joi, 19 iunie 2014

Gânduri la final de Atelier

Târgoviște, iunie 2014

Dragă cititorule,

Iată-ne aici! 13 mici jurnaliști în fața faptului împlinit. Dorința de cunoaștere, pasiunea și taina cuvintelor scrise ne-au unit și ne-au deschis drumul către un nou capitol al vieții noastre. Fiecare dintre noi a venit cu zâmbetul pe față, cu nelămuririle pe foaie și cu temerile în suflet. Inițierea noastră în Jurnalism abia începea, drumul fiind unul anevoios, dar presărat cu momente frumoase.



Te întrebi, poate, de ce am ajuns eu aici. Din curiozitate. Scriu de mică; fie două rânduri, fie o frază sau un eseu întreg. Treptat, am creat o nouă lume din gânduri și vise așternute pe hârtie. Această mică pasiune a devenit inevitabilă. Nu mă declar o bună scriitoare, însă acele rânduri pornite dinlăuntrul meu scot la iveală o latură nespusă a ființei mele.
Dornică de implicare și într-o continuă sete de cunoaștere, în urmă cu 5 luni aveam să descopăr din întâmplare un afiș care nu spunea prea multe; doar un titlu încadra frumos pagina: „Atelier de Jurnalism și Comunicare”. Două secunde mi-au fost de ajuns să mă hotărăsc: eram pregătită să descopăr noi taine, să-mi testez limitele, să accept o provocare cu mine însămi.

Au fost 5 luni interesante și pline de suspans. Neprevăzutul se afla la fiecare lecție de Jurnalism, iar noutatea informațiilor m-au adus în fața unei noi perspective: „Voi putea, oare, să practic această meserie?” 
Săptămână de săptămână eram prezentă la o nouă lecție și pusă în fața unor situații cărora, la prima vedere, nu credeam că le pot face față. Aflată însă în noua postură, de jurnalist, îmi luam rolul în serios. Mica mea agendă, nelipsită din geantă, a început astfel să se umple cu idei, evenimente, vise, dorințe. Am trecut de la ziarist la prezentator TV și prezentator radio, am realizat interviuri și am născocit reportaje venite direct din inima oamenilor. Mi-am scris povestea de suflet, poveste care încă nu s-a sfârșit și la care adaug zilnic noi file.

Vezi tu, cititorule, pentru o perioadă am fost jurnalist. 5 luni, 5 cuvinte: pasiune, implicare, prietenie, cunoaștere, modelare. 

Porțile sunt deschise tuturor celor care visează să aducă ceva nou, neprevăzut în viața lor, tuturor celor care vor să-și descopere limitele și să se cunoască pe sine. Eu am fost unul dintre ei. Ce zici, cititorule, te alături și tu călătoriei noastre în lumea Jurnalismului?

Cu drag, Andreea Dinu
jurnalist de ocazie și scriitor de cursă lungă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu