Interviu: Vlad Moldovan, tânărul pe care Adrian Iovan l-a învățat să zboare

Maria Burnei

(clasa a XI-a, Liceul N. Ciorănescu)

Totul a început în urmă cu o lună, când îl urmăream pe Cristian Ștefan, live pe Youtube, discutând despre alimentația sănătoasă.

El ne tot îndemna să îi adresăm întrebări în secțiunea de comment-uri pe teme de dezvoltare personală. Am aruncat o privire acolo și n-am dat decât de o întrebare a unui tip de 17 ani, pilot în devenire. „E un drum extrem, dar EXTREM de dificil de urmat - scria el. Vreau să te întreb cum să procedez astfel încât problemele de zi cu zi să nu mă afecteze, sunt o fire mai sensibilă în sinea mea”.

Mi s-a părut un băiat interesant și am vrut să-l cunosc mai bine. Am descoperit apoi că e un tip de la care chiar am ce învăța. 

Nu mă așteptam să fie așa deschis cu mine. Am devenit foarte buni prieteni și apoi ne-am îndrăgostit. Legea hazardului funcționează, iar întâmplarea s-a dovedit a fi una fericită pentru că mi-a facilitat o experiență frumoasă. Mai nou, oamenii se întâlnesc întâi virtual și abia apoi față-n față. Vreau să împărtășesc această experiență și cu voi. Uneori un schimb de cuvinte valorează foarte mult. 

I-am spus cu emoție că vreau să-i iau un interviu pentru Cursul de Jurnalism legat, în principal, de viitorul său în aviație, de OMUL Adian Iovan și, bineînțeles, de accidentul din Apuseni unde acesta a decedat.

Rep: Cum l-ai cunoscut pe Adrian Iovan?

Vlad Moldovan: Adrian Iovan pentru mine a fost un mare om. L-am cunoscut prin intermediul unei rețele de socializare, urmând mai apoi să legăm o frumoasă prietenie și, totodată, o colaborare în domeniul nostru comun... aviația. Au urmat luni frumoase în care am învățat o grămadă de lucruri de la el, nu numai pe plan profesional, ci și în general. 

Rep. Ce ai simțit când ai aflat de accident?
V.M.: Sincer, o parte din mine s-a stins atunci. am perceput accidentul ca pe o jignire la adresa piloților și am constatat ulterior că nu suntem atât de evoluați tehnic pe cât pretindem. Nu vreau să intru adânc în subiect, deoarece îmi provoacă o stare de repulsie și mă cuprinde o tristețe apăsătoare, însă - după cum menționam la început - voi păstra ceva special în sufletul meu pentru Adrian Iovan, pentru omul și pilotul care a fost. 

Rep.: Ce a însemnat el pentru tine?

V.M.: Adrian Iovan a avut o influență mare asupra mea... În primul rând un prieten, un suflet călător cu care îmi împărtășeam experiențele profesionale... Un om de la care am învățat multe lucruri... Un exemplu.

Rep.: Cum ți-ai început cariera în aviație? 

V.M.: În momentul de față nu o pot numi carieră, ci un început de drum, o călătorie lungă și frumoasă. De mic eram „cu capul în nori”, îmi amintesc că urmăream activitatea aviatică încă de la o vârstă extrem de fragedă, îmi puneam multe întrebări. Pot spune că și internetul și accesul la informații au avut un impact destul de major în alegerea acestei pasiuni. Pe zi ce trecea, mă interesa tot mai mult, eram fascinat de toate procedurile. Apoi, într-o zi de februarie, o zi extrem de friguroasă, am decis să mă înscriu la aeroclubul teritorial din Târgu Mureș pentru ore de pilotaj ULM (Ultra Light Motorhead n.r.).. Apoi, totul a venit de la sine... După cum spune și marele Da Vinci, „odată ce ai încercat zborul, vei păși întotdeauna pe pământ cu ochii ridicați spre cer, pentru că ai fost acolo, iar acolo vei dori mereu să te întorci”.

Rep.: Ce te fascinează atunci când zbori?

V.M.: Nu există cuvinte, nu pot descrie ceea ce simt... Când zbori, ești tu, avionul și liniștea cerului. Mă simt liber, mă simt în altă lume. Este un sentiment care mă cuprinde de fiecare dată când zbor. Dar, în mare parte, mă pasionează tot ceea ce înseamnă AVIAȚIE, aeronave, proceduri, chiar și situațiile critice în care suntem nevoiți să ne testăm capacitățile. 

Rep.: Ce planuri ai pe viitor?

V.M.: Sper din tot sufletul ca visul meu să se împlinească în proporție de 100%. Dacă voi reuși, îmi voi lua toate licențele necesare, Academia, și examenele, am de gând să intru la Compania Națională de Transporturi Aeriene TAROM ca pilot pe Airbus A318. Însă până atunci mai e, fapt pentru care am ales să-mi trăiesc clipele, să mă bucur de fiecare zbor, să acumulez cât mai multe cunoștințe în acest domeniu și, nu în cele din urmă, să fiu înconjurat de oameni dragi și frumoși, pe care îi iubesc și de la care „împrumut” energia necesară. Îți mulțumesc!