Mălina Popescu
(C.N. Ienăchiţă Văcărescu)
Zilele petrecute la bunici sunt cu siguranţă cele ce mi-au marcat cel mai mult copilăria. Totul este primitor şi liniştitor aici, însă când urc atentă pe scara veche, înţepenită între cele două ramuri ale copacului, simt cum las să mi se facă pierdută urma odată cu primul scârţâit al podelei şubrede. Nucul ăsta e aici de o veşnicie şi căsuţa pe care o adăposteşte îl face cu siguranţă foarte special.
Aici simt cel mai bine primăvara, când toată natura prinde culoare sub ochii mei, iar cântecul păsărilor îmi şopteşte exact ceea ce am nevoie să aud. Acum sunt cea mai liniştită, căci fiecare vis al meu înmugureşte odată cu pomii pe care îi privesc de aici de sus ore întregi.
Aici vara se face cel mai bine simţită, căci gândurile mele apun odată cu soarele, iar răsăritul îmi luminează sufletul. Nimic nu mă impresionează mai mult decât strălucirea întregii încăperi la orele de vârf ale amiezii şi starea mea de amorţeală în timp ce sunt prinsă în acţiunea unei cărţi bune. Acum sunt cea mai energică, şi asta pentru că verdele infinit îmi promite noi aventuri.
Aici toamna se simte cel mai bine, atunci când vârtejul de frunze multicolore pe care-şi pune amprenta natura dă năvală în micuţa încăpere, iar eu tresar timid la fiecare picătură de ploaie ce se aude răvăşitoare de afară. Acum sunt cea mai nostalgică, deoarece mă ghemuiesc într-un colţ al camerei, cu cana de ceai în mână şi departe de vântul ce dezbracă întreaga natură.
Aici trăiesc la cea mai mare intensitate iarna, căci construcţia din copac se transformă într-un iglu, iar eu desenez pe geamul aburit fel şi fel de forme ale căror spectatori au să fie doar fulgii de nea ce cad dezordonat în bătaia felinarului de afară. Acum sunt cea mai visătoare, căci odată cu fiecare strat de zăpadă proaspăt aşezat, sunt liberă să dau culoare orizontului alb cu amintirile mele.
Acum sunt cea mai fericită, când aţipesc şi îmi imaginez propriul anotimp… ca apoi să mă trezesc cu pisica bunicilor linguşindu-se pe lângă mine. Mereu se cocoaţă aici când vin în vizită. Uneori, mă bucur că locul acesta nu se va moderniza, alteori mă întristez când realizez că va muri odată cu trecerea timpului…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu