Georgiana Simion
(clasa a XI-a, C.N. Ion Ghica)
N-am crezut niciodată în dragoste la prima vedere. Mi s-a părut o copilărie, până ce Cupidon nu m-a iertat. Nu a fost însă dragoste la prima vedere... a fost dragoste la primul sunet.
Copil fiind, cele mai frumoase zile din săptămână erau cele de sâmbătă, când nu mergeam la școală. Totuși, trezitul de dimineață era un obicei, iar mirosul de cafea răspândit în toată curtea îmi garanta faptul că mama era în bucătărie, cu ușa larg deschisă, pentru a vedea când mă trezesc.
Dimineața aceea a fost însă diferită. În afară de mirosul de cafea și aroma micului dejun, ceva aducea un plus de emoție acestui tablou al unei dimineți fericite. Muzica a făcut mereu parte din viața mea, dar asta nu era doar muzică... era trăire, era emoție, divertisment – era un radio. De fapt, el se prezenta ca o cutie mare, neagră, de forma unui casetofon, fiind un obiect prețios al tatei, ce-l păstra de pe vremea când era în armată. Pe atunci, încă putea găzdui casetele pe care le păstram în sufragerie, dar timpul i-a furat această utilitate.
De fiecare dată când mă vizitau prieteni, radioul se muta la mine în cameră, unde transforma atmosfera într-una de discotecă, mai ales după ce am găsit butonul care aprindea beculețele din boxe. Visam la o prietenie eternă, însă prietenul meu, radioul, s-a stins pe veci după ce l-am lăsat prea mult la bronzat.
Citindu-mi tristețea din ochi, tata mi-a cumpărat un altul. Acesta era mic și avea căști, fapt ce-mi permitea să-l iau cu mine oriunde. Noii mei prieteni erau acum Claudiu Roman și Florin Goldic, de care nu m-am despărțit toată vara și care mi-au colorat mare parte a copilăriei.
Acum, pentru mine radioul nu mai reprezintă un obiect de valoare, ci un stil de viață pe care mi-am propus să-l urmez. N-am de gând să-mi părăsesc visul pentru că, de data asta, sunt sigură ca m-am îndrăgostit… Și n-o să-mi treacă ușor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu