva rasei umane.

„Colțul Creativ” se desfășoară în această perioadă la Târgoviște

Mălina Popescu (cls. a XI-a, C.N. Ien. Văcărescu)

Atelierul de Relații Publice și Publicitate „Colțul Creativ” se desfășoară, în această perioadă, la Moshu, pe Centrul Vechi din Târgoviște. „Colțul Creativ vine în întâmpinarea dorinței mai multor cursanți ai Atelierului de Jurnalism și Comunicare care au vrut să descopere un pic mai mult din acest domeniu. Așa că le-am oferit două luni în care descoperim împreună cum se creează imaginea unei companii sau a unui produs, cum se promovează aceasta și de ce mijloace dispunem pentru astfel de activități”, spune inițiatoarea proiectului, jurnalistul Alexandra Damian.

Recenzie de carte: Danielle Steel, „Cu fiecare zi”

Raluca Popa (cls a XII-a, C.N. Ien. Văcărescu)

Coco Barrington s-a născut într-o familie celebră la Hollywood, mama ei fiind o faimoasă scriitoare, iar sora ei, Jane, unul dintre producătorii de top de la Hollywood. Considerată oaia neagră a familiei, Coco preferă să-şi trăiască viaţa într-un mod simplu pe malul oceanului alături de iubitul ei, într-un orăşel mic din California. După moartea iubitului ei, aceasta preferă să plimbe câini pentru a se întreţine.

Viaţa ei liniştită se schimbă peste noapte în momentul în care acceptă să aibă grijă de câinele surorii ei în casa sa din San Francisco. Aici îl cunoaşte pe Leslie Baxter, unul dintre cei mai apreciaţi actori de la Hollywood şi prietenul lui Jane, care se ascundea de iubita geloasă. Lumea celor doi este total diferită, dar atracţia dintre ei, inexplicabilă. Cei doi se cunosc cu fiecare zi ce trece, ajungând să se iubească enorm.

Romanul e o dulce combinaţie între amuzament şi emoţii generate de iubirea celor doi predestinaţi.

„Lectură pentru o faptă bună”: Voluntarii INTERACT strâng fonduri pentru Palatul Copiilor din Târgoviște

Mara Ionicioiu (cls a XI-a, C.N. Ien.Văcărescu)

În acest weekend, Interact Târgoviște organizează, pe Centrul Vechi, târgul de carte „Lectură pentru o faptă bună”. Târgul este organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și are ca scop strângerea de fonduri pentru Palatul Copiilor din Târgoviște.

Acțiunea constă în vânzarea de cărți la prețul oferit de cumpărător: fiecare persoană oferă cât consideră pentru o carte, prețul pornind de la 5 lei. Toate cărțile provin din donații, iar banii obținuti vor fi folosiți pentru achiziționarea de materiale ce vor fi donate Palatului Copiilor din Târgoviște. 

Târgul a fost organizat cu sprijinul Rotary Târgoviște și Târgoviștea în Imagini și se va încheia mâine, la ora 21:00.

Să ne cunoaștem: Maria Petreanu, blogger-ița ambițioasă de la malul mării

Dacă o cauți pe Maria, este foarte posibil să nu o găsești ușor, pentru că nu prea iese pe nicăieri. Și nu, nu pentru că nu este sociabilă ci pentru că simte adesea că este mult mai plăcut să își petreacă timpul acasă, uitându-se la un film cu prietenii ei, citind un blog sau scriind povestioare și articole despre tot ce îi trece prin minte. Atunci când iese însă, îi place să aibă un scop și se simte cel mai comfortabil când are totul sub control. Este organizată și ambițioasă. Probabil că sună ca o persoană plictisitoare, nu? Ei bine, nu este chiar așa. 

Maria are mereu zâmbetul pe buze, mai ales atunci când se află într-o situație necunoscută, poate că un mecanism de apărare, poate pentru că își dorește să fie plăcută de ceilalți sau poate pentru că, având o fire foarte optimistă, îi place să găsească mereu partea bună în orice situație.

Să ne cunoaștem: Eusebiu Barbu, “vânătorul” de fotografii frumoase

Eusebiu este un tânăr de 15 ani, pasionat de fotografie și de electronică. Dacă stai de vorbă cu el, descoperi cu ușurință o fire deschisă, sociabilă, un tânăr inteligent, căruia îi place să ajute oamenii la nevoie. În timpul liber, Sebi (cum îi spun prietenii) se ocupă de fotografie, electronică și este și voluntar la Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu.

Din pasiune pentru fotografie, adolescentul a inițiat și ideea de Târgoviștea la pas. "Târgoviștea la pas este o pagină de Facebook și un canal de Youtube care au rolul de a promova orașul prin intermediul fotografiilor și al videoclipurilor. Această pagină a fost creată în urma pasiunii pentru fotografie", spune Eusebiu.

Să ne cunoaștem: Diana Niculescu, suflet verde scăldat în marea cu desene

Când spui că viața-i scurtă și că merită trăită, indiferent dacă ieri ai plâns și ai simțit că sfârșitul ți-e aproape, neapărat te gândești la ea, la tânăra cu piercing în buză și veșnic îndrăgostită de culoarea verde.

Debordând de un optimism ce uneori duce până la exagerare, se bucură de fiecare moment și încearcă să-și arhiveze în minte orice emoție trăită. De fiecare dată susține că “a trăi clipa nu înseamnă doar a zburda de fericire fiindcă ai realizat acel ceva mult dorit, ci a savura cu plăcere până și o amintire, deoarece la un moment dat doar cu asta rămânem, cu amintirile”. Iar dacă o întrebi care a fost momentul în care s-a simțit cu adevărat fericită, ți-ar răspunde că nu consideră a exista fericirea absolută, că aceasta e doar un concept, iar viața e o succesiune de emoții pe care le trăiește din plin.

Să ne cunoaștem: Cătălin Țuțuianu, tânărul ambițios cu visuri mărețe

Este convins că o mulțime de oameni au de povești mult mai interesante decât el, numai că - spune Cătălin - a lui este unică. Pentru el, cele mai frumoase momente din copilărie au fost cele petrecute la bunici. O mică parte a copilăriei și-a petrecut-o acolo, unde a avut parte de cele mai frumoase peripeții. "Aș da orice să mai petrec o vară la bunici, pentru a face iar pozne dar și pentru a sta cu cei care îmi spuneau ce este bine și ce este rău. În copilărie îmi doream să fiu fotbalist, doctor, aviator, dar cred că pentru o scurtă perioadă. E vârsta la care opțiunile se schimbă foarte repede", spune tânărul. 

Povestea lui începe să prindă contur la vârsa de 14 ani, atunci când într-adevăr greutățile încep să apară. "Perioada gimnaziului a fost cea care mi-a marcat viața, dar nu vă speriați, într-un mod pozitiv.

Să ne cunoaștem: Raluca Popa, roşcata cu suflet de copil

Sună alarma. Se trezeşte şi, pe jumătate adormită, îşi pregăteşte o cană mare de cafea cu mult lapte. Se îmbracă şi pleacă. Îşi îndeaptă paşii hotărâţi către liceul unde şi-a petrecut ultimii 4 ani. Anul acesta termină şi abia aşteaptă să se trezească în aerul agitat al Bucureştiului, mergând la fel de hotărâtă şi încrezătoare spre Facultatea de Jurnalism, visul ei de-o viaţă.

Gândul îi fuge uşor către zilele însorite de vară când colinda prin pădurea din apropierea casei alături de bunicul ei în căutarea unor noi instantanee wow. Uneori îi este dor de el şi speră să fie mândru de ea, de acolo de sus.

Să ne cunoaștem: Vlad Lăduncă, adolescentul-puzzle

În dimineața aia eram singur prin parc... Cu cafeaua într-o mână și cu niște covrigi în cealaltă, mă plimbam liniștit pe aleile înverzite gândindu-mă cât de normală va fi ziua asta. L-am văzut stând singur pe o bancă și citind. Nu mi-a atras atenția că era 8.00 și că ar fi trebuit să fie la un liceu, undeva, ci faptul că era singurul suflet de acolo în afară de mine. Cu încredere și curiozitate m-am așezat lângă el pe bancă. Și-a ridicat privirea din carte (Papillon) și m-a întâmpinat cu un surâs aproape prietenesc și cu o sclipire jucăușă în ochii căprui și triști. L-am întrebat despre ce este cartea pe care o citește; mi-a răspuns că este povestea unui pușcăriaș condamnat pe nedrept care încearcă să își refacă viața. Apoi mi-a mărturisit cât de mult se regăsește în personajul din carte. Ambii au trecut prin situații grele, ambii se luptă să își găsească un scop în viață. 

În timp ce îmi spunea toate astea, am observat o lacrimă în ochii lui... Se emoționase... Și-a dat seama imediat de asta și a ascuns repede privirea, să nu îi văd suferința. "Stai liniștit", i-am spus, "e ok... nu trebuie să îți fie rușine să îți exprimi sentimentele". Mi-a zâmbit trist, răspunzându-mi că nu a fost nimic. Să îl scuz. Vocea îi trăda tristețea din ochii... știți cum se spune, "ochii căprui nu mint niciodată".

Interviu cu un necunoscut: Nea Alexandru, luptătorul din spatele blocului

Raluca Popa, Vlad Lăduncă (cls a XII-a, C.N. Ien. Văcărescu)

Avea o ținută mai mult săracă, o șapcă ponosită pe cap, o pereche de adidași incredibil de rupți în picioare și veșnica plasă cu conținut necunoscut pe care nea Alexandru o cară în fiecare zi după el. Căutasem multe persoane pentru acest "interviu cu un străin" și nu mare ne-a fost mirarea când aproape toți ne-au refuzat. Ne ducem spre el și îl întrebăm dacă este de acord să ne ajute, cu promisiunea că povestea va rămâne strict o "temă". Răspunde afirmativ și, împreună, ne îndreptăm spre cămăruța care îi servește drept cămin și adăpost, care e "acasă".

Primele semne ale sărăciei se văd încă de la intrare... salteaua ditrusă de vreme, gunoaiele prezente pe jos contrastează puternic cu singurele lucruri curate: o poză cu o doamnă blondă și frumoasă, și încă una cu un băiat și o fată ținuți în brațe de un bărbat. Nea Alexandru își începe istorisirea, avertizându-ne că nu este una precisă, multe lucruri fiind în ceață, dar că va face un efort să își amintească.

Să ne cunoaștem: Ramona Dumitru, sufletul unui soldat creativ

În prezent este studentă la jurnalism. Dacă ai fi cunoscut-o cu un an în urmă ar fi fost greu de crezut. Atunci mintea ei era concentrată pe admiteri la academii de poliţie, armată sau dupa ceva timp avea ca “plan de rezervă” admiterea la Ştiinţe ale educaţiei. Însă, ceva a determinat-o să aleagă jurnalismul. Cum a ajuns să ia această decizie a fost o adevarata provocare, însă s-a dovedit a fi decizia corectă. “Nimic nu este întâmplător în viaţă” – spune Ramona.

O vezi întotdeauna cu zâmbetul pe buze şi foarte calmă. Îi place să cunoască oamenii din jurul său, vorbeşte şi este amabilă cu toţi pe care îi întâlneşte.

''Corpul M - Atelier Jurnalistic'', numărul 4. Aici, puteți citi varianta electronică!

Zilele trecute, cursanții Atelierului de Jurnalism împreună cu studenții facultății de profil de la Universitatea Valahia au lansat cel de-al patrulea număr al revistei ''Corpul M - Atelier Jurnalistic''. Puteți citi în paginile publicației un interviu cu prof. Evelina Gheorghe, dar și unul cu actorul Radu Câmpean, un reportaj de călătorie despre Valencia și un fotoreportaj despre Mănăstirea Gorgota.

Încă de la început, tinerii pasionați de lumea jurnalismului s-au arătat entuziasmați de ideea conceperii unei reviste. Aceasta cuprinde știri de actualitate, povești de suflet ale tinerilor redactori, interviuri cu oameni interesanți și alte creații de care viitorii jurnaliști sunt mândri. Aici, găsiți varianta electronică!

Atelierul de Jurnalism, în vizită la Columna TV și la Radio Minisat

Maria Petreanu

(cls a XI-a, C.N. Ien. Văcărescu)

Cursanții Atelierului de Jurnalism susținut de Alexandra Damian au vizitat ieri redacțiile Columna TV și Radio Minisat, pentru a afla mai multe despre “magia” din spatele ecranelor și difuzoarelor. 

Vizita a început la televiziunea locală Columna TV unde au fost întâmpinați de redactorul șef Iulia Ghercă. Ea le-a oferit tinerilor un tur al sediului și le-a prezentat platourile de filmare. Aici, cursanții au aflat câtă muncă este depusă în spatele camerelor, cum se nasc ideile pe care le vedem acasă sub formă de emisiuni și cât de fascinantă poate fi această industrie atunci când îți place cu adevărat ceea ce faci.

Haideţi să luăm „Târgoviştea la pas” cu Seby!

Raluca Popa (cls. a XII-a, C.N. Ien. Văcărescu)

Astăzi a avut loc la Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu din Târgoviște activitatea „Târgoviştea la pas”, organizată de Eusebiu Barbu în cadrul programului „Voluntar activ, tânăr creativ” coordonat de bibliotecarii Raluca Rusu şi Cludia Chebac.

Iniţiatorul activităţii, Eusebiu, sau Seby cum îi spun prietenii, este un tânăr cursant al „Atelierului de Jurnalism” coordonat de Alexandra Damian. Tânărul este pasionat de fizică, dar și de fotografie, promovându-și orașul natal pe un site de socializare.

Interviu cu un necunoscut: Constantin Maican, chip senin cu sufletul pustiu

Ramona Dumitru, Diana Niculescu

(Jurnalism, anul I)

Viața-i dificilă, spun unii, însă o simplă privire în jur i-ar ajuta să-și dea seama că temerile lor, sau pur și simplu tot stresul cenușiu adunat în ghemotoace de gânduri târzii, nu sunt decât simple adieri ale unui vânt bătrân ca Planeta Pământ, că adevăratele drame sunt ascunse sub chipurile cele mai senine. Așa-i și cu Constantin Maican, tâmplarul simplu și veșnic dornic de discuții, omul a cărui poveste poate fi ușor transpusă într-un roman. Îl vezi mereu zâmbind atunci când merge pe străduța din apropierea casei sale. Își salută toți vecinii și poartă scurte conversații simple, banale… îi face plăcere să le vorbească, să le complimenteze grădinița cu flori din fața casei sau iarba tunsă perfect, dar timpul nu are răbdare, iar el merge mai departe purtând același surâs liniștitor. Își împinge în continuare bicicleta care a rămas tot stricată, însă asta nu îl supără, pentru că îl ajută să aducă mâncare pentru animalele sale.

INTERVIU: Despre viața în Academie și meseria de polițist, cu comisarul-șef de poliție Nina Neacșu

Ioana Bomboloiu (cls. a X-a, C.Ec. Ion Ghica)

Claudia Bucura (cls. a X-a, Lic. Petru Cercel)

Am intrat în biroul comisarului-șef de poliție Nina Neacșu cu emoție. Nu neapărat pentru că ar fi fost un moment tensionat, ci pentru că eram conștiente cât de important este ca un elev de liceu să afle de la o sursă sigură în ce constă această meserie și, mai ales, ce înseamnă să urmeze Academia de Poliție. Prima surpriză a fost legată de firea polițistului care îmi stătea în față: nu am găsit, așa cum mă așteptam, un polițist dur, rece, ci o persoană cu o fire calmă și foarte deschisă.  

Comisarul-șef Nina Neacșu spune, cu nostalgie în glas, că lucrează în acest domeniu de 24 de ani și 7 luni. După trei ani de activitate la Poliția Municipiului Târgoviște, la Poliția Economică, și încă un an la Serviciul de Evidența Populației, Nina Neacșu a trecut la Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Dâmbovița. Cât despre Academia de Poliție... "decizia de a aplica la această facultate a fost influențată de dorința de a face ceva deosebit. Aveai de ales mult mai strict decât acum… puteai să alegi să fii profesor, medic, inginer. Eu am ales să fiu polițist", spune ea.

INTERVIU: Cristina Dinu, de la tânăra pasionată de istorie și psihologie la jurnalista hotărâtă și de succes

Maria Petreanu (cls. a XI-a, C.N. Ien. Văcărescu)

O auzim la Știrile Kiss FM și îi citim articolele pe site-ul Gazeta Dâmboviței. Cristina Dinu, tânăra târgovișteancă ambițioasă și hotărâtă, povestește despre ce înseamnă să fii jurnalist în România și ce trebuie să ții minte atunci când alegi această cale. După ani de muncă în televiziune, presă scrisă și radio, absolventa de Jurnalism de la Târgoviște se întoarce la origini și ne împărtășește experiențele și gândurile ei.

Reporter: Dacă ar fi să o iei de la capăt, ai mai alege Facultatea de Jurnalism?

Atelier de presă la Biblioteca Județeană

Liceeni târgovișteni au descoperit bazele Jurnalismului, în cadrul proiectului „Raftul cu inițiativă”

Cătălin Țuțuianu (cls. a X-a, Seminarul Teologic Tgv)

Peste 30 de liceeni târgovișteni, voluntari ai Bibliotecii Județene I.H. Rădulescu și elevi ai Liceului Petru Cercel, au participat, în lunile februarie și martie, la un Atelier de presă susținut de jurnalistul Alexandra Damian. Atelierul a fost structurat pe două întâlniri - Introducerea în presa scrisă și vorbită și Persoane şi locuri de poveste, tehnici de interviu şi reportaj. 

Activitățile s-au desfășurat în cadrul proiectului „Raftul cu inițiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci” și au fost organizate de coordonatorii programului „Voluntar activ, tânăr creativ”, bibliotecarii Claudia Chebac şi Raluca Rusu. „Am desfășurat această activitate împreună cu voluntarii proiectului nostru, alături de mai mulți elevi ai Liceului Teoretic Petru Cercel, clasa a X-a, coordonați de doamna bibliotecar Stroescu Gabriela şi de doamna profesoară de Limba română Lică Veronica”, spune Claudia Chebac. 

„Puterea se află în tine”: Ghid spiritual lansat la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Diana Niculescu (Jurnalism, anul I)

Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu din Târgoviște a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, gazda lansării cărții „Puterea se află în tine”, a tânărului autor Ionuț Alexandru Anghelescu. Ionuț are 23 de ani și este absolvent al Facultății de Științe Umaniste din cadrul Universității Valahia. „Puterea se află în tine” este prima sa carte și, după cum el însuși o descrie, este un volum psiho-motivațional despre care speră că va ajunge la sufletul fiecărui cititor.

Tânărul autor povestește că viața i s-a schimbat complet în momentul în care a simțit că a fost aproape de entitatea ce l-a urmărit aproximativ 3 ani. Mai mult, cei nouă pași pe care îi descrie în carte l-au determinat să facă anumite schimbări în viața sa. Având la bază vorbele filosofului chinez Lao Tzu „Trebuie să renunț la ceea ce sunt pentru a deveni ceea ce aș putea fi”, volumul este un ghid al sinelui ce vine în ajutorul celor care și-au dorit întotdeauna să capete încredere și să depășească orice moment dificil din viața lor. „Nu e suficient să ne dorim. Indiferent de ceea ce ne dorim, trebuie să riscăm, altfel omul devine un robot al societății”, e de părere Ionuț Anghelescu.

Povești de suflet: Puştiul cu care nu vorbeşte nimeni

Ramona Dumitru (Jurnalism, anul I)

Începutul unei zile noi era anunţat de sunetul brutal al draperiilor ce se deschideau. Era mama, care îmi ura “Bună dimineaţa” cu căldură in glas, în timp ce aranja draperia cu grijă. Ca în fiecare dimineaţă, m-am ridicat din pat purtând masca băiatului perfect, cel cu rezultate academice grozave, o foarte bună educaţie, care întotdeauna îşi ajută părinţii sau vecinii cu treburile casnice. Ca de obicei, după micul dejun, am sărutat obrazul mamei şi am plecat spre şcoală. Numai dacă cineva ar şti ce gândesc cu adevărat… 

“Poate astăzi va fi diferit”, mi-am spus, deschizând umbrela şi, în sfârşit, pornind spre şcoală.

Aparent, cele 15 minute de mers prin ploaie n-au făcut decât să îmi inunde mintea cu gânduri, încercam doar să găsesc o metodă prin care să reuşesc să fac pe cineva să îmi vorbească. “Oare am nevoie de o anumită strategie? Nu cred că este ceva în neregulă cu mine, par a fi o persoană capabilă să poarte o conversaţie… Îndepărtez cumva oamenii? Oare am spus ceva greşit în trecut? A fost ceva ce ar fi trebuit să spun şi nu am facut-o? Ei bine, trebuie să încerc. Cât de greu poate fi? Zâmbesc şi salut… Asta este! Perfect!”. Tot restul drumului îmi răsunau în minte doar cele trei cuvinte: “zâmbesc şi salut”. Sosise momentul adevărului…

În prag de 8 Martie: Pentru idolul meu... cu fond

Georgiana Simion (cls a XII-a, C.Ec. Ion Ghica)

Femeia a avut tot timpul un rol foarte important în societate, reprezentând lăstarul vieții și îngerul păzitor al fiecărui om, fiind numită, simbolic, MAMA. Pe lângă acest har, de-a lungul timpului, femeia a excelat în diverse domenii: de la inginerie la medicină, de la artă la comerț, de la politică la economie. Niciodată ușoară, viața femeii o poartă pe aceasta în diferite situații dificile, îi impune să se împartă între carieră și familie și îi încearcă limitele în fiecare zi. Însă, pentru o femeie, nimic nu este de nerealizat, iar voința sa imensă va lupta indiferent de motiv (dacă este necesar) și va învinge, fără îndoială, la termen.

