Ioana Ionaşcu
(C.N. Ienăchiţă Văcărescu)
Mă trezesc buimacă, iar am avut un coșmar și, ca de obicei, nu îmi aduc aminte nimic din el. Tot ce îmi aduc aminte este groaza cu care m-am trezit. Mă duc în bucătărie să-mi fac o cafea, am mare nevoie de una. Dar constat că nu mai am. Am nevoie de un stimulent care să mă facă să-mi continui ziua. Neavând altă alternativă, decid să mă duc pe "celebrul" Centru Vechi pentru a-mi putea continua ritualul de dimineață. Mă îmbrac printre înjurături la adresa mea, pentru că am uitat să cumpăr cel mai important produs din casă. Îmi iau geanta, telefonul și cheile și plec.
Este 10 dimineața, așa că terasele sunt mai mult goale. Mă așez la o masă unde muzica nu mă asurzește, îmi scot telefonul și-l pun pe masă. O domnișoară care are fața pe care o am și eu la această oră vine și îmi aduce un meniu. Se vede că și ea este la fel de încântată de a fi aici cum sunt eu când mă duc la școală. Pleacă pentru a-mi lăsa timp să mă gândesc. Deschid meniul și mă uit la cafele. Îmi aleg una cu lapte și pun meniul deoparte. Până vine domnișoara Rază-de-Soare, mă uit în jurul meu.
Recunosc că nu prea am mai avut ocazia să ies în oraș la o oră așa de matinală și singură. Este foarte ciudat. Parcă nu sunt în centrul vechi. Totul este liniștit. Până și muzica este mai liniștită. La o masă alăturată sunt două doamne de vârstă mijlocie care își savurează și ele cafeaua în timp ce își povestesc una alteia despre diferite probleme. Din când în când, se mai aude un râs colorat din partea uneia dintre ele, în timp ce cealaltă încearcă să își continue povestea printre crizele de râs ale prietenei ei. În sfârșit, vine chelnerița. Îi spun ce vreau și pleacă morăcănoasă, probabil pentru că nu se va alege cu cine știe ce bacșiș după această comandă. Îmi scot cartea din geantă și mi-o pun pe masă. Mă pregătesc să citesc, dar după ce îmi vine comanda.
Între timp mai stau și analizez împrejurimile. La o altă terasă, undeva unde se servește și mâncare, se află un cuplu de bătrânei ce își iau prânzul în liniște, doamna spărgând gheața din când în când, pentru a-și pune la curent soțul cu ultimele știri. Ceva din această imagine îmi lasă un gol în stomac. Mă face să mă întreb : "Oare așa o să fiu și eu când o să am vârsta lor?" Sunt fericiți. Sunt împăcați cu viața pe care au avut-o. Şi cel mai important, între ei încă mai există chimia aceea care apare la începutul relației.
Îmi mut privirea la o altă terasă. De data aceasta, văd doi domni îmbrăcați în costume ce vorbesc, luând din când în când o înghițitură de cafea. Cel mai probabil este o întâlnire de afaceri. Cei doi par foarte serioși și rigizi, paradoxal cu cuplul în vârstă de la cealaltă terasă. Sincer, mă intrigă astfel de oameni. Par închişi în ei, dar când sunt în timpul liber unii pot fi mai extrovertiți decât mulți dintre noi.
Într-un final, îmi ajunge și mie cafeaua. Iau o înghițitură. E perfectă. Încep să citesc. Totul este perfect. Îmi termin cafeaua, plătesc și îmi strâng lucrurile. Acum îmi pot continua ziua în mod normal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu