Izabela Matei
(C.N. Ienăchiță Văcărescu)
După ce am petrecut o oră în parc și m-am încărcat cu destulă liniște și o senzație de pace interioară, am pornit spre Biblioteca Județeană, unde urma să particip la Școala de vară a Atelierului de Jurnalism. Am trecut pe lângă magazine, oameni, mașini, gândindu-mă la locul în care trebuia să ajung. Mi-a plăcut dintotdeauna Biblioteca, o clădire cu două etaje, înaltă, proaspăt renovată. Aici miroase a lumi și personaje captive în pagini care așteaptă să fie răsfoite.
Am traversat trotuarul tivit cu mașini de taxi, am trecut pe lângă hotel, florărie și Grădina de vară. Am făcut spre dreapta la colț, și iată-mă intrând pe ușa atât de cunoscută a Bibliotecii. Nu știam unde trebuia să merg și nici nu vedeam pe nimeni cunoscut. Ca de multe alte ori, teama de a nu fi ajuns unde trebuie m-a trezit din vraja în care mă prinsese biblioteca. Încercând să alung gândul nesigur, ca pe o muscă enervantă bâzâind inutil în jurul tău, m-am decis să aflu cât mai multe despre curs. După o jumătate de oră în care am parcurs un du-te-vino pe scările primului etaj, informația salvatoare a venit de la doamna secretară, căreia îi întrerupsesem activitatea inexistentă.
Și așa am ajuns la etajul doi. Unii dintre cei care aveau să devină colegii mei la Școala de vară erau deja acolo, vorbind și așteptând și ei, ca și mine, să ne cunoaștem cu toții. Apropiindu-mă de masa de lucru, m-au întâmpinat privirea caldă și entuziasmul binevoitor al Alexandrei, cea care a organizat Atelierul de Jurnalism. Căldura pe care o emana m-a atras imediat și, fără să îmi dau seama, am ocupat scaunul liber de lângă ea. Drăguță și zâmbitoare, Alexandra a făcut cunoștință cu mine și a început o conversație. Am rămas plăcut surprinsă când am observat că îmi cunoștea numele.
La sfârșitul celor două ore, am plecat cu sentimentul că am ajuns unde trebuia și cu nerăbdarea de a-i revedea pe ceilalți. Teo, cele două Ioane, Georgiana, Alex, Ștefan, Cristiana și Alexandra m-au impresionat fiecare cu personalitatea și povestea proprie. Sunt persoane cu o largă deschidere asupra lumii, cu pasiuni diverse, interese și mai variate și cu viziuni interesante. Compania lor m-a bucurat enorm și m-a destins. La Teo am admirat înclinațiile savante și interesul pentru tot ce e nou. Ioana Rădulescu, fata drăguță și populară care părea inteligentă și interesată de cultură, s-a dovedit - în mod surprinzător - a fi ceea ce părea. Ioana Ionașcu, colega mea de clasă, m-a salutat și m-a întrebat ce mai fac, în stilul ei vesel, caracteristic. Georgiana, permanent cu zâmbetul pe buze și degajând voie bună, este pasionată de drame; le scrie, le citește și și-ar dori să trăiască una. Alex și Ștefan, singurii băieți ai grupului, cărora le place să citească și au drept pasiuni poezia și, respectiv, jurnalismul, au încercat să scape de timiditate și să participe la conversație. Iar Cristiana mi-a părut o fire energică și mulțumită de sine.
Am analizat, am comparat, am simțit, am adulmecat prin noianul de sentimente ce-și făcuse loc înăuntrul meu. Mi se părea că am găsit în ei câte o bucățică din mine, mă gândeam cu mulțumire la faptul că de acum fac parte din acest grup. Am coborât scările acoperite de covorul roșu și iată-mă ieșind pe ușa binecunoscută a Bibliotecii. Acum știam unde merg; cunoscusem persoane diferite cu care aveam, totuși, ceva în comun. Am trecut pe lângă magazine, oameni, mașini, gândindu-mă la ceea ce aflasem și observasem. Am parcurs și trotuarul tivit cu mașini de taxi, am trecut pe lângă Grădina de vară, florărie și hotel.
Da, întotdeauna mi-a plăcut Biblioteca!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu