“Dimineață, pe la șase jumătate, îmi bâzâie pe noptieră telefonul, făcând să zdrăngăne toate mărunțișurile aruncate pe ea, fix lângă capul meu. Mă trezesc cu palpitații și ochii cât cepele, mă uit la ecran și mă panichez: urmează o zi plină! Și asta se repetă în fiecare zi...”
Așa începe orice zi normală pentru Georgiana. Pleacă bulversată la școală pentru că noaptea trecută se întorsese acasă la o oră din aia pe care nu o recunoști niciodată prietenilor și renunță la prima oră în favoarea unei cafele ce o întărește pentru sarcinile ce-o așteaptă și în care se dedică întru totul.
Orele de la școală îi plac doar pentru că își revede prietenii cu care pune la cale o nouă aventură în fiecare zi.
Oricât de multe lucruri ar avea de făcut, găsește întotdeauna 10 minute în care își sună părinții și, chiar dacă îi aude doar la telefon, îi este îndeajuns pentru a-și încărca bateriile ca mai apoi s-o ia de la capăt, împăcată.
Se implică în orice activitate sau proiect, pe care le vede ca pe o provocare și care o storc de energie, dar nu se dă în lături de la nimic și nu se dă bătută niciodată.
Orice ar face și oricât de obosită ar fi, renunță oricând la două ore de muncă sau somn pentru a vedea un meci al echipei favorite și ar face orice ca să fie acolo unde se regăsește – Peluza Cătălin Hîldan, despre care spune că este a doua ei casă.
“Iubesc fotbalul, dar mai presus de toate iubesc Dinamo”
A învățat să cânte, să scandeze și să trăiască din plin acele câteva secunde în care mingea se apropie de poarta adversă, iar inima-i bate din ce în ce mai tare, pompând sânge de câine roșu până în vârful degetelor ce înoată în iarba stadioanelor. Ne arată cu mândrie fotografia Unicului Căpitan, pe care o poartă oriunde merge, și spune cu o lacrimă pe obraz că este “singura înfrângere peste amintirea căreia Dinamo București nu va putea trece”.
În spatele unui comportament aparent grosolan și băiețos, Simii - așa cum îi spun prietenii - ascunde un suflet bun, dar care, spune ea, se deschide greu în fața oamenilor din jur și-și închide rănile și mai greu când aceștia pleacă. Are vise mărețe și speră ca numele ei să nu rămână doar pe-o piatră de mormânt. Visează la ceva diferit, așa cum spune că este și ea – ciudată și diferită.
“Tânjesc la un randez-vous cu marea, să stau la plajă și când mă uit în sus să văd un albastru infinit, nu umbrele cu Vodafone și spoturi cu Nutline; să aud foșnetul inconfundabil al valurilor, nu reclamele de la nu știu ce club din boxele 2/2 pe care dansează niște tipe aproape anorexice; să zâmbesc unei scoici pe care marea o aduce la picioarele mele, fără să ma înec în fum de iarbă. Aș da orice să mă prindă de talie un băiat bronzat și să mă învârtă pe un ponton de lemn, șoptindu-mi la ureche “baila, morena!”. Tânjesc după ceva diferit, ceva sincer, neconstrâns de tipare sau prejudecăți”, spune Georgiana.
Se trezește apoi din visare fiindcă, spune ea, “pentru a-ți îndeplini visurile trebuie mai întâi să te trezești“ și o ia din nou de la capăt, înfruntând provocări noi, încercând să descopere ceva nou, diferit și ciudat, încercând să se descopere pe ea însăși.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu