miercuri, 25 martie 2015

Atelier de presă la Biblioteca Județeană

Liceeni târgovișteni au descoperit bazele Jurnalismului, în cadrul proiectului „Raftul cu inițiativă”

Cătălin Țuțuianu (cls. a X-a, Seminarul Teologic Tgv)

Peste 30 de liceeni târgovișteni, voluntari ai Bibliotecii Județene I.H. Rădulescu și elevi ai Liceului Petru Cercel, au participat, în lunile februarie și martie, la un Atelier de presă susținut de jurnalistul Alexandra Damian. Atelierul a fost structurat pe două întâlniri - Introducerea în presa scrisă și vorbită și Persoane şi locuri de poveste, tehnici de interviu şi reportaj. 

Activitățile s-au desfășurat în cadrul proiectului „Raftul cu inițiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci” și au fost organizate de coordonatorii programului „Voluntar activ, tânăr creativ”, bibliotecarii Claudia Chebac şi Raluca Rusu. „Am desfășurat această activitate împreună cu voluntarii proiectului nostru, alături de mai mulți elevi ai Liceului Teoretic Petru Cercel, clasa a X-a, coordonați de doamna bibliotecar Stroescu Gabriela şi de doamna profesoară de Limba română Lică Veronica”, spune Claudia Chebac. 


Atelierul a început printr-o introducere teoretică a ceea ce înseamnă presa în viața cotidiană, participanții au aflat apoi care sunt etapele care trebuie parcurse pentru a concepe o știre și care sunt modalitățile de exprimare în acest domeniu.

Liceenii au avut ocazia, de asemenea, să realizeze propriile știri, după imagini date. Ei s-au declarat încântați de aceasta activitate, exprimându-și dorința de a mai lua parte la asemenea ateliere. „Am lucrat în echipă, ne-am implicat în realizarea acestor știri după imagini date, cred că acest tip de activitate ne ajută în dezvoltarea capacității de comunicare și, mai ales, în dezvoltarea personală”, e de părere Veronica, elevă a Liceului Petru Cercel.

Cel mai creativ dintre tinerii participanți la Atelierul de presă a fost premiat cu cărți oferite de Biblioteca Județeană. Atelierul s-a finalizat cu o expoziţie ce cuprinde lucrările tuturor participanţilor şi care poate fi admirată la etajul I al bibliotecii.

Programul de voluntariat „Voluntar activ, tânăr creativ” se derulează până în luna iunie a acestui an.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu