joi, 2 aprilie 2015

Haideţi să luăm „Târgoviştea la pas” cu Seby!

Raluca Popa (cls. a XII-a, C.N. Ien. Văcărescu)

Astăzi a avut loc la Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu din Târgoviște activitatea „Târgoviştea la pas”, organizată de Eusebiu Barbu în cadrul programului „Voluntar activ, tânăr creativ” coordonat de bibliotecarii Raluca Rusu şi Cludia Chebac.


Iniţiatorul activităţii, Eusebiu, sau Seby cum îi spun prietenii, este un tânăr cursant al „Atelierului de Jurnalism” coordonat de Alexandra Damian. Tânărul este pasionat de fizică, dar și de fotografie, promovându-și orașul natal pe un site de socializare.

„Târgoviştea la pas” îi invită pe târgovişteni să-și privească oraşul prin intermediul fotografiilor. „În opinia mea, singura dovadă a timpului care o să rămână în istorie este fotografia, de aceea am inițiat ideea de Târgoviştea la pas. Eu încerc să promovez părţile frumoase ale oraşului meu natal”, a declarat, cu zâmbetul pe buze, Seby.

Invitaţii la evenimentul desfășurat astăzi la Biblioteca Judeţeană au avut parte şi de o lecţie de istorie oferită de Alexandru Ştefănescu, dar şi de jocuri interactive şi multe surprize.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu