Prof. Evelina Gheorghe: „Trebuie să fii încăpățânat și un optimist incurabil pentru a face această meserie”

Diana Dragomir

(cls a X-a, Lic. I.H. Rădulescu)

„În copilărie îmi doream să fiu doctor”, mărturisește diriginta mea, prof. Evelina Gheorghe. Și-a ales meseria singură, sau meseria a ales-o pe ea; după liceu, intra la Facultatea de Jurnalism și renunța. Acum adună mai bine de 10 ani de când se află la catedră. Îndrăgostită de lectură și cu dorința de a-și învăța elevii tot ceea ce știe, profesorul de Limba și literatura română de la Liceul I.H. Rădulescu Târgoviște mărturisește că „trebuie să fii încăpățânat și un optimist incurabil pentru a face această meserie”.

Reporter: În copilărie ce v-aţi dorit să deveniţi? 

Evelina Gheorghe: În copilărie îmi doream să fiu doctor, dar cred că pentru o scurtă perioadă. E vârsta când opţiunile se schimbă foarte repede. Important e că întotdeauna mi-am dorit să fiu ceva... cred că încă îmi doresc să-mi schimb meseria, dar asta nu neapărat pentru că nu-mi place ceea ce fac. Îmi place să cred că viaţa îmi rezervă surprize şi nu-mi place rutina. 

Rep: După liceu, aţi intrat la Facultatea de Jurnalism, la Sibiu. Ce v-a făcut să renunţaţi la visul de a deveni jurnalist? 

E.G.: Într-adevăr, am dat examen, am intrat, dar am renunţat. Au fost mai mulți factori care au contat atunci când am luat această decizie, dar cred că se rezumă totul la faptul că îmi căutam un drum în viaţă şi am decis să nu merg pe acela. 

Rep: Cine v-a îndreptat spre meseria de profesor? 

E.G.: Meseria aceasta mi-am ales-o singură. Am avut-o întotdeauna model pe profesoara mea din liceu şi încă îmi găsesc resurse, îmi extrag energii din perseverenţa cu care domnia sa își făcea meseria. Trebuie să fii încăpăţânat şi un optimist incurabil pentru a face această meserie.

Rep: Nu vă este greu să înţelegeţi atâţia elevi? 

E.G.: E imposibil să înțelegi atâția elevi; ar fi idealul în meseria mea. Profesez de peste 10 ani și m-am lămurit că nu asta înseamnă să fii profesor, dar, cu toate astea, încerc din răsputeri să-mi înțeleg elevii și cred că gradul intelectual al unui om se măsoară și după capacitatea de empatie pe care acesta o are în relație cu cei din jurul său. 

Vacanțele adevărate sunt cele în care ești elev, nu profesor

Rep: De ce profesor de liceu? 

E.G.: Răspunsul este simplu: pentru că îmi plac cel mai mult adolescenții. Spun asta în cunoștință de cauză, pentru că am fost și educatoare și învățătoare, pentru o scurtă perioadă de timp. Cred că adolescenții sunt mai aproape de natura mea; m-am specializat, ca să zic așa, pe această vârstă și îmi place să cred că reușesc să ajung la sufletul lor măcar uneori.

Rep: Cum decurge o zi din viața dumneavoastră când nu mergeți la școală? 

E.G.: Foarte multe zile din viața mea decurg foarte bine și fără să merg la școală, pentru că am avantajul vacanțelor școlare pe viață. Glumeam! De fapt, vacanțele adevărate sunt cele în care ești elev, nu profesor. Așa că am să recunosc: sunt prea preocupată de munca mea și, când nu am treabă de făcut, nu-mi găsesc stare și trebuie să îmi găsesc ceva de lucru. M-am obișnuit așa.

Rep: Aveți o fetiță de 5 anișori, cum reacționează când ajungeți acasă după școală? 

E.G.: Se bucură, bineînțeles. Și eu și fetița mea suntem norocoase că programul îmi permite să petrec destul timp cu ea, ceea ce este minunat. 

Rep: V-ați gândit să vă îndreptați fetița spre meseria de profesor? 

E.G.: M-am gândit să NU îmi îndrept fetița spre nicio meserie și să o las pe ea să aleagă. Cu alesul meseriei nu este de glumă, pentru că înseamnă o doză infinită de confort, liniște și fericire dacă o faci cu plăcere și poate însemna, în egală măsură, un adevărat calvar dacă nu te regăsești în ceea ce faci. Așadar, nu îmi asum o astfel de răspundere, aceea de a-mi îndrepta fetița spre o meserie. Sper doar să aleagă cu înțelepciune; o să încerc să o sfătuiesc. 

Rep: Vă simțiți o persoană împlinită? 

E.G.: Nu. Sunt mulțumită pentru cu ceea ce fac și cu ceea ce am, dar nu mă consider împlinită pentru că autosuficiența nu mă caracterizează, pentru că nu am încetat să visez. E tot parte din meserie, să lucrez cu adolescenții poate fi contagios, dacă nu ești atent. 

Rep: Peste 20 de ani vă vedeți tot la catedră? 

E.G.: Sper ca viața să îmi rezume surprize (plăcute) și să nu mă copleșească rutina. Dacă voi fi tot la catedră voi fi fericită, însă.