Se afișează postările cu eticheta General. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta General. Afișați toate postările

marți, 20 ianuarie 2015

''Corpul M - Atelier Jurnalistic'', numărul 2. Aici, puteți citi varianta electronică!

La începutul acestei luni, cursanții Atelierului de Jurnalism împreună cu studenții facultății de profil de la Universitatea Valahia au lansat cel de-al doilea număr al revistei ''Corpul M - Atelier Jurnalistic''. Încă de la început, tinerii pasionați de lumea jurnalismului s-au arătat entuziasmați de ideea conceperii unei reviste. Aceasta cuprinde știri de actualitate, povești de suflet ale tinerilor redactori, interviuri cu oameni interesanți și alte creații de care viitorii jurnaliști sunt mândri. Aici, găsiți varianta electronică!

duminică, 7 septembrie 2014

ATELIER DE JURNALISM ȘI COMUNICARE PENTRU LICEENI

CINE?
Alexandra Damian, jurnalist

CE?
Cursul de Jurnalism și Comunicare se vrea un fel de atelier, de comunitate de practică și se adresează tuturor celor care doresc să descopere bazele jurnalismului și ce înseamnă de fapt această profesie.

DE CE?
Pentru că, într-o societate în care cotidienele de informare au devenit tabloide, presa on-line e XXX, iar la TV nu vedem decât sex și violență, e timpul să redescoperim valorile jurnalismului curat.

CUM? 
Vom afla mai întâi ce reprezintă sursele în jurnalism, ce este responsabilitatea profesională, de câte feluri este jurnalismul, iar apoi vom studia în detaliu știrea, interviul, reportajul, ancheta, editorialul cât și jurnalismul de opinie. În final, vom insista pe jurnalismul radio, de televiziune și, cel mai important, pe jurnalismul on-line, care are cel mai mare potențial de dezvoltare.

Cursul va fi completat de un modul complementar de dicție, public speaking, comunicare și dezvoltare personală, bune maniere etc.
Programul include vizite în redacții și întâlniri cu jurnaliști, iar materialele realizate de participanți vor fi publicate on-line, pe acest blog colectiv.
Mai mult, odată terminat primul modul, atelierul va lua forma unei redacții reale, cursanții vor ieși pe teren, iar munca lor va îmbrăca forma unui ziar tipărit.

CÂND?
Înscrierile se vor face miercuri 1 octombrie, ora 16.30, la sediul Bibliotecii Județene Dâmbovița (str. Stelea, nr. 2). Relații la telefon: 0730 833 507.
Întâlnirile vor avea loc săptămânal și vor avea o durată de două ore.
Zilele în care se derulează atelierele vor fi stabilite împreună cu participanții și părinții acestora, în funcție de programul școlar, putând fi stabilite sesiuni de lucru și în zilele de sâmbătă.

UNDE?
La sediul Bibliotecii Județene Dâmbovița, în sala de conferințe a Centrului Europe Direct Târgoviște (Str. Stelea, nr. 2) și în corpul M al Universității Valahia Târgoviște (str. Lt. Stancu Ion nr. 35).

DESPRE MINE
Am știut din clasa a X-a ce vreau să mă fac atunci când voi fi mare. Am ales să devin jurnalist, fără să visez că-ntr-o bună zi o să apar la televizor și-o să mă vadă o țară-ntreagă, sau că voi vorbi la radio cum făceau pe atunci ´´idolii´´ mei de la proaspăt-înființatul Radio Minisat, și nici măcar că voi ajunge să scriu cele mai tari anchete și reportaje pe care le-a văzut vreodată presa dâmbovițeană.

Și-uite-așa, fără niciun fel de așteptare măreață, m-am trezit într-o bună dimineață de toamnă bătând la ușa unui cotidian local și cerându-i domnului Pildner (Jozsef Pildner) să mă lase să scriu. Și m-a lăsat!
După liceu, a venit facultatea. De Jurnalism, evident. Prima promoție de ziariști de la Universitatea din Târgoviște. Timp în care am cochetat cu radioul. Da, am ajuns să lucrez la Radio. Minisat. Alături de ''idolii'' mei din liceu.

Și-apoi am mai lucrat la vreo două posturi de radio în Ploiești, la Alpha TV în Târgoviște, am fost corespondent la Radio BBC la un moment dat, dar și la două agenții naționale de presă, am cochetat cu jurnalismul on-line și acum m-am întors la origini. La Radio. Minisat.

M-am întrebat tot timpul la ce-o să-mi folosească CV-ul ăsta atât de stufos. Iată că am găsit răspunsul. Am avut de-a face cu toate mijloacele de comunicare în masă, am învățat cam tot ce era de învățat și a venit timpul să dau mai departe.
Ești gata să preiei ștafeta?

luni, 2 iunie 2014

Școala de vară de Jurnalism și Comunicare

Domeniu: Jurnalism & Comunicare, Scriere creativă & Literatură, Fotografie

Coordonator: Alexandra Damian

Perioadă desfășurare: 21 iulie – 7 august

Număr ateliere: 6  
 
Frecvență: 2 întâlniri săptămânale, marţi şi vineri

Vârstă minimă: 14 ani

Cost: 130 lei
Redus (cursanții Atelierului de Jurnalism): 100 lei

Loc de desfășurare: Biblioteca Județeană I.H. Rădulescu

Număr maxim persoane: 15



Fiecare întâlnire va avea la bază exerciţii de observaţie, documentare, intervievare și scriere, care vor duce la realizarea unor texte ce vor fi publicate pe blogul atelierului: http://jurnalismtargoviste.blogspot.ro/. Cele mai bune materiale vor vedea și lumina tiparului, în paginile Revistei Atelier Jurnalistic.

Atelierul de vară este structurat în 6 şedinţe, iar fiecare şedinţă durează 2 ore:
Atelier I: Tehnici jurnalistice: Cum scriem, de ce scriem, pentru cine scriem
Atelier II: Scriitură personală
Atelier III: Jurnalism narativ
Atelier IV: Fotojurnalism
Atelier V: Curs de dicție și public speaking
Atelier VI: Tehnici de dezvoltare personală

Aceste ateliere se adresează celor care îşi doresc să înveţe cum să scrie o poveste personală „vie”, care să capteze atenția cititorului/ ascultătorului de la început și până la sfârșit. Vom afla cum se descoperă subiecte și personaje „de poveste”, vom învăța strategii de şlefuire a ideilor, de colectare a informaţiilor şi de scriere vie despre lucruri din lumea care ne înconjoară.
La finalul celor șase cursuri, participanţii vor fi, dacă nu scriitori mai competenţi, măcar mai buni și mai atenți descoperitori de poveşti.

Înscrierile se fac aici sau la telefon: 0730 833 507.

vineri, 17 ianuarie 2014

PROGRAMA ȘI ORARUL CURSULUI

Cursul se desfășoară în perioada 1 februarie - 26 iunie 2015 și își propune să le ofere participanților noțiuni teoretice de jurnalism, însoțite de exerciții de redactare și creativitate, sesiuni de practică pe teren și vizite în redacții de presă scrisă, radio și TV. Finalitatea proiectului va fi editarea unui ziar colectiv.


Programul propriu-zis va consta în 4 module, astfel:

Modulul I – 8 întâlniri

1. O introducere în presa scrisă și vorbită. Tipologia mijloacelor de comunicare în masă

2. Jurnalistul și sursele de informare. Documentarea

3. Redactarea textului jurnalistic. Stil. Structură. Titlu

4. Genurile presei: Știrea

5. Genurile presei: Reportajul

6. Genurile presei: Interviul

7. Genurile presei: Ancheta

8. Genurile presei: Editorialul și jurnalismul de opinie


Modulul II – 4 întâlniri

1. Muncă pe teren: Participarea la o conferință de presă oficială. Redactarea materialelor astfel culese

2. Vizită în redacția unui ziar. Discuție cu jurnaliștii

3. Închegarea unei redacții și înființarea unui ziar tipărit. Lucru în echipă

4. Noțiuni de tehnoredactare computerizată. Vizită într-o tipografie. Tipărirea ziarului colectiv


Modulul III – 5 întâlniri


1. Jurnalism radio. Stil și structură

2. Vizită într-un studio radio. Discuție cu jurnaliștii

3. Jurnalismul de televiziune. Diferențe față de radio și presă scrisă.

4. Vizită într-un studio TV. Discuție cu jurnaliștii

5. Jurnalismul on-line, viitorul comunicării de masă


Modulul IV – 4 întâlniri

1. Noțiuni de PR (Public Relations) - metode de promovare a mijloacelor media

2. Tehnici de comunicare și dezvoltare personală, reguli ale bunelor maniere etc.

3. Tehnici de Public speaking & debate, exerciții complementare de dicție

4. Finalul cursului și decernarea diplomelor de participare



marți, 14 ianuarie 2014

Scurt fragment de CV

DESPRE MINE

Am știut din clasa a X-a ce vreau să mă fac atunci când voi fi mare. Am ales să devin jurnalist, fără să visez că-ntr-o bună zi o să apar la televizor și-o să mă vadă o țară-ntreagă, sau că voi vorbi la radio cum făceau pe atunci „idolii” mei de la proaspăt-înființatul Radio Minisat, și nici măcar că voi ajunge să scriu cele mai tari anchete și reportaje pe care le-a văzut vreodată presa dâmbovițeană.

Și-uite-așa, fără niciun fel de așteptare măreață, m-am trezit într-o bună dimineață de toamnă bătând la ușa unui cotidian local și cerându-i domnului Pildner (Jozsef Pildner) să mă lase să scriu. Și m-a lăsat!
După liceu, a venit facultatea. De Jurnalism, evident. Prima promoție de ziariști de la Universitatea din Târgoviște. Timp în care am cochetat cu radioul. Da, am ajuns să lucrez la Radio. Minisat. Alături de „idolii” mei din liceu.

Și-apoi am mai lucrat la vreo două posturi de radio în Ploiești, la Alpha TV în Târgoviște, am fost corespondent la Radio BBC la un moment dat, dar și la două agenții naționale de presă, am cochetat cu jurnalismul on-line și acum m-am întors la origini. La Radio. Minisat.

M-am întrebat tot timpul la ce-o să-mi folosească CV-ul ăsta atât de stufos. Iată că am găsit răspunsul. Am avut de-a face cu toate mijloacele de comunicare în masă, am învățat cam tot ce era de învățat și a venit timpul să dau mai departe.

Ești gata să preiei ștafeta?


UN FRAGMENT DE CV:

→ 2012 - prezent – realizator Matinal, Radio MINISAT Târgovişte

→ 2008 - 2010 – corespondent local al Agenţiei de presă NewsIn

→ 2007 - 2010 – redactor ştiri, responsabil PR RadiOK FM Ploieşti

→ 2006 - 2007 – realizator emisiuni, Radio PRAHOVA

→ 2005 – corespondent local, pe perioada inundaţiilor, BBC România

→ 2006 – editor ştiri www.dambovitanet.ro

→ 2005 - 2006 – redactor pagina de informaţie, RAID Dâmboviţa

→ 2004 - 2005 – reporter- realizator Televiziunea ALPHA Târgovişte

* 2004 – Locul I pentru cel mai bun reportaj TV despre Cupa Presei la Tir, acordat de Comandamentul Naţional al Jandarmeriei; Premiile II şi III au fost câştigate de TVR şi Antena 1 Bucureşti, şi respectiv de OTV.

→ 2003 - 2006 – corespondent local al Agenţiei de Ştiri AMOS NEWS Bucureşti

*În această perioadă, articolele mele au fost publicate în „Cronica Română” şi „Universul pădurii”

→ 2002 - 2004 – reporter- realizator, Radio MINISAT

→1999 – colaborator, cotidianul „Dâmboviţa”

→1997-1998 – colaborator, cotidianul „Realitatea Dâmboviţeană”