Povești de suflet: Sub o stea norocoasă

Maria Petreanu (cls a XI-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

Nu este ușor să fii timid. Mulți oameni pot spune că este doar o fază care va trece pe măsură ce te vei maturiza. Pentru Lorelli în schimb, era un adevărat coșmar care părea că nu se mai termină. Deși trăia într-un oraș mare, mereu aglomerat, plin de magazine și de cafenele interesante și pline cu oameni care parcă o chemau, invitând-o înăuntru și asigurând-o că acolo își va face prieteni mai repede ca niciodată, pentru ea existau doar două locuri care meritau vizitate. În acest fel, era mai ușor pentru ea să nu simtă anxietatea care o curpindea de fiecare dată când se afla în preajma mulțimilor de oameni. 

Primul loc era o cafenea micuță, nu foarte aglomerată, unde se retrăgea adesea după școală, pentru a bea o cană de ceai și pentru a privi tablourile superbe atârnate pe pereții de cărămidă roșiatică. Iubea acest loc tocmai din acest motiv. Arta. O pasiune pe care o cultiva de când era mică, dar pe care nu ar fi avut niciodată curajul să o împărtășească cu restul lumii. Îi era frică de ceea ce vor spune ceilalți și nu era pregătită să lase singurul lucru care o făcea să se simtă completă să fie criticat de alții. Iubea însă să privească în secret. De fapt, ăsta era lucrul pe care îl făcea cel mai des probabil. Privea, observa, analiza. Comportamentele oamenilor, ale colegilor agitați și vorbăreți, ale profesorilor hotărâți sau ale pietonilor grăbiți și amețiți. Nu se vedea niciodată făcând parte din acțiune, dar îi plăcea să o observe, ca un spectator ascuns de care nu știe nimeni, de pe ultimul loc într-o sală de spectacol plină.

Gânduri la final de Atelier

Toamna aceasta mi-a deschis o portiță spre lumea în care creativitatea și spiritul de echipă se îmbină perfect. Cursul de jurnalism la care m-am înscris a fost cel care pot spune că mi-a deschis orizonturile. Aici, la acest curs, am învățat lucruri care îmi vor fi de folos nu doar în domeniu, ci și în viață, loc unde am întâlnit oameni minunați cu care am şi devenit prietenă.

''Corpul M - Atelier Jurnalistic'', numărul 3. Aici, puteți citi varianta electronică!

Zilele trecute, cursanții Atelierului de Jurnalism împreună cu studenții facultății de profil de la Universitatea Valahia au lansat cel de-al treilea număr al revistei ''Corpul M - Atelier Jurnalistic'' - un număr dedicat Lunii Iubirii. 
Încă de la început, tinerii pasionați de lumea jurnalismului s-au arătat entuziasmați de ideea conceperii unei reviste. Aceasta cuprinde știri de actualitate, povești de suflet ale tinerilor redactori, interviuri cu oameni interesanți și alte creații de care viitorii jurnaliști sunt mândri. Aici, găsiți varianta electronică!

Dragobetele, zeul dragostei și al bunei dispoziții

Mara Ionicioiu

(cls. a XI-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

Luna Februarie este, incontestabil, luna iubirii, a cuplurilor și a inimioarelor. Este clișeic să vorbesc despre "magia" acestor zile, la fel de clișeic cum a devenit și criticarea lor. Luna iubirii... în care, ironic, lumea se împarte în tabere: cei care sărbătoresc Ziua Îndrăgostiților și cei care o urăsc, cei care sunt deschiși la adoptarea obiceiurilor occidentale și sărbătoresc Valentine's Day și tradiționaliștii care duc sărbătoarea Dragobetelui mai departe.

Apoi, mai sunt puținii oameni care rămân indiferenți, care găsesc o cale de mijloc sau care se lasă conduși de starea de moment. Pentru că fac parte din ultimii menționați, nu o să dezbat niciunul din subiectele de mai sus, ci o să vă prezint legenda Dragobetelui, pe care probabil cei mai mulți îndrăgostiți și adepți ai acestor sărbători nu o cunosc.

Dragobete (cunoscut și ca "Năvalnic" sau "Cap de Primăvară") este zeul dragostei și al bunei dispoziții, corespondentul lui Eros, în mitologia greacă și al lui Cupidon, în mitologia romană. Acesta a fost fiul Dochiei, un fecior brunet cu ochii verzi ce le fermeca pe tinerele fete, fără a stârni, însă, gelozia bărbaților. Dragobete li se arăta în vis feciorilor de însurat în seara de 23 Februarie pentru a-i învăța, sub jurământ, secretele iubirii.

COMUNICAT DE PRESA: Consiliul Judetean al Elevilor vine in liceul tau!

Vineri, 13 februarie, a fost (re)lansat proiectul “Implicarea ca modalitate de cunoastere”, in Colegiul Economic “Ion Ghica” si la Liceul Teoretic “Petru Cercel” din Targoviste. Dupa un an de pauza proiectul, deja consacrat, al Consiliului Judetean al Elevilor Dambovita, aflat la a 3a editie, a reunite mai mult de 80 de elevi, in doua licee, in cadrul aceleiasi zile. Avand la baza informarea elevilor cu privire la minisunea Consiliului Elevilor, dar si identificarea principalelor probleme cu care acestia se confrunta si a nevoilor principale pe care le au ca beneficiari primari ai sistemului educational, proiectul aduce o nota inovativa in acest an: Reprezentantii CJE sunt, in acest mandat, ”la dispozitia elevilor” nu doar cu infromatii si fromari, dar si cu implicare activa. ”Vom merge in licee ori de cate ori vom fi solicitati, atat sa participam la sedintele de CSE cat si la activitatile organizate de colegii nostri.Ii vom ajuta sa isi realizeze un plan de actiune si ne vom asigura ca problemele lor sunt auzite si, daca nu rezolvate, macar diminuate. Vrem sa fie constienti ca au sustinerea noastra si ca fac parte dintr-o structura puternica, din singura structura reprezentativa a elevilor din judetul nostru, si ca toti colegii lor se bazeaza pe ei. E important sa avem in scoli Consilii ale Elevilor active in care elevii, inclusiv cei fara functie in CSE, sa se implice.”

Valentine's Day: Cum au petrecut anul acesta tinerii din Dâmbovița

"Iubirea este elixirul vital, izvorul sănătății, al puterii și al energiei pentru fiecare om" (Prentice Mulford)

Georgiana Vlădescu

Bogdan Vintilă

Sfântul Valentin, o sărbătoare americană importată, a devenit pentru adolescenții din ziua de azi un motiv în plus pentru a-și celebreze iubirea. Aceștia au sărbătorit anul acesta Ziua Îndrăgostiților în cele mai deosebite și romantice moduri posibile.

Tinerii care au avut perechea aproape de ei au încercat să facă o zi perfectă pentru aceasta, iar majoritatea chiar au reușit. "Sf. Valentin a fost dintotdeauna o sărbătoare tare buclucașă pentru mine și prietena mea. Niciodată nu ne-am putut hotărî cum și unde să o sărbătorim. Însă anul asta am preluat eu conducerea. În dimineața de sâmbătă, am mers la ea acasă, am trezit-o ușor din somn, iar când ochii ei mi-au zâmbit din spatele genelor i-am spus că este cea mai frumoasă ființă de pe planetă (ceea ce este doar purul adevăr). Mai târziu, ne-am plimbat prin parc bucurându-ne de vremea frumoasă, de soarele strălucitor și de prezența celuilalt. Odată ajunși la locul nostru secret, am dezvăluit un coș de picnic plin cu bunătăți dulci și totuși sănătoase. După masă, am avut ocazia să ne cunoaștem mai bine la antrenamentul de tenis aranjat de mine. Am vrut să îi cunosc și latura competitivă, însă fiind un gentleman desăvârșit, am lăsat-o să câștige.

Sfântul Valentin, protectorul îndrăgostiților

Alexandru Vălu

(cls. a XI-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

Pe data de 14 februarie este sărbătorită Ziua Îndrăgostiților, ea purtând numele de “Valentine’s Day”. Întrebarea ar fi: care este legătura dintre Ziua Îndrăgostiților și numele Valentin. 

Se pare că, în Roma Antică, exista un obicei păgân numit “Lupercalia”, ce avea loc pe 15 februarie. Acesta consta în scrierea numelor fetelor nemăritate pe bucăți de hârtie ce aveau să fie introduse într-o cutie. Fiecare bărbat extrăgea câte un bilet, iar fata aleasă devenea iubita lui pentru un an întreg.

În anul 496, Papa Gelasius a mutat Lupercalia pe 14 februarie, ziua în care era sărbătorit Sf. Mucenic Valentin, pentru a combate elementele necreștine. Astfel, Sf. Valentin a devenit protectorul îndrăgostiților.

Simbolul inimii, de la grecii antici și până în zilele noastre

Mălina Popescu

(cls a XI-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

Inima, organul central al omului (primul organ care se naște și primul care moare) a devenit de-a lungul timpului simbolul universal al iubirii. Inima este un simbol cu o existență durabilă, ea desemnând nucleul emoțional, moral, intelectual sau spiritual al ființei umane. Dacă Occidentul face din ea sediul sentimentelor, toate civilizațiile tradiționale, dimpotrivă, localizează în inimă inteligența și intuiția: poate că, astfel, centrul personalității s-a deplasat de la intelect la afectivitate. În folclorul european tradițional, simbolul este stilizat, roşul înglobând pasiunea şi emoția intensã. Inima ca și organ, însă, este oarecum departe de reprezentarea simbolului folosit ca și emblemă a iubirii.

Valentine's Day: Cum alegem cadoul perfect

Valentin Constantinescu

(cls a X-a, Lic. I.H. Rădulescu)

Ne aflăm în așa-zisa "lună a iubirii", iar mulți dintre noi ne confruntăm cu aceeași problemă: cum alegem cadoul potrivit pentru persoana iubită. Pe internet găsim diferite idei despre tot felul de cadouri extravagante pe care le putem oferi în această zi; eu însă vă ofer un alt fel de abordare a problemei.

Vom începe cu partea feminină.

Prof. Evelina Gheorghe: „Trebuie să fii încăpățânat și un optimist incurabil pentru a face această meserie”

Diana Dragomir

(cls a X-a, Lic. I.H. Rădulescu)

„În copilărie îmi doream să fiu doctor”, mărturisește diriginta mea, prof. Evelina Gheorghe. Și-a ales meseria singură, sau meseria a ales-o pe ea; după liceu, intra la Facultatea de Jurnalism și renunța. Acum adună mai bine de 10 ani de când se află la catedră. Îndrăgostită de lectură și cu dorința de a-și învăța elevii tot ceea ce știe, profesorul de Limba și literatura română de la Liceul I.H. Rădulescu Târgoviște mărturisește că „trebuie să fii încăpățânat și un optimist incurabil pentru a face această meserie”.

Reporter: În copilărie ce v-aţi dorit să deveniţi? 

Evelina Gheorghe: În copilărie îmi doream să fiu doctor, dar cred că pentru o scurtă perioadă. E vârsta când opţiunile se schimbă foarte repede. Important e că întotdeauna mi-am dorit să fiu ceva... cred că încă îmi doresc să-mi schimb meseria, dar asta nu neapărat pentru că nu-mi place ceea ce fac. Îmi place să cred că viaţa îmi rezervă surprize şi nu-mi place rutina. 

Rep: După liceu, aţi intrat la Facultatea de Jurnalism, la Sibiu. Ce v-a făcut să renunţaţi la visul de a deveni jurnalist? 

Cursanții Atelierului de Jurnalism au trecut, curioși și plini de aspirații, pragul redacțiilor Columna TV și Radio Minisat

Mari Beșcucă

(cls. a XI-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

O zi de vacanță, poate aparent banală la început, a fost, pentru pasionații de jurnalism ai Atelierului, transformată într-una plină de lucruri noi și de experiențe inedite, printr-o scurtă privire aruncată în miezul acțiunii dintr-o adevărată instituție de presă: ei au vizitat astăzi locurile unde „magia” emisiunilor Columna TV și Radio Minisat se întâmplă cu adevărat.

Recenzie de carte: "Darul lui Jonas", Lois Lowry

Georgiana Vlădescu

(cls. a IX-a, C.N. C-tin Carabella)

"Darul lui Jonas" este un roman puternic, provocator, plin de emoții și de trăiri. Acesta descrie o lume aproape imposibilă, utopică, ce impresionează prin strictețea regulilor, dar care accentuează dorința de libertate a omului inteligent, a copilului căruia i s-au permis amintirile.

Lois Lowry a reușit să aducă în prim-plan o lume impresionantă, lipsită de amintiri și, în consecință, și de sentimente. Odată cu aceste două lucruri elementare, oamenii au renunțat și la unele lucruri simple precum dealuri, zăpadă, razele soarelui, reducând totul la... Uniform. Cel mai interesant lucru și fără de care această lume nu ar putea exista însă sunt regulile. Acestea sunt stricte, numeroase și unele chiar absurde, transformând această lume într-una plină de control, falsă, schematică, dar cu locuitori... cel puțin aparent fericiți.

Viaţa în spatele unei măşti: Curs de teatru la C.N. Ienăchiță Văcărescu

Bianca Vasilaș

(cls. a IX-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

Încă dintotdeauna, arta a îmbrăcat mai multe forme pentru a-i ajuta pe oameni să se exprime mai uşor, fiecare în felul său. Unii au ales pictura, alţii au ales dansul, însă câţiva au ales şi muzica şi teatrul, în acelaşi timp. Această compoziţie omogenă o pot cuprinde doar cei care sunt într-adevăr talentaţi şi care sunt înzestraţi cu simţul frumosului încă de la o vârsta fragedă. Astfel de persoane poţi întâlni rar în această lume şi o ocazie unică ca aceasta nu poţi rata.

Acest lucru li s-a întâmplat şi câtorva elevi de la Colegiul Naţional Ienăchiţa Văcărescu, când l-au întâlnit pe profesorul de muzică Bogdan Matei. Deşi pasiunea lui a fost dintotdeauna muzica, se pare că inima l-a îndreptat şi către un alt drum, cel al actoriei. "Încă din copilărie am ştiut că muzica este lucrul care îmi va marca viaţa şi îmi va defini viitorul, însă la un moment dat, drumul meu s-a bifurcat şi a mai ales o latură a artei, care să se poată dizolva împreună cu muzica - teatrul", povestește profesorul.

O nouă selecţie de voluntari la EUROPE DIRECT Târgoviște

Bogdan Vintilă 

(cls. a XI-a, Lic. N.Ciorănescu)

Voluntariatul este un mod de viaţă pentru unii, iar Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte se numără deja printre instituţiile care au o vastă experienţă cu voluntarii. Ca în fiecare an, și în 2015 Centrul a organizat o nouă selecţie de voluntari. Aceasta a avut loc astăzi în sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene I.H. Rădulescu din Târgovişte.

Dâmbovițeni de toate vârstele au participat la această selecţie organizată special pentru reînnoirea echipei şi prezentarea planului de activităţi pentru anul în curs. Totodată, a fost lansat Anul European al Dezvoltării şi Cooperării.

După ce s-au prezentat şi au aflat ce pasiuni și calităţi au, participanţii au fost rugaţi sa îşi prezinte motivaţia de a deveni voluntari. Apoi au urmărit un filmuleţ scurt cu imagini de la activităţile Europe Direct. La final, au completat fişele de voluntariat şi au discutat despre viitorul lor ca voluntari. 

Nu uitaţi că a fi voluntar înseamnă a fi un om mai bun care doreşte să se implice pentru a învăţa și a schimba ceva în viața lui de zi cu zi.

Bunica, 66 de capitole nedescoperite până acum

Bianca Vasilaș

(C.N. Ien. Văcărescu, cls. a IX-a)

O prezență cu un trecut fascinant tulbură mintea fiecărui om și amintiri ce străpung fiecare obraz cu câte o lacrimă caldă revin în mintea acaparată de problemele cotidiene. O distragere de la lumea reală și o întoarcere la poveștile cu sirene și prințese nu poate fi decât ea, BUNICA. Un trup firav, cu ochi obosiți și chip bătut de vreme pe care doar câteva riduri rebele și-au lăsat amprenta, stă în fața mea pregătit sufletește să-mi povestească o istorie neștiută și nescrisă până acum. 

Povestea începe acum 66 de ani, când viața și-a deschis larg porțile în fața unei fetițe căreia viitorul îi prezicea ceva măreț. Și se pare că totul avea să se schimbe radical la vârsta de 12 ani, când bârna și pista de alergat au început să capete un loc important în viața sa. "Chiar dacă eram la o vârstă așa fragilă, sportul m-a atras atât de mult încât mi-am dorit să perfomez și să îmi construiesc o carieră. Am participat la un concurs de acest gen pentru a-mi încerca norocul și recunosc că am fost surprinsă. Am obținut locul întâi și prima mea medalie de aur și-a făcut loc pe peretele camerei mele. Toți prietenii și colegii din Ocnița mă felicitau de fiecare dată când mă vedeau și pot spune că eram mândră de mine pentru ceea ce realizasem". 

''Corpul M - Atelier Jurnalistic'', numărul 2. Aici, puteți citi varianta electronică!

La începutul acestei luni, cursanții Atelierului de Jurnalism împreună cu studenții facultății de profil de la Universitatea Valahia au lansat cel de-al doilea număr al revistei ''Corpul M - Atelier Jurnalistic''. Încă de la început, tinerii pasionați de lumea jurnalismului s-au arătat entuziasmați de ideea conceperii unei reviste. Aceasta cuprinde știri de actualitate, povești de suflet ale tinerilor redactori, interviuri cu oameni interesanți și alte creații de care viitorii jurnaliști sunt mândri. Aici, găsiți varianta electronică!

MIHAI EMINESCU - "Omul deplin al culturii române, o conştiinţă de cultură deschisă către tot"

Poetul, omagiat astăzi la Biblioteca Județeană I.H. Rădulescu

Bianca Vasilaș

(C.N. Ien. Văcărescu, cls a IX-a)

Sute de pagini de poezie, proză, proiecte dramatice, traduceri, prelucrări şi adaptări, chiar şi o schiţă a unei gra matici sanscrite sau un dicţionar de rime compun o operă vastă şi originală, lirică, nihilistă, eroică, fantastică, cosmogonică, didactică şi polemică care arată o minte iscoditoare, o bună educaţie filosofică şi o voinţă uriaşă de a stăpâni multe domenii. Sunt de ajuns doar câteva rânduri și reușim să cuprindem întreaga sa activitate… întreaga sa viață.

''Fiecare lucru poartă în sine însuși măsura sa'' (M. Eminescu)

Obiecte cu poveste: Costumul popular, legătura între generații

Georgiana Vlădescu

(cls a IX-a, C.N. C-tin Carabella)

Cusătură fină, lucrătură de mână și existență de peste 100 de ani... Așa mi-a prezentat Georgiana unul din costumele sale populare. Fata, în vârstă de 15 ani, a primit costumul de la mama sa în urmă cu un an. Odată cu el, a primit însă o datorie și o poveste: datoria de a-l da mai departe, la timpul potrivit, așa cum au făcut până acum mama, bunica și străbunicile sale.

Costumul popular a fost lucrat de stră-străbunica Georgianei, cu ocazia nunții sale, și a fost transmis și purtat, de atunci, la toate nunțile și evenimentele importante, devenind un obiect valoros al acestei familii.

"Este foarte important pentru mine. Are o valoare sentimentală imensă și îl port de fiecare dată când am ocazia cu mult drag. Mama mi l-a dat când am participat la un spectacol de dans popular cu participanți din toate colțurile țării. Chiar înainte să plecăm de acasă, mama a venit la mine cu costumul pe braț și cu un zâmbet blând pe față. A fost un eveniment mamă-fiică emoționant", își amintește adolescenta.

Costumul este alcătuit dintr-o fotă, o catrință, ie și o vestă, toate cu același model brodat și îmbibate cu un iz de vechime.

Marius Popescu, profesorul îndrăgostit de munte: “PASIUNILE VIN ODATĂ CU VÂRSTA”

Teodora Tudor

(cls a XII-a, Liceul I.H. Rădulescu)

A descoperit muntele la 13 ani şi a visat să fie primul român care urcă pe Everest. Şi-a dorit să ajungă arheolog, dar a descoperit că vocaţia lui este formarea tinerilor. Profesor de istorie cu state vechi de plată, realizator de emisiuni TV și proaspăt întors dintr-o expediție cel puțin... exotică: Marius Popescu, Profu' - cum este cunoscut de zeci de generații de liceeni iubitori de munte și de istorie (nu neapărat în ordinea asta) - și-a petrecut luna aceasta 10 zile în Mexic: el a urcat, alături de Geo Badea, pe cel mai înalt vulcan din America de Nord, Pico de Orizaba sau Citlaltepetl (Muntele Stelelor) - 5734 m altitudine.

"Geografic, asta este considerată "ţinta" mea. Antropologic, cultural, istoric însă, Mexicul este parte a Americii Latine... Îmi doresc să înţeleg cât mai multe..." - erau gândurile lui Marius Popescu înainte de expediție. Cu ce gânduri s-a întors, însă...? 

Marius Popescu: Acolo am lăsat tricolorul românesc şi o parte din suflet.

Rep.: De când aveți pasiunea aceasta pentru munte?

25 de ani de la Revoluție: Scrisoare către părinți (II)

Alexandru Vălu

(cls a XI-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu) 

Dragă tată,

Am crescut și am început să înțeleg ce s-a întâmplat la Revoluția din 1989 aproape în totalitate. Generația ta a avut curajul de a sfârși prin forță regimul comunist, înlocuindu-l cu cel capitalist. Dar, la conducerea țării au ajuns niște foști comuniști; putem spune, așadar, că ciuma roșie a continuat să existe, sub altă formă. Avem un regim democrat, unde, la putere, se află cei formați în sistemul totalitar. Nu ți se pare amuzant?

Obiecte cu poveste: Pomul de Crăciun

"Nu, draga mea, în brad nu cresc bomboane": Povestea copilului și a simbolului de Crăciun

Bogdana Dente

(cls a XII-a, Lic. Petru Cercel)

"Colinde, colinde, colinde!"

- Du-te acum, draga mea. Du-te și pune-le copiilor în traistă o portocală și un covrig, îmi spunea tata emoționat parcă de spiritul ăsta al Crăciunului.

Mă duc încet, în botoșii mei în formă de cațeluși albaștri care amuzau teribil copiii cu cinci, șase, chiar șapte ani mai mari decât mine. Le pun în sacoșele - fie ele simple, fie festive, așa cum tatăl meu mi-a spus și îi privesc cum îmi zâmbesc și pleacă spre alte case cântând colindele specifice și plini parcă de râsete și voie bună.

25 de ani de la Revoluție: Scrisoare către părinți

Mari Beșcucă
(cls a XI-a,  C.N. Ienăchiță Văcărescu)

Dragii mei,

Nu cred că v-am mai scris vreodată o scrisoare. Nici nu știu cu ce să încep sau ce ar trebui să cuprindă scrisoarea, și nici subiectul nu îmi face efortul mai ușor. În primul rând, pentru că eu, fie că ați vrut-o, fie că nu, am aflat despre comunism în mare parte de la televizor și de prin ziare. Știu, totuși, din ce mi-ați mai spus, că sunteți, la fel ca și mine, de altfel, de părere că regimul comunist a avut o parte bună și o parte rea. Care dintre ele cântărește mai mult depinde de fiecare dintre noi.

''Corpul M - Atelier Jurnalistic'', numărul 1. Aici, puteți citi varianta electronică!

La începutul acestei luni, cursanții Atelierului de Jurnalism împreună cu studenții facultății de profil de la Universitatea Valahia au lansat primul număr al revistei ''Corpul M - Atelier Jurnalistic''. Încă de la început, tinerii pasionați de lumea jurnalismului s-au arătat entuziasmați de ideea conceperii unei reviste. Aceasta cuprinde știri de actualitate, povești de suflet ale tinerilor redactori, interviuri cu oameni interesanți și alte creații de care viitorii jurnaliști sunt mândri. Aici, găsiți varianta electronică!

Locuri cu povești: Padina Fest și mai departe

Bogdan Vintilă

(cls a XI-a, Liceul N. Ciorănescu)

Vara aceasta a fost... PADINA FEST! Sãrbãtoare așteptatã de majoritatea adolescenților și de cei care se simt încã tineri. Muzicã, aer curat, voie bunã. Am mers și eu, cã doar nu era cu putințã sã lipsesc. Am vãzut cu ocazia asta Vârful Omu, Babele și Sfinxul. Ah... dar ce mai tură, sã vã povestesc cum a fost totul! 

Am plecat dis-de-dimineațã de acasã cu gândul cã o sã am parte de o cãlãtorie plãcutã. Drumul a fost cam lung, dar a meritat. Ajuns la Padina, mã simțeam un om liber. Muzicã, voie bunã, tineri ca și mine. Am urmãrit cu sufletul la gurã concertele ce s-au ținut la festival. A doua zi am plecat spre munte. 

Exercițiu de imaginație III

Mălina Popescu

(cls a XI-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

Ceasul ăsta țârâie nebunește… știam eu că nu trebuia să-mi cumpăr unul și că aș fi putut să mă bazez pe alarma telefonului… însă asta e doar o idee îndrăzneață în diminețile mele proaste.

Mă întind obosită să opresc ceasul, observ printre pleoapele întredeschise că e abia 6 și un sfert, și mă hotărăsc optimistă să mai ațipesc măcar 10 minute. Însă acest timp în care moțăi pierdută printre cearșafuri nu pot să-l numesc odihnit, căci îmi planific și vizualizez atent în minte ceea ce urmează să fac astăzi. Mă ridic printr-un salt, ca nu cumva să existe posibilitatea de a mă întoarce în pat, mă duc la baie și tot ce urmează e ritualul meu de dimineață fără de care nu aș putea trăi. De-asta mă și trezesc mai devreme decât trebuie, căci am nevoie să îmi aleg hainele după tonus și să stau ghemuită în fotoliu, pentru a-mi savura cafeaua cu trei lingurițe de zahăr în timp ce privesc pe fereastra apartamentului meu de deasupra orașului ăsta imens și încă amorțit.

Exercițiu de imaginație II

Eu, o zi, o viață

Georgiana Vlădescu

(cls a IX-a, C.N. C-tin Carabella)

Ceasul sună. Arată ora 7.30. Știu asta deși nu am deschis încă ochii. În fiecare dimineață sună la aceeași oră... Ce n-aș da să sune mai târziu, doar așa, că vrea el...

În sfârșit deschid ochii, pregătită pentru razele soarelui orbitor. În fiecare dimineață e la fel. Hainele, pregătite de seara, stau așezate pe scaun, dar parcă nu se potrivesc cu vremea de afară. Decid să aleg altele... După ce îmi fac un duș lung...

Ies din duș, mai puțin buimacă decât am intrat, și îmi vâr capul în șifonier. Aleg un costum albastru, simplu, fustă și sacou, și o cămașă subțire. 

Mă uit la ceas: 8.10... Sunt în întârziere. Mă îmbrac rapid, aplic puțin machiaj și-mi pieptăn părul. Iau cheile de măsuță și ies în grabă din casă. În momentul în care răsucesc cheia în contact, ceasul de pe bord arată 8.30. Iar o să pierd știrea importantă!

Exercițiu de imaginație:

Bianca Vasilaș

(cls a IX-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

De mică jucam rolul de jurnalistă în cartierul în care locuiesc și pot spune, cu zâmbetul pe buze, că mi se părea o muncă foarte ușoară. Însă acum, când visul mi s-a îndeplinit, realizez că munca de jurnalist nu este chiar așa ușoară  cum credeam.

Datorită acestei meserii, mărturisesc că viața mea nu mai este la fel de monotonă ca înainte. Mă trezesc dis-de-dimineață, îmi beau cafeaua care îmi oferă energie pentru întreaga zi, mă îmbrac în haine lejere, pentru a mă putea simți bine, și pornesc la drum spre redacție.

.......................................

Alice Bițan

(cls a X-a, Seminarul Sf. Ioan Gură de Aur)

Munca, efortul, adrenalina și pasiunea jurnalistului se îmbină pentru a crea o știre nouă pentru o zi obișnuită.

În timp ce prietena mea își termină programul de muncă și mă sună să-mi spună ce i s-a mai întâmplat, eu îmi trag sufletul bând o cană de ceai aromat, dar imediat realizez că treaba mea pe ziua respectivă încă nu este terminată, așa că amân discuția pentru o altă zi și mă apuc de redactare. 

Formez pe scurt ideile articolului. Scriu și șterg un paragraf de nenumărate ori. Nu este ușor să fii pe înțelesul tuturor. Un ziar este citit de oameni de tot felul, de la profesori universitari, ingineri, tineri și până la agricultori și simpli muncitori. Cu siguranță, badea Ion nu știe ce înseamnă Euribor sau ce este taxa de cogenerare. Eu trebuie să explic simplu, pe înțelesul tuturor, cum stau lucrurile, deoarece, pentru noi, jurnaliștii, important este ca omul să rețină ceva din ceea ce noi scriem zi de zi.

.........................................

Valentin Constantinescu

(cls. a X-a, Liceul I.H.Rădulescu)

După terminarea transmisiunii în direct, îmi fac loc pritre ceilalți jurnaliști și încerc să aflu răspunsurile la întrebările pe care le aveam pregătite. Odată finalizată și această „misiune”, mă întorc la redacție, unde aflu că până la buletinul de știri de la ora 19.00 trebuie să ajung în celălalt capăt al țării, pentru o nouă corespondență, de data aceasta despre inundațiile care le-au luat casele oamenilor din zona respectivă. Iau avionul și ajung, împreună cu cameramanul, la locul faptei. Mă echipez corespunzător, cu cizme de cauciuc, și mă înarmez cu răbdare și atenție. Nimic nu trebuie să-mi scape.

Urc un deal și de acolo îmi fac transmisiunea în direct: prezint locul respectiv și care este situația din acel moment. Stau de vorbă cu câțiva oameni pentru a afla mai multe detalii, dacă au mai fost în zonă asemenea inundații, dacă le-a mai rămas ceva din case și dacă au reușit să-și salveze animalele.

După această zi grea, mă întorc la redacție, iar mai târziu merg acasă să mă odihnesc, știind că ziua următoare poate fi și mai grea decât cea care tocmai s-a terminat.

...........................................

Alexandru Vălu

(cls a XI-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

Odată ce m-am trezit, fac și eu ce face orice om normal, nu are sens să intru în detalii. Dar după asta, din omul normal devin omul-jurnalist, renunț la tot ceea ce este ușor și devin un monstru fără inimă, care atacă tot ce i se pare incorect. Încerc să aflu dacă a avut loc o nedreptate de orice fel pentru a o face publică. 

La întrebarea cum reușesc să descopăr o astfel de informație, am să răspund că „este o întrebare foarte bună”.

„Vreau să trăiesc ziua în care adulţii să se uite către tineri cu consideraţie şi încredere!”

Interviu cu Aura Marina, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Dâmboviţa

Mălina Popescu

(cls a XI-a, C.N. Ienăchiţă Văcărescu)

Aura este elevă în clasa a XI-a la Liceul Aurel Rainu din Fieni şi nu demult a fost aleasă preşedinte al Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Dâmboviţa. Orientată spre progres, Aura îşi reprezintă colegii încă din anul 2010, sesizând şi încercând să le rezolve problemele din funcţia de vicepreşedinte al CJE. Este foarte sigură pe forţele proprii şi crede cu tărie că poate aduce schimbarea şi că îi poate face pe tineri să comunice şi să găsească în forul pe care îl conduce un mijloc simplu şi sigur de a se face auziţi. 

Rep: Cum, şi mai ales de ce ai ajuns să te implici în astfel de proiecte?

Denisa Tudorache și Cătălin Gheorghiu, Miss şi Mister Boboc Ienăchiţă Văcărescu

Bianca Vasilaş

(cls a IX-a, C.N. Ienăchiţă Văcărescu)

La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc, la Clubul Studenților, mult așteptatul Bal al Bobocilor al Colegiului National Ienăchiță Văcărescu. Peste 500 de elevi, părinți și profesori au urmărit cu atenție spectacolul și au așteptat cu sufletul la gură alegerea câștigătorilor Miss si Mister Boboc.

Cei 16 boboci au dat dovadă de curaj, îndrăzneală si forță prin probele la care au participat pentru a intra în gașca lui Robin Hood (Horațiu Carpiuc, elev în clasa a XI-a), care dorea să câștige inima frumoasei prințese Mary (Andra Oană, elevă în clasa a XI-a). În cadrul acestui ’’Bal ca în poveşti’’, concurenții au avut de parcurs câteva probe prin care să își demonstreze abilitățile: ținuta casual (în care trebuia să se prezinte), proba de cultură generală, sport, dans și, ultima si cea mai amuzantă şi incitantă, proba declarațiilor de dragoste.

DRACULA'S GIRLS: Muncă și câștig pe măsură - INTERVIU cu fostul și actualul căpitan al echipei de majorete din Târgoviște

Frumusețe, eleganță, performanță- într-un cuvânt, DRACULA'S GIRLS!

Bogdana Dente
Alice Bițan

Campioane naționale și de patru ori vicecampioane europene, majoretele de la DRACULA'S GIRLS au fost de acord să ne povestească ce stă în spatele show-rilor de dans pe care le cunoaștem atât de bine de la meciurile echipei CSM Târgoviște.

Alina Păunescu, fostul căpitan al echipei de majorete DRACULA'S GIRLS, absolventă a
Universității Române de Științe și Arte, specializarea Artele spectacolului, și cea căreia i-a predat ștafeta, Raluca Măruntu, elevă a Colegiului Național Constantin Carabella, s-au lăsat intervievate, cu zâmbetul pe buze, de cursanții Atelierului de Jurnalism, gata să ne arate că ''a fi majoretă înseamnă mult mai mult decât pare, este multă muncă în spate; este cu totul diferit față de orice altceva''.   

Cum ați descoperit pasiunea pentru dans?

Interviu: Vasile Lupașc, despre scris, sport și modele în viață

Mari Beșcucă

(cls. a XI-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

De 8 ori campion mondial la karate, autor al romanului “Răstingnit între cruci”, al unei cărți pentru copii ce prezintă viața lui Vlad Țepeș, dar și a trei cărți audio în lectura actorilor Marcel Iureș și Mircea Albulescu, absolvent a Facultății de Istorie a Universității Valahia. Un pasionat frenetic al personajului istoric Vlad Țepeș, Vasile Lupașc dorește reafirmarea acestuia prin povestea adevărată a vieții sale, iar acest obiectiv este foarte aproape de realizare: în acest moment, târgovișteanul lucrează cu o casă de producție de la Hollywood la punerea în scenă a acestei povești care promite a fi chiar mai spectaculoasă decât cea pe care o știm acum. 

Mai mult, zilele acestea va apărea în librării cea mai recentă creație a sa, al doilea volum din colecția “Zece povești pe care le datorăm copiilor noștri. Burebista”. Cartea va fi lansată joi, la Școala Coresi din Târgoviște și va putea fi cumpărată de la Casa Domnească, Librăria Fragilistic și Librăria din micro VI.

Astăzi, ne oprim asupra scriitorului Vasile Lupașc și încercăm să aflăm și ce crede despre societatea românească actuală.

Rep: Cea mai mare satisfactie, dar si dezamagire pe care v-o ofera scrisul?

Comedy Summer Show, sau cum readucem vara în actualitate chiar şi în miezul iernii

Mara Ionicioiu (cls a XI-a, C.N. Ien. Văcărescu)

Ioana Pletea (cls a X-a, C.N. Ien. Văcărescu)

Atmosferă excelentă şi umor de calitate. Cine? Echipa Comedy Summer Show. Ce? Improvizaţie! Unde şi când? La Fiord, în fiecare miercuri, de la ora 20:30. Cum? Spectatorul nu are doar rolul de privitor; el poate ajunge pe scenă sau chiar să dea indicații regizorale. 

Despre improvizația teatrală, despre ce presupune adaptarea spontană la situații reale sau imaginare, au avut plăcerea să ne vorbească doi dintre membrii echipei - Mircea Silaghi şi Cristian Olaru. Proiectul a ajuns în Târgovişte în urmă cu doi ani, fiind pus în scenă la Teatrul Tony Bulandra cu ajutorul lui Bogdan Dumitrescu, unul dintre primii improvizatori care au făcut acest gen de spectacol în România. El i-a invitat pe toți actorii teatrului la workshop-uri, iar cei ce au trecut peste teama de a urca pe scenă fără siguranța unui text învățat au rămas în echipă. Formatul spectacolului a cunoscut modificări pe parcursul timpului: "La teatru jucam în formatul teatrului sport. Eram două echipe care se întreceau în arta improvizației, iar publicul era juriul", povesteşte Cristian Olaru, M.C.-ul spectacolului.

Aur și bronz pentru Târgoviște: Băieții de la CS AGER au adus acasă încă două medalii la lupte

Georgiana Simion

(cls a XII-a, C.Ec. Ion Ghica)

Ieri, sala Apollo din București a găzduit a opta ediție a competiției Brazilian Jiu-Jitsu Belt League, ce a deschis un nou sezon al Cupei României la BJJ, iar sportivii de la Clubul Sportiv Ager Târgoviște și-au adăugat în palmares două medalii, aur și bronz. 

După ce s-au întors acasă de la ADCC World Championship cu 3 medalii (două de aur și una de argint), băieții de la CS AGER, Bogdan Stroe, Codruț Soare și Ștefan Arsene, antrenați în Arte Marțiale Mixte (MMA), și-au încercat norocul și forța fizică și în luptele la sol și sporturile de contact ce au alcătuit subiectul competiției de Brazilian Jiu-Jitsu. 

La final de circuit, au fost premiați câștigătorii celor 4 centuri: Începători -76 kg – Ciprian Iancu (Daos); Începători +76 kg – Claudiu Bordei (Daos); Avansați -76 kg – Dinu Bucăleț (Absoluto); Avansați +76 kg – Mihai Georgescu (Behring Romania), iar reprezentanții Târgoviștei în competițieau adăugat în palmaresul clubului două medalii: Bogdan Stroe - aur și Codruț Soare - bronz. 

Băieții spun că au simțit lipsa antrenorilor Viorel Staicu și Viorel Gabriel Staicu, fiind singurul concurs la care aceștia nu s-au prezentat, dorind ca elevii să nu devină dependenți de prezența lor. „A fost greu, dar frumos. A fost o experiență în plus pentru noi, deoarece noi nu suntem antrenați în BJJ, dar antrenamentele și-au spus cuvântul, reușind, totuși, să aducem acasă doua medalii”, a declarat Codruț după premiere.

Poveşti de suflet: Povestea unui bătrân singuratic

Theodora Tudor

(cls a XII-a, Liceul I.H. Rădulescu) 

O zi de toamnă târzie. O pădure ruginită, cu un covor de frunze care foșnesc sub încălţările învechite ale unui bătrân care a ales singurătatea în locul traiului alături de oameni. Mi-e milă de el... M-am hotărât să urmez poteca ce duce la casa bunicului simplu dar cu o demnitate cum rar am putut să văd în zilele noastre.

L-am găsit stând pe o lespede de piatră, cu privirea ageră şi totuşi dulce. Nea Gheorghe, eroul din munţii Tatra, mă privi cu o bunătate sufletească rar întâlnită,întinzând mâna în semn de salut. O mână arsă de soare şi uscată de ger. Ochii albaştri ca cerul m-au străpuns ca o suliţă aurie. L-am ajutat să se ridice şi m-a dus în faţa unui album plin cu fotografii uitate de vreme. Se mândrea cu copiii lui şi, printr-un oftat, mi-a arătat tot dorul pe care-l ducea cu sine. Mi-a povestit, printre lacrimi, că singuratătea-i grea, după ce l-a părăsit jumătatea vieţii lui cu care a împărţit şi foametea de după război şi neajunsurile venirii la putere a comuniştilor. Acum, nu i-a mai rămas decât pădurea cu farmecul ei şi un căţel care se gudură pe lângă picioarele scorojite de bătrâneţe. I-am promis că o să-l vizitez ori de câte ori voi avea timp.

M-am întors acasă. Au rămas în urmă cărarea, frunzele uscate; a rămas în urmă nea Gheorghe, eroul din munţii Tatra, de la care am învăţat multe lucruri. Dar, mai mult decât orice… să duc viaţa înainte cu deminitate!

Radio "Constantin Cantacuzino" sau cum să creezi o atmosferă relaxantă şi modernă pe coridoarele şcolii

Roxana Cotorogea

(cls a X-a, C.N. C-tin Cantacuzino)

Se spune că sănătatea este considerabil îmbunătăţită de sunetul muzicii. Muzica elimină stresul, calmează durerile şi încântă simţurile. Poate şi de aceea, în urma proiecului de reabilitare, în Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino din Târgovişte au fost montate boxe pe holuri şi o staţie radio. 

După montarea propriu-zisă, Consiliul Elevilor a venit cu ideea de a folosi staţia pentru a reda o admosferă mult mai placută elevilor, astfel că s-a renunţat la retransmisia unor posturi locale de radio. Au fost alese patru genuri spre a fi difuzate zilnic, astfel că lunea este acum dedicată muzicii greceşti, marţea – muzicii italiene, miercurea se ascultă rock, joia - muzică veche, "old school", iar vinerea – dubstep.

Elevii colegiului se declară încântaţi de această iniţiativă, ei bucurându-se în fiecare pauză de ritmurile difuzate în boxe. Au dansat hora, braşoveanca, sârba etc.

Pe viitor, se doreşte îmbunătăţirea sistemului şi extinderea reţelei de boxe în fiecare sală de clasă, special pentru a se face anunţuri. "Vrem să lărgim orizonturile muzicale ale elevilor. Avem în vedere schimbarea săptămânală a genurilor, pentru ca în final aceştia să fie capabili să dezvolte preferinţe muzicale. Această diversificare a genurilor este importantă în special pentru clasele de gimnaziu", este de părere profesorul Darius Ionete, unul dintre iniţiatorii proiectului.

Trei români, la Doha GOALS Forum: Prima platformă pentru lideri din toate colțurile lumii

Beatrice Grigore

(cls a X-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

Trei tineri români vor participa, începând de astăzi, la Doha GOALS Forum, prima platformă pentru lideri din toate colțurile lumii, care își propune să creeze noi inițiative pentru progresul global prin intermediul sportului. Forumul invită, anul acesta, 400 de studenți din întreaga lume, printre care și 3 tineri români, adevărați lideri ai studenților: Radu Petrariu, Președintele Forumului Tinerilor din România, Ionuț Pop, Primvicepreședinte al Uniunii Studenților din România și Alin Grigore, Președintele Ascociației Studenților Geografi. 

Întâlnirea de anul acesta va aborda, de asemenea, și probleme sociale sau economice, precum dezvoltarea economică prin sport, bunăstarea sportivilor, sportul ca un instrument de educație al tinerilor sau integrarea femeilor și a minorităților prin sport.

Povești de suflet: Bătrânul cu care nu vorbește nimeni

Mari Beșcucă

(cls a XI-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

Atunci plângea. Acum iar plânge. Atunci plângea pentru că tocmai a plecat. Acum plânge pentru că toți au plecat. Pune cana de apă pe masă și simte cum nu-și mai poate întinde degetele. Gustul pastilelor astea blestemate... De ce le-ar lua? Știe și doctorița care miroase urât și se și comportă urât,... că, altfel, cu mirosul el n-ar avea nimic. Știe și el. Și iar plânge, pentru că ar vrea să spună că mai știu și alții, dar de fapt nimeni nu mai vrea să știe. De el. De boala lui. De mintea lui.

Murise. Da. Se întâmplase. Fusese o boală ciudată care a venit acum câteva luni, de fapt un doctor ți-ar spune că a fost o persistență influența unor factori externi care împreună au dus la dezvoltarea bolii. Dar pentru el, nu. Boala a venit în acea dimineață de acum câteva luni, când își beau liniștiți ceaiul și ea s-a ridicat de la masă și apoi a căzut și apoi au mers la spital și apoi operație și bani și… 

”Radu, știu că ai copii și serviciu și că nu ai timp, dar poți să mai treci și tu pe la mama? I-ar fi bine să te vadă acum.” Dar Radu avea proiecte la muncă... ce i-a mai distrus ochii și calculatorul ăla!... și nu a putut veni. Dar i-a, sau le-a, trimis bani. Și, oricum, dacă ar fi venit?... Dacă o găsea într-o zi în care nu putea vorbi și nu își putea deschide ochii? Și dacă venea pe la jumătatea perioadei ăsteia blestemate? Când era mai bine să vină Radu? Contează? Acum a venit. Stă în sufragerie și citește acte. Câte acte sunt de citit pentru când moare un om… 

Și el, bătrânul, stă cu ochii închiși în patul nou, luat acum 2 ani, la ce bun oare? ....și ce dor îi este de cel vechi… mirosul ăla slab, parcă de lavandă, care a rămas din 1970. Ce ciudat... cum a rămas mirosul acolo? Dar el știe sigur că a rămas acolo. Dar stai, acum trebuie să se gândească la ce o să facă. Radu nu o să vrea să-l lase singur, sau să locuiască singur, pentru că singur oricum îl va lăsa. Unde îl trimite? Nu vrea la azilul ăla infect de aici, dar știe că Radu are bani din slujba aia grea și importantă pe care o are. Probabil va fi undeva pe la București, dar lui niciodată nu i-au plăcut muntenii, ce oameni răi... Oricum, oriunde va fi, ideea care trebuie să-i rămână în minte cu orice preț e că nu trebuie să înnebunească. Vrea să fie conștient când moare. Ea a fost. Și vrea să fie conștient și până atunci să judece ce i se întâmplă, să mai acumuleze experiențe, oare se poate?…

Nu trebuie să se mai gândească. Nu vrea. Oricum e altcineva. S-a schimbat. Te mai poți schimba la 93 de ani? Poate la 95? De ce 95? Păi e multiplu de 5… Ce mult i-a plăcut matematica în liceu. Liceul…atunci a cunoscut-o pe ea și apoi a început războiul. Nu. Gata. Pune stop. Trebuie să se ridice și să meargă afară, cum face în fiecare seară la 8, vara, și la 6, iarna. Dar iarna e din ce în ce mai greu, în fiecare an. 

Acum e primăvară. Florile râd, lumina râde. Toată lumea râde. Ia uite ce poet e el acum. Toată lumea, în afară de doctoriță, normal. Și a ajuns afară. Printre puținele plăceri pe care le avea când era tânăr și pe care încă și le poate permite. Să respire aer. Aer curat pur. Cel mai fain lucru pentru azilul ăsta. Se așează pe bancă. Se întinde. Așa face mereu. Sub copacul cu flori roz... ce culoare mai e și rozul ăsta! …și iar plânge. N-ar trebui să plângă. De ce azi plânge mai mult decât de obicei? Și uită-te la floarea aia cum cade. Așa cum cădem toți. Acum e pe pământ. Floarea. Și mai târziu o să o calce în picioare vreun suflet neglijent. 

Îl doare capul. Ar vrea să se ridice, dar nu-i iese. Îl “înțeapă” inima. Mereu îl enerva cuvântul ăsta când era mic și îl rosteau bătrânii. Acum chiar n-ar vrea să fie și ea aici. Primul moment de după plecarea ei când el nu vrea ca ea să fie aici. Și cât ar fi vrut să-l fi făcut pe Radu să-i înțeleagă gândurile, să fi stat puțin, măcar puțin mai mult cu el, să nu fi fost enervat de viteza mișcărilor lui. Cu ce e el vinovat? Ei, asta e ceea ce urăște el cel mai mult la oameni: că nu vor să asculte. Să te înțeleagă. Să priceapă că ceea tu simți, chiar dacă ei nu o fac și nu au făcut-o niciodată, pentru tine e ceea ce te constituie. 

Cel mai clar gând pe care l-a avut de mult timp. Îi apar chipurile lor. Al ei și al lui Radu. Deci așa mori. Măcar a murit conștient. Și cu un slab miros de lavandă din 1970 în minte.

Povești de suflet: Moș Țecu, un erou pentru familia mea

Alexandru Vălu

(cls a XI-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

Fiecare dintre noi are un strămoș care a rămas în amintirea neamului pentru ceva ce a făcut, fie el bun sau rău. Am să vă relatez povestea stră-străbunicului meu, Moș Țecu, om care a trăit în perioada Primului război mondial. În vremea aceea, satul Băleni-Sârbi nu era lipit de vecinul său, pădurea era mult mai întinsă, aproape de zece ori mai mare ca în prezent, iar pământul pe care oamenii îl munceau era mai restrâns. Cu toate problemele specifice perioadei de care vorbim, oamenii erau fericiți și mulțumiți cu ceea ce aveau.

