25 de ani de la Revoluție: Scrisoare către părinți

Mari Beșcucă
(cls a XI-a,  C.N. Ienăchiță Văcărescu)

Dragii mei,

Nu cred că v-am mai scris vreodată o scrisoare. Nici nu știu cu ce să încep sau ce ar trebui să cuprindă scrisoarea, și nici subiectul nu îmi face efortul mai ușor. În primul rând, pentru că eu, fie că ați vrut-o, fie că nu, am aflat despre comunism în mare parte de la televizor și de prin ziare. Știu, totuși, din ce mi-ați mai spus, că sunteți, la fel ca și mine, de altfel, de părere că regimul comunist a avut o parte bună și o parte rea. Care dintre ele cântărește mai mult depinde de fiecare dintre noi.

Știu că democrația ne-a oferit nouă, românilor, abilitatea și oportunitatea de a ne exprima liber și de a ne informa la fel de liber. Știu că voi nu ați avut această șansă și, poate, v-a lipsit. Dar mai știu că ceea ce nu v-a lipsit atunci și vă lipsește acum este un sentiment de siguranță, siguranța zilei de mâine. Sunt multe de zis aici, și cred că puțini tineri sunt de acord cu mine, dar pentru voi, cei de peste 45-50 de ani, care ați început să fiți adulți încă de pe vremea comunismului, acest lucru poate avea o importanță majoră. Și acum, tot ceea voi spune vor fi afirmații cu un mare “cred” înaintea lor, pentru că, oricât ai citi și oricâte filme sau reportaje ai viziona, experiența de a trăi atunci nu poate fi obținută astăzi.

Cred că voi nu sunteți pregătiți. Atunci, puteai să stai liniștit în banca ta și, cum-necum, dacă nu făceai probleme, ți se găsea un loc de muncă și o locuință. Astăzi, lucrurile nu mai vin atât de ușor. Atunci, ceea ce învățai în liceu și în facultate te pregătea mai mult pentru anii de după, la un loc de muncă. Exista, măcar schițată, o politică prin care erau corelate cunoștințele acumulate în anii de studiu cu piața muncii. Cred. Astăzi, în schimb, totul este mult mai haotic. Ne întâlnim cu prieteni de-ai voștri și, când îmi fac urări pentru viitor, îmi spun că trebuie să muncesc și, orice ar fi, să am noroc. Și eu mă întreb, dacă nu ai noroc, ce faci? Dar în comunism, era norocul ăsta necesar? Și, revenind, cred că atunci când ați fost puși în fața alegerii, în fața opțiunilor oferite de democrație, nu ați știut ce să faceți. Și nu doar voi, poporul român în general. Nu v-ați dat seama că acum măcar o parte din puterea politică este în mâinile voastre. Că puteți schimba câte ceva. Generația voastră este deseori acuzată că a lăsat România să ajungă cum este acum, când nu putem să spunem un lucru care se face bine la nivel național. Nu cred că e vina voastră și, probabil, ca și noi, am fi făcut la fel dacă am fi avut aceeași experiență în spate. Așa că, în principal, cred că ați trăit o suită de evenimente care se întâmplă rareori în istorie și le-ați gestionat așa cum ați putut mai bine. Eu nu sunt în măsură să vă critic.

Cât despre libertatea în comunicare și în exprimarea de opinii, sunt conștientă că este unul dintre cele mai mari atuu-uri ale democrației și poate cel mai important dar pe care ni l-ați fi putut face prin Revoluția din 1989, dar la fel, mi-e teamă că îl exploatăm greșit. Azi, în ciuda atâtor surse de informare și a atâtor biblioteci deschise publicului, nu suntem mai toleranți, nu ne înțelegem mai bine semenii și, parcă, suntem din ce în ce mai închiși într-un univers propriu. Ne gândim mult mai des la binele individual decât la cel comun, al societății în care trăim, și ne este tot mai greu să ne asociem, să ne unim pentru a schimba ceva. Și totuși, parcă, spiritul ăsta reînvie puțin câte puțin cu noi, cei născuți după 1989, cei care parcă au un alt elan, unul neschilodit de nicio opreliște morală.

În încheiere, ce aș putea eu să vă spun despre comunism? Mai mult decât ce știu din media și puținul de la voi? Nu am cum. Pot să vă spun doar că, încet, noi înțelegem parte din răul făcut de comunism și răul făcut de acești primi ani de democrație și că, la fel de încet, o să încercăm să-l îndreptăm.