joi, 5 iunie 2014

„Îndrăznesc să nasc așa cum vreau” la Târgoviște!



Ieri a avut loc la Târgoviște, în amfiteatrul Liceului „Voievodul Mircea”, lansarea documentarului „Îndrăznesc să nasc așa cum vreau!”

Georgiana Grigore
(clasa a X-a, Lic. I.H.Rădulescu) 

V-ați gândit vreodată că opțiunea propusă de medic nu este întotdeauna cea corectă? Și medicul e om, iar omul vrea ceea ce e mai bun pentru el; fiind egoist, se gândește la ceva ce lui i-ar aduce mai mult decât ție. Documentarul „Îndrăznesc să nasc așa cum vreau” are drept scop trezirea femeilor la realitate, dovedind că o naștere naturală este mult mai bună ca nașterea prin cezariană. De asemenea, au transmis o informație foarte importantă, și anume că această decizie o poate lua fiecare femeie singură, și nu ajutată de doctor. 


Documentarul a fost vizualizat de câteva zeci de adolescente, pentru că ele trebuie să știe din timp să facă alegerea bună. „Pot spune că a fost ceva special, un documentar nu numai informativ dar și cu un puternic impact emoționa. Pe mine chiar m-a bucurat că am putut primi informații despre ce mi se poate întâmpla în viitor, dacă aș alege să am un copil, față de mamele noastre, care nu au avut atât de mult acces la informații pe care noi le primim, iată, într-un mod interactiv și interesant”, spune Maria Milea,o elevă de 16 ani. „Mi s-a părut șocant și interesant în același timp!”, declară și Alexandra Beatrice, o tânără de 17 ani.

Evenimentul de ieri s-a încheiat cu o dezbatere asupra celor văzute. Organizatorii au ținut să puncteze faptul că documentarul nu a fost o fabulă și nu a încercat să pună doctorii într-o lumină proastă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu