Fotografia care naşte poveşti: Împreună doar în poveşti

Georgiana Simion

(C.N. Ion Ghica)

Cerul este înveşmântat in nuanţe de alb şi albastru. Soarele străluceşte printre copaci, scăldându-se, parcă, în lacul din parc. Dacă până acum atmosfera generală părea melancolică şi obositoare, acum este plină de viaţă şi mişcare. Copiii se plimbă cu bicicletele pe lângă ei, dar lor nu le pasă. Se sorb din priviri unul pe altul, zâmbind de fericire că sunt împreună. Mâna lui o ţine strâns pe-a ei, arătându-i, parcă, că nu vrea s-o lase niciodată. Razele de soare îi mângâie părul ce-i cade peste umeri, iar el o îmbrăţişează.

Aleea se deschide în faţa lor, aşternându-le parcă un covor roşu spre ceea ce ea nu se aştepta să i se întâmple. Copacii, îmbrăcaţi în veşminte noi, de primăvară, le vor fi martori, iar oamenii aşezaţi pe băncuţele din jur privesc la ei cu admiraţie.

Apărut de nicăieri, el ridică un trandafir de pe tufişul de lângă ei şi i-l oferă cu sfială. Faţa ei se umple de uimire şi ochii îi sclipesc, strălucind de bucurie. Ridică cu grijă inelul pe care petalele trandafirului l-au scos la iveală, se aşează în genunchi şi, plin de emoţie, rosteşte întrebarea care îi dă fiori fetei. Cu ochii în lacrimi şi mută de uimire, fata dă din cap, afirmativ, iar braţele lui o înconjoară, strângând-o puternic la pieptul lui protector. Bătrâanii ce priveau de pe banca alăturată aplaudă, emoţionaţi de scena romantică.

Reflectoarele se sting, apare agitaţia, camerele de filmat se opresc, cameramanii şi tehnicienii zâmbesc, iar regizorul este mulţumit de scena ce va decide finalul filmului. Cei doi îşi zâmbesc, îşi schimbă garderoba şi pleacă fiecare pe drumul său spre casă, cu părere de rău că au gustat atât de puţin din povestea - ce s-ar fi putut transforma în realitate - de dragoste.