Din relatările tatălui meu, am aflat că Moș Țecu era un om cinstit, bun, viteaz și dur. Portretul fizic este imposibil de creat, tot ceea ce-ți pot spune despre el neputând fi decât o invenție. Știu doar că era un om foarte puternic, trăsătură importantă pentru vremea aceea. O parte negativă a bătrânului meu era furia, caracteristică ce-i vizează pe toți cei din familia mea. Nu era un om care să-și iasă din sărite ușor, ci dimpotrivă, era ușor liniștit; dar, în momentul în care cineva îl călca pe coadă, nu se dădea înapoi de la o bătaie pe care mereu o câștiga.

Aur pentru „Economic”: 90 de ani de la înființarea Colegiului Economic Ion Ghica (galerie foto)

Georgiana Simion

(cls a XII-a, C.Ec. Ion Ghica)

Colegiul Economic Ion Ghica a sărbătorit astăzi 90 de ani de la înființare. Elevi, cadre didactice, direcțiune, foști profesori și generații trecute și-au dat întâlnire astăzi, pentru a sărbători împreună această zi importantă din istoria liceului.

Muzică, dans, teatru, ceremonii de premiere și standuri cu felicitări, icoane și alte confecții manuale realizate de elevi, puse în vânzare cu scop umanitar, au dat liceului un aer de sărbătoare, suprinzând și demonstrând încă o dată devotamentul elevilor și nu numai.

Revista "Nuanțe Cantacuzine" se pregătește să vadă din nou lumina tiparului

Roxana Cotorogea

(cls. a X-a, C.N. C-tin Cantacuzino)

Fiecare liceu se personifică prin elevi, prin aspirații și reușite. În Colegiul Național Constantin Cantacuzino elevii s-au unit și au început colaborarea pentru un nou număr al revistei "Nuanțe Cantacuzine". 

"Punem pe tavă toate abilitățile de care dispunem și ne dorim să scoatem un număr mult mai plăcut ca cel de anul trecut", spune Alexandra Bolbose. Comitetul de profesori și Consiliul elevilor, împreună cu directorul Silvia Mareș au ales elevii care să compună redacția și profesorul care să îi coordoneze. Tot ce ține de aspect și de compoziție reprezintă munca echipei, iar prețul de tipărire este suportat de asociația de părinți.

Noul număr al revistei va dezbate schimbarea catedrei directorului și va conține, printre altele, o rubrică de creație, umor, recenzii de carte și film. "Vrem să ne facem cunoscute talentele din rândul tuturor elevilor. E nevoie ca aceștia să fie recunoscuți de toată lumea, doar așa îi putem promova și ambiționa", este de părere profesorul Darius Ionete.

Râu Alb: Focul lui Sumedru, celebrare a morții ritualice a Divinității

Ioana Pletea

(cls a X-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

În ajunul serii de Sfântul Dumitru, în comuna Râu Alb din nordul județului Dâmbovița, a avut loc Focul lui Sumedru, tradiție cu însemnătate pentru sătenii din partea locului. Focul lui Sumedru are dublă semnificație, acesta reprezintă atât moartea, cât și învierea Divinității, dar este și „prevestitor al timpului răcoros”, așa cum povestește viceprimarul comunei, Constantin Rizea.

Obiceiul este vechi și se organizează anual pe malul apei, unde se adună oamenii în jurul unui foc. Tradiția cere  ca, în amiaza zilei, cetele de copii însoțite de doi feciori să meargă în pădure și să aleagă pomul ce urmează a fi aprins. Îl taie și îl duc în locul în care se va aprinde focul, și îl înconjoară cu frunze și mărăcini. Acest ritual nu mai este respectat în totalitate, forma actuală constând în adunarea de cauciucuri de prin gospodării de către copii, susținuți de cei mai vârstnici. 

În noaptea de sâmbătă spre duminică, satul a fost luminat de mai multe focuri, iar glasurile copiilor s-au auzit strigând: „Hai la Focul lui Sumedru/ Că au mâncat lupii iedul/ Și a rămas un hartan/ Și l-a mâncat și p-ăla un golan.” Femeile au împărțit copiilor covrigi, mere, nuci, pentru că în ziua de Sfântul Dumitru se pomenesc și morții.

Momentul mult așteptat a fost cel al prăbușirii focului, care simbolizează renașterea Divinității. La plecare, oamenii locului au luat cărbuni aprinși și cenușă pentru a arunca în grădini pentru rod.

Povești de suflet: Prima iubire - Jurnal

Mara Ionicioiu

(cls a XI-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

L-am cunoscut pe Andrei când aveam 10 ani și jumătate, cu ajutorul fratelui meu. Erau amândoi la fotbal, în grupe diferite. Veți spune, bineînțeles, ca nu se pot naște iubiri la vârsta de 10 ani. Totuși, ceea ce urmează să vă povestesc s-a întâmplat pe parcursul a 6 ani. Ochi migdalați, trăsături bine definite și cele mai frumoase buze pe care le-am văzut vreodată. 

La două luni după ce l-am văzut prima oară, a dormit la fratele meu. Eram foarte timidă, așa că am ales să mă închid în cameră, ignorând insistențele lor de a sta cu ei. Am stat în camera mea până a doua zi, când a plecat. Din ziua aceea, am început să vorbim. După o jumatate de an în care am vorbit non-stop, a venit ziua mea, iar el m-a sunat să îmi spună că mă va lua de la școală, să mă ducă acasă. Am mers prin frig până în fața blocului unde, nu știu cum, ascunsese sub bancă un buchet de trandafiri pe care mi l-a oferit sub ochii mamei și ai verișoarei mele. Erau trei sferturi ieșite pe geam să vadă ce se întâmplă și ce reacție am. Din păcate, nu prea au avut ce să vadă.

Povești de suflet: Irina se teme de culori

Eliza Liță 

(cls. a X-a, C.N. Ienăchiță Văcărescu)

Theodor avea ceva personal până şi în voce. Nu era un simplu băiat de 22 ani. Radia de frumuseţe şi eleganţă. Era, cu adevărat, un bărbat înalt, puternic, fără cusur. Cu excepţia fumatului, care îi dădea un aer de băiat de cartier, Theodor era perfect. Era singurul meu prieten dintotdeauna. El a fost fratele meu, eroul meu, prima mea iubire, omul pe care mă puteam baza mereu. Şi tot datorită lui am devenit o fricoasă. Însă nu îmi e teamă de lucruri normale. 

Pe 9 noiembrie, când am împlinit şase ani, s-a întâmplat ceva neobişnuit care mi-a schimbat viaţa. 

-112, care este urgenţa? 

-Prietena mea e moartă, e pe iarbă şi se mişcă ciudat, dar nu vorbeşte, are ochii închişi! Veniţi repede! a strigat Theo panicat la recepţionera de la Urgenţe. 

-Linişteşte-te. Nu mai plânge. Dacă se mişcă, nu e moartă. Câţi ani are prietena ta? Cum o cheamă? Ştii să ne spui unde sunteţi? 

Povestea "introvertitului sociabil": Jos măștile!

Bogdana Dente

(cls a XII-a, Liceul Petru Cercel)

Paradoxul umblător își etalează parfumul, gesturile și privirea fixă în cele mai luminoase săli de... știi tu, ea rămâne în dubii cum de la școală trebuie să se preteze la o atitudine indiferentă față de lumea din jurul ei, să își scoată carnetul imprimat cu cele mai sincere gânduri sau cărțile preferate în care se ascunde când se simte înconjurată de pericolele exterioare. Introvertitul sociabil, într-adevăr un paradox. 

Te-ai gândit deja cât de penibil este cel ce scrie pe foile albe cuvinte total opuse, dar așa este și ea. În spatele scenei își lasă jos masca de antisocial temător, se uită în oglindă la propria-i personalitate și, respirând ușurată, își pune masca de actor plin de aroganță și de încredere în sine. 

O să vină vremea când tot ce este opus în viața ei va ajunge la punctul comun al existenței sale; va rămâne doar ea, ea ca atare, fără să se ascundă, și personajele ei ale căror măști și le va însuși. Va fi atât de simplu pentru scriitor să-i descrie măștile, dar niciodată pe ea. Până una alta, rămâne singură în banca ei și citește.

Spectactor de meserie

Cristina Bogza

(C.N. Ienăchiță Văcărescu)

Eu nu mă îndrăgostesc de oameni. În schimb, sunt fascinată de replici, idei și personaje. Iubesc poveștile și transpunerea într-un univers artistic care, de cele mai multe ori, mă face să ignor, măcar pentru un timp, realitatea. Sau mă face să o urăsc, dar asta e o altă poveste pe care, probabil, o s-o scriu mai încolo. Am zis probabil. 

Până acum vreo doi ani, nu m-am visat niciodată pe scenă. Până acum vreo doi ani, viața mea putea fi rezumată prin cel mai nociv cuvânt inventat de omenire: „nu”. Nu știu să fac aia, nu știu să cânt, nu vreau, nu încerc, nu-mi pasă, nu mă interesează. Apoi am descoperit lumea teatrului. Am văzut piese de zeci de ori și, la un moment dat, ziceam replicile odată cu actorii. Am început să realizez cât de important este să ieși din zona ta de confort. Asta doar stând pe un scaun în sala al cărei miros îmi rămâne impregnat în haine când ies în foaier bulversată, fericită sau cu rimelul întins pe toată fața. M-am hotărât (sau așa mi-a fost dat sau scris sau destinat) să stau în culise, cu textul în brațe, în timp ce așteptam cu inima desfigurată de emoții să intru în scenă. 

I’m back. But… Who am I?

Georgiana Simion

(C.N. Ion Ghica)

Știu, sunt femeie, dar nu mă poți judeca doar pentru că m-ai născut așa. Ți-am mai spus… nu suntem „noi, femeile”, sunt EU – femeie, pentru că m-am născut din doi cromozomi X. Însă nu-i în regulă să mă judeci la pachet, să mă vezi ca pe un algoritm, să crezi că toate-s la fel… amândouă știm că nu-ți place Cheloo.

Și apoi, nu știu de ce stau să mă cert cu tine de fiecare dată. Până la urmă nu m-am născut ca să-ți fac pe plac. Apreciez ce ai făcut pentru mine, dar nu sunt sclava ta. Nu vreau să trăiesc viața pe care doar voi credeți că trebuie s-o trăiască o femeie. Dumnezeu nu ne-a dat roluri de îndeplinit pe pământ. Deci, nu m-am născut femeie ca să mă mărit fată mare, cu un individ căruia oricum nu-i pasă pentru că se iubește cu administratora blocului, să întrețin o casă între prăjeli, rufe murdare și aburi de la mașina de călcat, plătind facturi și împărțindu-mi fericirea în rate și să fac copii care să nu mă asculte și să nu-și dorească niciodată să ajungă ceea ce sunt. Am propria viață în palme și am s-o trăiesc cum vreau, fie că-ți place, fie că nu!

ATELIER DE JURNALISM ȘI COMUNICARE PENTRU LICEENI

CINE?

Alexandra Damian, jurnalist

CE?

Cursul de Jurnalism și Comunicare se vrea un fel de atelier, de comunitate de practică și se adresează tuturor celor care doresc să descopere bazele jurnalismului și ce înseamnă de fapt această profesie.

DE CE?

Pentru că, într-o societate în care cotidienele de informare au devenit tabloide, presa on-line e XXX, iar la TV nu vedem decât sex și violență, e timpul să redescoperim valorile jurnalismului curat.

CUM? 

Vom afla mai întâi ce reprezintă sursele în jurnalism, ce este responsabilitatea profesională, de câte feluri este jurnalismul, iar apoi vom studia în detaliu știrea, interviul, reportajul, ancheta, editorialul cât și jurnalismul de opinie. În final, vom insista pe jurnalismul radio, de televiziune și, cel mai important, pe jurnalismul on-line, care are cel mai mare potențial de dezvoltare.

Cursul va fi completat de un modul complementar de dicție, public speaking, comunicare și dezvoltare personală, bune maniere etc.

Programul include vizite în redacții și întâlniri cu jurnaliști, iar materialele realizate de participanți vor fi publicate on-line, pe acest blog colectiv.

Mai mult, odată terminat primul modul, atelierul va lua forma unei redacții reale, cursanții vor ieși pe teren, iar munca lor va îmbrăca forma unui ziar tipărit.

CÂND?

Înscrierile se vor face miercuri 1 octombrie, ora 16.30, la sediul Bibliotecii Județene Dâmbovița (str. Stelea, nr. 2). Relații la telefon: 0730 833 507.

Întâlnirile vor avea loc săptămânal și vor avea o durată de două ore.

Zilele în care se derulează atelierele vor fi stabilite împreună cu participanții și părinții acestora, în funcție de programul școlar, putând fi stabilite sesiuni de lucru și în zilele de sâmbătă.

UNDE?

La sediul Bibliotecii Județene Dâmbovița, în sala de conferințe a Centrului Europe Direct Târgoviște (Str. Stelea, nr. 2) și în corpul M al Universității Valahia Târgoviște (str. Lt. Stancu Ion nr. 35).

DESPRE MINE

Am știut din clasa a X-a ce vreau să mă fac atunci când voi fi mare. Am ales să devin jurnalist, fără să visez că-ntr-o bună zi o să apar la televizor și-o să mă vadă o țară-ntreagă, sau că voi vorbi la radio cum făceau pe atunci ´´idolii´´ mei de la proaspăt-înființatul Radio Minisat, și nici măcar că voi ajunge să scriu cele mai tari anchete și reportaje pe care le-a văzut vreodată presa dâmbovițeană.

Și-uite-așa, fără niciun fel de așteptare măreață, m-am trezit într-o bună dimineață de toamnă bătând la ușa unui cotidian local și cerându-i domnului Pildner (Jozsef Pildner) să mă lase să scriu. Și m-a lăsat!

După liceu, a venit facultatea. De Jurnalism, evident. Prima promoție de ziariști de la Universitatea din Târgoviște. Timp în care am cochetat cu radioul. Da, am ajuns să lucrez la Radio. Minisat. Alături de ''idolii'' mei din liceu.

Și-apoi am mai lucrat la vreo două posturi de radio în Ploiești, la Alpha TV în Târgoviște, am fost corespondent la Radio BBC la un moment dat, dar și la două agenții naționale de presă, am cochetat cu jurnalismul on-line și acum m-am întors la origini. La Radio. Minisat.

M-am întrebat tot timpul la ce-o să-mi folosească CV-ul ăsta atât de stufos. Iată că am găsit răspunsul. Am avut de-a face cu toate mijloacele de comunicare în masă, am învățat cam tot ce era de învățat și a venit timpul să dau mai departe.

Ești gata să preiei ștafeta?

Jurnal de vacanță activă

Teodora Chiș

Vara aceasta a fost una dintre cele mai frumoase veri din viața mea, fiindcă am avut ocazia să...

Nu.
Aș prefera să reîncep.
Mă văd obligată să fiu sinceră.

Nu am nimic de zis despre vacanța aceasta sau despre oricare altă vacanță peste care am trecut până acum. 

În căutarile mele disperate de a găsi ceva de scris într-un jurnal de vacanță, am descoperit că, de fapt, nu îmi plac vacanțele.

Problema cu vacanțele este că sunt derutante într-unul din cele mai teribile moduri posibile.

Pe de o parte, așa cum ne îndeamnă și DEX-ul să credem, sunt destinate odihnei; sau, cum spune clișeul, „reîncărcării bateriilor”. Ce faci, în schimb, dacă nu funcționezi pe baterii, sau dacă bateriile tale nu se încarcă prin odihnă, sau dacă pur și simplu sunt deja pline?

Pe de altă parte, dacă ar fi să ne luăm după nenumăratele eseuri inspiraționale și motivaționale scrise până în ziua de astăzi, ar trebui să fim deja convinși că o vacanță adevărată este una marcată de explorare, de redescoperirea sinelui, de reconectarea cu Universul, cu prietenii demult pierduți sau plictisiți. 

Ei bine, experiențele acestea sunt treaba fiecăruia și nu trebuie să se petreacă, în mod obligatoriu, în vacanță. Am avut nenumărate vacanțe în care am învățat mai mult decât în timpul școlii și momente stresante în care m-am relaxat mai mult decât în orice vacanță. 

Mă întreb, deci
ce se întâmplă cu noi când ne aflăm în vacanță?
devenim altcineva?
devenim noi înșine?
rămânem aceiași, dar cu ceva mai mult timp liber?
evadăm din realitate?
ne reancorăm în aceasta?

Nu vreau să îmi împart încă viața în perioade ocupate și vacanțe.
Nu vreau să îmi împart încă viața în zile de lucru și weekend-uri.