Cronică de film: „Limitless” (2011)

Cătălin Țuțuianu (cls a X-a, Seminarul Teologic Tgv)

„Limitless” este un thriller captivant, regizat de Neil Burger („The Illusionist”), care are la bază romanul „The Dark Fields” scris de Alan Glynn și care încearcă să răspundă la întrebarea: ce s-ar întâmpla dacă ar exista o pastilă care te-ar face peste măsură de inteligent? ...Premisă care mă face să mă intreb: oare ce s-ar fi întâmplat dacă regizorul ar fi luat această pastilă, cam cât de genial ar fi fost filmul? 

Bradley Cooper ne este prezentat cu ajutorul tuturor clișeelor posibile: look neîngrijit, casă murdară, datorii, prietenă care îl părăsește, viață haotică etc. Totul se schimbă însă când îi iese în cale fratele fostei sale soții (un traficant de droguri) care îi oferă soluția la toate probleme sale: o pastilă „minune”, neaprobată de Ministerul Sănătății, dar cu efecte miraculoase, ce te fac să-ți folosești creierul la capacitate maximă...
Ia pastila și, pentru o perioadă, gândește dincolo de limite și lumea întreagă îi aparține: devine extrem de inteligent, învață totul în câteva secunde, face conexiuni logice de care nu era în stare până atunci, păstrându-și tot timpul luciditatea.

Pornind de la premisa asta, cam orice film are șanse mari de reușită. Depinde în ce direcție îl duci. Neil Burger l-a transformat într-o călătorie alertă, asemenea unui rollercoaster, cu suișuri și coborâșuri, cu tensiune, suspans, momente limită și răsturnări de situație.

A ales un montaj alert, muzică extrem de ritmată și efecte speciale care îți iau ochii. În multe momente, filmul seamănă cu un videoclip în care emoțiile sunt amplificate de culori și sunete puternice. La nivel de poveste, însă... lucrurile lasă de dorit. Pentru că ce face scriitorul nostru când primește această șansă? Ca orice om care câștigă lozul cel mare, începe să se răsfețe în cele mai inimaginabile feluri - și chiar dacă începe bine (scrie și romanul mult visat și încearcă să-și recucerească prietena), cade repede în capcana iluzoriului și gustă viața plină de petreceri, femei și lux.

Nu se oprește însă aici, ci își pune mintea la contribuție (că acum are resursele necesare) și se gândește cum să exploateze la maximum acest noroc. Așa că reușește să atragă atenția celui mai mare om de afaceri (Robert de Niro) care, însă, vede în el doar oportunitatea de a-și mări investițiile.

Deci, autorul ne oferă o variantă superficială a „geniului”: pentru că atunci când personajul poate avea totul, primul lucru la care se gândește este (tot) bunăstarea materială.

Dar trecem peste acest aspect, pentru că este un film comercial care își propune să vândă iluzii și emoții, nu să revoluționeze gândirea sau să ridice vreo problemă metafizică. Scenarista Leslie Dixon a avut o tentativă moralizatoare, încercând să atragă atenția că oamenii au început să vadă drogurile ca pe o metodă de perfecționare, și nu doar ca pe un mod de a te distra. Așa că urmează semnalul de alarmă: nimic nu este gratis și, pentru fiecare acțiune, există și o consecință: pentru că, pe termen lung, pastilele nu fac bine.

Dacă îl luăm la puricat, vom găsi o grămadă de lipsuri și amănunte care parcă nu se potrivesc, dar dacă nu îl analizăm în profunzime, ne putem bucura de o experiență vizuală multicoloră, dincolo de limite. Bradley Cooper are o misiune destul de dificilă - trebuie să fie credibil atât ca loser, dar ți invincibil ca un stăpân al lumii.

Robert de Niro a intepretat atâtea roluri încât orice i-ai da să joace mergi la sigur: și aici este convingător, în rolul omului de afacere calculat și versatil, iar zâmbetul său din colțul gurii spune mai mult decât o mie de cuvinte.

În rolul iubitei lui Bradley apare Abbie Cornish, o actriță care m-a cucerit în Somersault și pe care de-abia aștept să o revăd în Sucker Punch.