Fiind reprezentanta gândurilor bune, a sensibilității și a frumuseții, dar cel mai important, a vieții, femeia este sărbătorită de întreaga lume într-o zi de primăvară ce-i descrie sufletul înfloritor- 8 MARTIE.

Povești de suflet: Când scrumul ajunge pân’ la suflet şi colţul străzii te aşteaptă

Diana Niculescu 

(anul I, Jurnalism)

Priveşte tăcut cerul şi suspină adânc. Are nevoie să ştie că cineva, undeva, este dispus să-l asculte şi-l înţelege. Are nevoie să ştie că există şi altfel de oameni, oameni care dacă ar minţi doar o dată şi-ar simţi sufletul străin, uscat, aşa cum focul pârjoleşte în fiecare vară bucăţi bune din câmpii. Totuşi, crede că, dintre toţi, ea e singura care-l înţelege, fiindcă dintre toţi, ea e singura care trăieşte cu adevărat şi îşi dă seama ce înseamnă asta.

Ciudat… prima şi unica dată când a văzut-o i-a fost de ajuns. Nu-şi aminteşte cum era îmbrăcată sau cât de subţiri îi erau degetele, nici atât faptul că purta o coroniţă de flori pe cap. Însă, în fiecare seară, o vede-n vis. Ştie că o va reîntâlni cândva, pentru că eternitatea a început în acea zi de iulie când tânăra a reuşit să-i atingă creanga mistică a inimii doar printr-o privire, privire care i-a permis accesul la eternitate.

Povești de suflet: Sub o stea norocoasă

Maria Petreanu (cls a XI-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

Nu este ușor să fii timid. Mulți oameni pot spune că este doar o fază care va trece pe măsură ce te vei maturiza. Pentru Lorelli în schimb, era un adevărat coșmar care părea că nu se mai termină. Deși trăia într-un oraș mare, mereu aglomerat, plin de magazine și de cafenele interesante și pline cu oameni care parcă o chemau, invitând-o înăuntru și asigurând-o că acolo își va face prieteni mai repede ca niciodată, pentru ea existau doar două locuri care meritau vizitate. În acest fel, era mai ușor pentru ea să nu simtă anxietatea care o curpindea de fiecare dată când se afla în preajma mulțimilor de oameni. 

Primul loc era o cafenea micuță, nu foarte aglomerată, unde se retrăgea adesea după școală, pentru a bea o cană de ceai și pentru a privi tablourile superbe atârnate pe pereții de cărămidă roșiatică. Iubea acest loc tocmai din acest motiv. Arta. O pasiune pe care o cultiva de când era mică, dar pe care nu ar fi avut niciodată curajul să o împărtășească cu restul lumii. Îi era frică de ceea ce vor spune ceilalți și nu era pregătită să lase singurul lucru care o făcea să se simtă completă să fie criticat de alții. Iubea însă să privească în secret. De fapt, ăsta era lucrul pe care îl făcea cel mai des probabil. Privea, observa, analiza. Comportamentele oamenilor, ale colegilor agitați și vorbăreți, ale profesorilor hotărâți sau ale pietonilor grăbiți și amețiți. Nu se vedea niciodată făcând parte din acțiune, dar îi plăcea să o observe, ca un spectator ascuns de care nu știe nimeni, de pe ultimul loc într-o sală de spectacol plină.

Gânduri la final de Atelier

Toamna aceasta mi-a deschis o portiță spre lumea în care creativitatea și spiritul de echipă se îmbină perfect. Cursul de jurnalism la care m-am înscris a fost cel care pot spune că mi-a deschis orizonturile. Aici, la acest curs, am învățat lucruri care îmi vor fi de folos nu doar în domeniu, ci și în viață, loc unde am întâlnit oameni minunați cu care am şi devenit prietenă.

''Corpul M - Atelier Jurnalistic'', numărul 3. Aici, puteți citi varianta electronică!

Zilele trecute, cursanții Atelierului de Jurnalism împreună cu studenții facultății de profil de la Universitatea Valahia au lansat cel de-al treilea număr al revistei ''Corpul M - Atelier Jurnalistic'' - un număr dedicat Lunii Iubirii. 
Încă de la început, tinerii pasionați de lumea jurnalismului s-au arătat entuziasmați de ideea conceperii unei reviste. Aceasta cuprinde știri de actualitate, povești de suflet ale tinerilor redactori, interviuri cu oameni interesanți și alte creații de care viitorii jurnaliști sunt mândri. Aici, găsiți varianta electronică!

Dragobetele, zeul dragostei și al bunei dispoziții

Mara Ionicioiu

(cls. a XI-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

Luna Februarie este, incontestabil, luna iubirii, a cuplurilor și a inimioarelor. Este clișeic să vorbesc despre "magia" acestor zile, la fel de clișeic cum a devenit și criticarea lor. Luna iubirii... în care, ironic, lumea se împarte în tabere: cei care sărbătoresc Ziua Îndrăgostiților și cei care o urăsc, cei care sunt deschiși la adoptarea obiceiurilor occidentale și sărbătoresc Valentine's Day și tradiționaliștii care duc sărbătoarea Dragobetelui mai departe.

Apoi, mai sunt puținii oameni care rămân indiferenți, care găsesc o cale de mijloc sau care se lasă conduși de starea de moment. Pentru că fac parte din ultimii menționați, nu o să dezbat niciunul din subiectele de mai sus, ci o să vă prezint legenda Dragobetelui, pe care probabil cei mai mulți îndrăgostiți și adepți ai acestor sărbători nu o cunosc.

Dragobete (cunoscut și ca "Năvalnic" sau "Cap de Primăvară") este zeul dragostei și al bunei dispoziții, corespondentul lui Eros, în mitologia greacă și al lui Cupidon, în mitologia romană. Acesta a fost fiul Dochiei, un fecior brunet cu ochii verzi ce le fermeca pe tinerele fete, fără a stârni, însă, gelozia bărbaților. Dragobete li se arăta în vis feciorilor de însurat în seara de 23 Februarie pentru a-i învăța, sub jurământ, secretele iubirii.

COMUNICAT DE PRESA: Consiliul Judetean al Elevilor vine in liceul tau!

Vineri, 13 februarie, a fost (re)lansat proiectul “Implicarea ca modalitate de cunoastere”, in Colegiul Economic “Ion Ghica” si la Liceul Teoretic “Petru Cercel” din Targoviste. Dupa un an de pauza proiectul, deja consacrat, al Consiliului Judetean al Elevilor Dambovita, aflat la a 3a editie, a reunite mai mult de 80 de elevi, in doua licee, in cadrul aceleiasi zile. Avand la baza informarea elevilor cu privire la minisunea Consiliului Elevilor, dar si identificarea principalelor probleme cu care acestia se confrunta si a nevoilor principale pe care le au ca beneficiari primari ai sistemului educational, proiectul aduce o nota inovativa in acest an: Reprezentantii CJE sunt, in acest mandat, ”la dispozitia elevilor” nu doar cu infromatii si fromari, dar si cu implicare activa. ”Vom merge in licee ori de cate ori vom fi solicitati, atat sa participam la sedintele de CSE cat si la activitatile organizate de colegii nostri.Ii vom ajuta sa isi realizeze un plan de actiune si ne vom asigura ca problemele lor sunt auzite si, daca nu rezolvate, macar diminuate. Vrem sa fie constienti ca au sustinerea noastra si ca fac parte dintr-o structura puternica, din singura structura reprezentativa a elevilor din judetul nostru, si ca toti colegii lor se bazeaza pe ei. E important sa avem in scoli Consilii ale Elevilor active in care elevii, inclusiv cei fara functie in CSE, sa se implice.”

Valentine's Day: Cum au petrecut anul acesta tinerii din Dâmbovița

"Iubirea este elixirul vital, izvorul sănătății, al puterii și al energiei pentru fiecare om" (Prentice Mulford)

Georgiana Vlădescu

Bogdan Vintilă

Sfântul Valentin, o sărbătoare americană importată, a devenit pentru adolescenții din ziua de azi un motiv în plus pentru a-și celebreze iubirea. Aceștia au sărbătorit anul acesta Ziua Îndrăgostiților în cele mai deosebite și romantice moduri posibile.

Tinerii care au avut perechea aproape de ei au încercat să facă o zi perfectă pentru aceasta, iar majoritatea chiar au reușit. "Sf. Valentin a fost dintotdeauna o sărbătoare tare buclucașă pentru mine și prietena mea. Niciodată nu ne-am putut hotărî cum și unde să o sărbătorim. Însă anul asta am preluat eu conducerea. În dimineața de sâmbătă, am mers la ea acasă, am trezit-o ușor din somn, iar când ochii ei mi-au zâmbit din spatele genelor i-am spus că este cea mai frumoasă ființă de pe planetă (ceea ce este doar purul adevăr). Mai târziu, ne-am plimbat prin parc bucurându-ne de vremea frumoasă, de soarele strălucitor și de prezența celuilalt. Odată ajunși la locul nostru secret, am dezvăluit un coș de picnic plin cu bunătăți dulci și totuși sănătoase. După masă, am avut ocazia să ne cunoaștem mai bine la antrenamentul de tenis aranjat de mine. Am vrut să îi cunosc și latura competitivă, însă fiind un gentleman desăvârșit, am lăsat-o să câștige.

Sfântul Valentin, protectorul îndrăgostiților

Alexandru Vălu

(cls. a XI-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

Pe data de 14 februarie este sărbătorită Ziua Îndrăgostiților, ea purtând numele de “Valentine’s Day”. Întrebarea ar fi: care este legătura dintre Ziua Îndrăgostiților și numele Valentin. 

Se pare că, în Roma Antică, exista un obicei păgân numit “Lupercalia”, ce avea loc pe 15 februarie. Acesta consta în scrierea numelor fetelor nemăritate pe bucăți de hârtie ce aveau să fie introduse într-o cutie. Fiecare bărbat extrăgea câte un bilet, iar fata aleasă devenea iubita lui pentru un an întreg.

În anul 496, Papa Gelasius a mutat Lupercalia pe 14 februarie, ziua în care era sărbătorit Sf. Mucenic Valentin, pentru a combate elementele necreștine. Astfel, Sf. Valentin a devenit protectorul îndrăgostiților.

Simbolul inimii, de la grecii antici și până în zilele noastre

Mălina Popescu

(cls a XI-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

Inima, organul central al omului (primul organ care se naște și primul care moare) a devenit de-a lungul timpului simbolul universal al iubirii. Inima este un simbol cu o existență durabilă, ea desemnând nucleul emoțional, moral, intelectual sau spiritual al ființei umane. Dacă Occidentul face din ea sediul sentimentelor, toate civilizațiile tradiționale, dimpotrivă, localizează în inimă inteligența și intuiția: poate că, astfel, centrul personalității s-a deplasat de la intelect la afectivitate. În folclorul european tradițional, simbolul este stilizat, roşul înglobând pasiunea şi emoția intensã. Inima ca și organ, însă, este oarecum departe de reprezentarea simbolului folosit ca și emblemă a iubirii.

Valentine's Day: Cum alegem cadoul perfect

Valentin Constantinescu

(cls a X-a, Lic. I.H. Rădulescu)

Ne aflăm în așa-zisa "lună a iubirii", iar mulți dintre noi ne confruntăm cu aceeași problemă: cum alegem cadoul potrivit pentru persoana iubită. Pe internet găsim diferite idei despre tot felul de cadouri extravagante pe care le putem oferi în această zi; eu însă vă ofer un alt fel de abordare a problemei.

Vom începe cu partea feminină.

Prof. Evelina Gheorghe: „Trebuie să fii încăpățânat și un optimist incurabil pentru a face această meserie”

Diana Dragomir

(cls a X-a, Lic. I.H. Rădulescu)

„În copilărie îmi doream să fiu doctor”, mărturisește diriginta mea, prof. Evelina Gheorghe. Și-a ales meseria singură, sau meseria a ales-o pe ea; după liceu, intra la Facultatea de Jurnalism și renunța. Acum adună mai bine de 10 ani de când se află la catedră. Îndrăgostită de lectură și cu dorința de a-și învăța elevii tot ceea ce știe, profesorul de Limba și literatura română de la Liceul I.H. Rădulescu Târgoviște mărturisește că „trebuie să fii încăpățânat și un optimist incurabil pentru a face această meserie”.

Reporter: În copilărie ce v-aţi dorit să deveniţi? 

Evelina Gheorghe: În copilărie îmi doream să fiu doctor, dar cred că pentru o scurtă perioadă. E vârsta când opţiunile se schimbă foarte repede. Important e că întotdeauna mi-am dorit să fiu ceva... cred că încă îmi doresc să-mi schimb meseria, dar asta nu neapărat pentru că nu-mi place ceea ce fac. Îmi place să cred că viaţa îmi rezervă surprize şi nu-mi place rutina. 

Rep: După liceu, aţi intrat la Facultatea de Jurnalism, la Sibiu. Ce v-a făcut să renunţaţi la visul de a deveni jurnalist?