(cls a IX-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)
De mică jucam rolul de jurnalistă în cartierul în care locuiesc și pot spune, cu zâmbetul pe buze, că mi se părea o muncă foarte ușoară. Însă acum, când visul mi s-a îndeplinit, realizez că munca de jurnalist nu este chiar așa ușoară cum credeam.
Datorită acestei meserii, mărturisesc că viața mea nu mai este la fel de monotonă ca înainte. Mă trezesc dis-de-dimineață, îmi beau cafeaua care îmi oferă energie pentru întreaga zi, mă îmbrac în haine lejere, pentru a mă putea simți bine, și pornesc la drum spre redacție.
.......................................
Alice Bițan
(cls a X-a, Seminarul Sf. Ioan Gură de Aur)
Munca, efortul, adrenalina și pasiunea jurnalistului se îmbină pentru a crea o știre nouă pentru o zi obișnuită.
În timp ce prietena mea își termină programul de muncă și mă sună să-mi spună ce i s-a mai întâmplat, eu îmi trag sufletul bând o cană de ceai aromat, dar imediat realizez că treaba mea pe ziua respectivă încă nu este terminată, așa că amân discuția pentru o altă zi și mă apuc de redactare.
Formez pe scurt ideile articolului. Scriu și șterg un paragraf de nenumărate ori. Nu este ușor să fii pe înțelesul tuturor. Un ziar este citit de oameni de tot felul, de la profesori universitari, ingineri, tineri și până la agricultori și simpli muncitori. Cu siguranță, badea Ion nu știe ce înseamnă Euribor sau ce este taxa de cogenerare. Eu trebuie să explic simplu, pe înțelesul tuturor, cum stau lucrurile, deoarece, pentru noi, jurnaliștii, important este ca omul să rețină ceva din ceea ce noi scriem zi de zi.
.........................................
Valentin Constantinescu
(cls. a X-a, Liceul I.H.Rădulescu)
După terminarea transmisiunii în direct, îmi fac loc pritre ceilalți jurnaliști și încerc să aflu răspunsurile la întrebările pe care le aveam pregătite. Odată finalizată și această „misiune”, mă întorc la redacție, unde aflu că până la buletinul de știri de la ora 19.00 trebuie să ajung în celălalt capăt al țării, pentru o nouă corespondență, de data aceasta despre inundațiile care le-au luat casele oamenilor din zona respectivă. Iau avionul și ajung, împreună cu cameramanul, la locul faptei. Mă echipez corespunzător, cu cizme de cauciuc, și mă înarmez cu răbdare și atenție. Nimic nu trebuie să-mi scape.
Urc un deal și de acolo îmi fac transmisiunea în direct: prezint locul respectiv și care este situația din acel moment. Stau de vorbă cu câțiva oameni pentru a afla mai multe detalii, dacă au mai fost în zonă asemenea inundații, dacă le-a mai rămas ceva din case și dacă au reușit să-și salveze animalele.
După această zi grea, mă întorc la redacție, iar mai târziu merg acasă să mă odihnesc, știind că ziua următoare poate fi și mai grea decât cea care tocmai s-a terminat.
...........................................
Alexandru Vălu
(cls a XI-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)
Odată ce m-am trezit, fac și eu ce face orice om normal, nu are sens să intru în detalii. Dar după asta, din omul normal devin omul-jurnalist, renunț la tot ceea ce este ușor și devin un monstru fără inimă, care atacă tot ce i se pare incorect. Încerc să aflu dacă a avut loc o nedreptate de orice fel pentru a o face publică.
La întrebarea cum reușesc să descopăr o astfel de informație, am să răspund că „este o întrebare foarte bună”.
Cusătură fină, lucrătură de mână și existență de peste 100 de ani... Așa mi-a prezentat Georgiana unul din costumele sale populare. Fata, în vârstă de 15 ani, a primit costumul de la mama sa în urmă cu un an. Odată cu el, a primit însă o datorie și o poveste: datoria de a-l da mai departe, la timpul potrivit, așa cum au făcut până acum mama, bunica și străbunicile sale.
