Obiecte cu poveste: Pomul de Crăciun

"Nu, draga mea, în brad nu cresc bomboane": Povestea copilului și a simbolului de Crăciun

Bogdana Dente

(cls a XII-a, Lic. Petru Cercel)

"Colinde, colinde, colinde!"

- Du-te acum, draga mea. Du-te și pune-le copiilor în traistă o portocală și un covrig, îmi spunea tata emoționat parcă de spiritul ăsta al Crăciunului.

Mă duc încet, în botoșii mei în formă de cațeluși albaștri care amuzau teribil copiii cu cinci, șase, chiar șapte ani mai mari decât mine. Le pun în sacoșele - fie ele simple, fie festive, așa cum tatăl meu mi-a spus și îi privesc cum îmi zâmbesc și pleacă spre alte case cântând colindele specifice și plini parcă de râsete și voie bună.

M-am dus apoi liniștită în sufrageria și, chinuindu-mă puțin, m-am urcat pe fotoliu. Priveam bradul, era atât de mare și colorat. Printre globuri și beteală, am observat că erau și... bomboane!? Mă apropii și... da! erau bomboane! Cu un entuziasm ieșit din comun și cu o agerime pe care o "posedam" încă de la vârsta de patru ani, m-am năpustit asupra unei bomboane. Nu învinovățim pe nimeni, de asta sunt puse bomboanele festive în pomul de Crăciun - să le mănânce copii. Molfăind la bomboana aia crăciunească și cu o fericire care mi se citea în felul în care țineam mâinile sus și cu pumnii strânși (copiii vor fi întotdeauna campioni atunci când vine vorba de dulciuri), mă gândeam cât îmi place bradul ăsta înalt și plin de bomboane! Continuam să mănânc lăsând în sărăcul pom festiv și plin de globuri albe și roșii numai ambalaje.

Mama, văzându-mă, îmi zâmbi subtil - pesemne că știa ce am făcut (mamele sunt ca super eroii, dacă-ți spun!). Luându-mă în brațe, începuse să mă legene și să-mi cânte. Bradul cânta și el odată cu mama și, în sufrageria mare, se resimțea, din când în când, pe ritmul vibrațiilor din vocea mamei, un miros de portocală. Mă calmase total de la nebunia mea atât de dulce.

- Crăciun fericit, draga mea! Îmi spunea mama pe atunci, cu cea mai calmă și senină voce.