Georgiana Grigore
(clasa a X-a, Liceul I.H. Rădulescu)
Cu pași rapizi, îmbrăcată în haine lejere dar decente, și cu părul des, cuprins de bucle ce ating umerii lin, Steliana pășește pe holurile liceului cu catalogul și cartea de Română în mână. Acel chip serios arată o doamnă dornică de a le preda elevilor și nu îți pare că ar face ceva mai special de atât. Singurul lucru ce o dă de gol sunt ochii aceia micuți, de o culoare albastră intensă, care îți spun că iubesc natura!
M-am gândit să-i întreb câte ceva, așa că m-am apropiat de ea:
Rep.: Ați devenit unul dintre cei mai buni profesori de la Liceul I.H. Rădulescu. La ce vârstă v-ați dat seama că doriți să deveniți profesoară?
Steliana Petre: Nu știu dacă sunt unul dintre cei mai buni profesori, dar sunt sigură că îmi doresc să fiu. Către această profesie m-a atras pasiunea pentru lectură, datorită căreia am ales să urmez Facultatea de Litere. Nu m-am gândit la ceea ce înseamnă să fii profesor decât în momentul în care am trecut din bancă la catedră. A fost greu în primii ani, cum este orice început, dar mi-am dat seama că este ceea ce doresc să fac. Cred că am fost influențată și de faptul că mama mea a fost învățătoare.
Rep.: De cât timp lucrați ca profesor, v-a fost vreodată greu până într-acolo încât să vreți să renunțați?
S.P.: Momente dificile sunt în fiecare zi, pentru că fiecare oră de curs înseamnă o încercare de a ajunge la mintea și sufletul elevilor și rezultatul nu este întotdeauna cel pe care mi l-aș dori. Din fericire, încă mai găsesc resursele necesare pentru a depăși astfel de momente. Nu am avut niciodată gândul renunțării; odată cu trecerea anilor, am încercat să îmi cultiv răbdarea, toleranța, empatia. Poate mă ajută și vacanțele...
Rep.: De ce profesor la liceu și nu la școala generală?
S.P.: Îmi este mult mai ușor să comunic cu adolescenții, pot discuta la un alt nivel, mă simt mult mai provocată, mai stimulată, datorită complexității acestei vârste.
Rep.: Dacă ar fi să vă alegeți altă meserie, ce anume ați dori să faceți?
S.P.: Nu m-am gândit la altă meserie, deoarece consider că mi se potrivește și mă împlinește ceea ce fac acum. Probabil ar fi ceva legat tot de comunicarea cu oamenii.
Rep.: Ce diferență este între generația dumneavoastră și adolescenții de azi?
S.P.: Sunt multe diferențe și este firesc să fie așa. Mi-a fost greu să mă acomodez și încă încerc în fiecare zi. Diferența esențială și cea mai primejdioasă mi se pare cea referitoare la faptul că generațiile actuale se raportează într-o mare măsură la tot ceea ce înseamnă latura materială a existenței, ignorând-o pe cea spirituală, sufletească. De asemenea, preocupările adolescenților de azi sunt cu totul altele; cititul, plimbările, studiul sunt, în cazul multora, aproape inexistente. Chiar și socializarea are în prezent un cu totul alt sens. Nu în ultimul rând, educația primită în familie de cei din generația mea s-a reflectat foarte puternic în comportamentul, atitudinile, limbajul manifestat în cadrul școlii. Noțiuni ca „bun-simț”, „respect”, „politețe” au alte semnificații acum.
Rep.: Am văzut că vă plac plimbările în natură. Ce vă determină să faceți asta și cât de des reușiți să evadați din oraș?
S.P.: Plimbările în natură îmi plac încă de mică, pentru că am avut norocul să copilăresc într-un sat înconjurat de păduri. Odată cu maturizarea s-au mai rărit, dar, de câțiva ani, printr-o împrejurare fericită, am început să merg pe munte și această nouă pasiune a început să crească. Îmi place muntele pentru că îmi dă o stare cu totul specială, liniște, armonie, împăcare cu mine. De pe munte mă întorc plină de energie, cu sufletul mai curat și încărcat de frumos. Și dacă trece o perioadă fără să ajung, mi se face dor, simt chemarea. Mă consider norocoasă de câte ori trăiesc o astfel de experiență.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu