Fotografia care naște povești: Casa cu fluturi

Andreea Dinu

(C.N. Ion Ghica)

Drumul către destinaţie îţi aduce întotdeauna noi poveşti, adevărate sau ireale, pe care numai sufletul tău le poate povesti. Pregătită de o nouă călătorie în inima munţilor, fac un mic popas lângă o căsuţă abandonată. Mergeam de câteva ore, iar oboseala îşi spunea cuvântul. Norii cenuşii se pregăteau de un nou dans după nenumăratele zile toride de vară. Scot aparatul de fotografiat şi, încântată, mă uit peste pozele făcute. Fiecare colţ fotografiat avea propria frumuseţe; de la lacuri şi flori de pădure până la apusuri şi nori jucăuşi. 

Câteva picături de ploaie se preling pe rucsacul meu. Repede, mă adăpostesc sub streaşina casei care era pe punctul de a ceda. Picăturile de ploaie foarte zgomotoase trezesc în mine frica. Vântul bate cu putere, de parcă doreşte să transmită ceva. Asistam la o adevărată dezlănţuire a naturii. Cu inima în dinţi, deschid uşa casei şi intru. Un singur pas a fost de ajuns ca să descopăr o creaţie a naturii. Casa nu era casă, era un colţ rupt din natură, colorat şi plin de… fluturi. O invazie de fluturi! Oare cum era posibil?!

4 pereţi transformaţi într-un colţ de paradis. Fiecare privire îţi era ghidată de câte un fluture mic şi jucăuş. Era o explozie de culori; de la verde aprins şi galben strălucitor până la roşu întunecat. Cu dibăcie, dădeau din aripile colorate şi obosite, zburând dintr-un colţ în altul. Nu le înţelegeam zborul până când mi-am dat seama că se simţeau liberi şi protejaţi în căsuţa ascunsă, decât afară, în natură, printre picăturile de ploaie. 

Un fluture s-a oprit pe nasul meu. Inima mi se blocase, însă privindu-i gingăşia şi delicateţea, m-am liniştit. Îmi ura bun venit, bun venit într-o lume aparte. Era de-a dreptul minunat! Ce putea să ascundă un trup micuţ şi două aripi firave? 

Fluturii apar din coconi. Timpul petrecut în acel mic cavou întunecat îi privează de libertate şi, în acelaşi timp, şi de ochii noştri. Nimeni nu poate şti ce se întâmplă cu ei şi cum, la sfârşit, apar cele mai superbe vieţuitoare. 

Nu mi-am dezlipit ochii de la fluturele poposit pe nasul meu. De câteva minute bune, îl admiram. Vedeam cum găsise un teritoriu nou şi încerca să-l descopere. Prin aripile lui se distingeau culori nemaiîntâlnite. Totodată, mi se părea obosit. Căuta un loc în care să se odihnească. Viaţa lui se apropia de sfârşit. Fluturii, fiinţele cele mai drăguţe, au cel mai scurt drum în viaţă. Era o vedetă în ochii mei, iar acest lucru îl făcea să se simtă împlinit. Încet, am ridicat aparatul, iar bliţul orbitor l-a alungat. Tot ce mi-a mai rămas a fost o fotografie în care un fluture umil şi firav dansa.

Fiecare dintre ei avea o poveste, însă împreună au creat un univers ascuns într-o căsuţă bătrânească. Cine s-ar fi gândit că acolo poţi găsi paradisul? Libertate, linişte şi iubire. 

Ploaia se oprise. În câteva minute, căsuţa era goală. Toţi fluturii îşi luaseră zborul spre cărări nedescoperite. Casa era doar un mic popas din drumul lor şi un loc unde erau protejaţi de picăturile grele de ploaie. Am rămas singură, cu câteva flori aruncate pe jos. Împletesc o coroniţă şi numaidecât pornesc la drum cu sufletul împăcat şi cu dorinţa de a reîntâlni asemenea minunăţii. 

Oare ce voi mai descoperi în călătoria mea?