Bianca Vasilaș
(C.N. Ien. Văcărescu, cls. a IX-a)
O prezență cu un trecut fascinant tulbură mintea fiecărui om și amintiri ce străpung fiecare obraz cu câte o lacrimă caldă revin în mintea acaparată de problemele cotidiene. O distragere de la lumea reală și o întoarcere la poveștile cu sirene și prințese nu poate fi decât ea, BUNICA. Un trup firav, cu ochi obosiți și chip bătut de vreme pe care doar câteva riduri rebele și-au lăsat amprenta, stă în fața mea pregătit sufletește să-mi povestească o istorie neștiută și nescrisă până acum.
Povestea începe acum 66 de ani, când viața și-a deschis larg porțile în fața unei fetițe căreia viitorul îi prezicea ceva măreț. Și se pare că totul avea să se schimbe radical la vârsta de 12 ani, când bârna și pista de alergat au început să capete un loc important în viața sa. "Chiar dacă eram la o vârstă așa fragilă, sportul m-a atras atât de mult încât mi-am dorit să perfomez și să îmi construiesc o carieră. Am participat la un concurs de acest gen pentru a-mi încerca norocul și recunosc că am fost surprinsă. Am obținut locul întâi și prima mea medalie de aur și-a făcut loc pe peretele camerei mele. Toți prietenii și colegii din Ocnița mă felicitau de fiecare dată când mă vedeau și pot spune că eram mândră de mine pentru ceea ce realizasem".
Au urmat luni grele pentru tânăra sportivă, care începea să își vadă visul cu ochii. Calificată la etapa următoare, la Târgoviște, a pășit încrezătoare în propriile forțe și fără emoții și-a început reprezentația în fața juriului. Picăturile de strădanie de pe chipul ei angelic se transformă acum în lacrimi reci ce curgeau lent în timp ce firul poveștii se derula. Eforturile și timpul petrecut exersând fără oprire se pare că dăduseră roade și locul întâi îi revenise din nou bunicii, care nu se aștepta la acest rezultat.
Însă, din cauza dezacordului părinților de a mai participa la acest concurs, a pierdut șansa de a trece mai departe și de a-și urma visul. Dezamăgirea și-a făcut loc în sufletul ei în acel moment, dar timpul a reușit să o ajute să depășească momentul dificil din viața ei. "La 14 ani, m-am mutat la Târgoviște pentru a continua liceul, unde, pasionată de sport, am participat la câteva concursuri de baschet. După ce am terminat liceul însă, la vârsta de 19 ani, m-am măritat și la 20 și 26 de ani am dat naștere celor două fete ale mele. Le-am crescut alături de soțul meu și am avut grijă ca amândouă să-și creeze un viitor sigur încă de la vârste fragede".
Deși renunțase demult la atletism, a reușit, prin caracterul său, să le insufle și fetelor ei aceleași calități și abilități sportive pe care ea însăși le deținea. Însă acest lucru a durat o perioadă scurtă de timp, deoarece viața le rezervă destine fascinante fiecăreia dintre fiice.
După 42 de ani în care a lucrat ca și contabil, bunica a ieșit la pensie și s-a reîntors în orașul natal, unde încă își continuă viața alături de soțul său, de copiii și de nepoții care o vizitează în fiecare weekend.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu