
Debordând de un optimism ce uneori duce până la exagerare, se bucură de fiecare moment și încearcă să-și arhiveze în minte orice emoție trăită. De fiecare dată susține că “a trăi clipa nu înseamnă doar a zburda de fericire fiindcă ai realizat acel ceva mult dorit, ci a savura cu plăcere până și o amintire, deoarece la un moment dat doar cu asta rămânem, cu amintirile”. Iar dacă o întrebi care a fost momentul în care s-a simțit cu adevărat fericită, ți-ar răspunde că nu consideră a exista fericirea absolută, că aceasta e doar un concept, iar viața e o succesiune de emoții pe care le trăiește din plin.
Încrezătoare în propriile forțe, își face auzit glasul de fiecare dată când știe că are ceva important de zis și nu se teme de a spune crudul adevăr, indiferent dacă acesta îi aduce antipatia celor din jur. Recunoaște că tinde să fie egoistă, dar dacă o persoană îi cere ajutorul, nu o refuză. Îi face plăcere să lucreze în compania unor suflete vesele, iar monotonia o plictisește. Iubește natura, mai ales plimbările prin pădure, deoarece acolo își hrănește spiritul, verdeața făcând-o să se simtă infinită.
Dacă o întrebi ce-i place să facă, îți va răspunde că adoră să se joace cu câinii, să deseneze și să vizioneze seriale. Visează să devină artist-tatuator și îi apreciază pe cei care au curajul să-și transforme trupul într-un adevărat tablou.

Legat de oamenii care o înconjoară, recunoaște că nu o caracterizează răbdarea și că se enervează foarte ușor, acestea fiind unele din defectele sale.
Mereu veselă și cu sufletul tânăr, Diana va fi oricând dispusă să-ți prezinte noile sale idei de tatuaje sau, mai mult, nu va spune nu unei plimbări în aer liber sau oricărui lucru nebunesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu