duminică, 7 septembrie 2014

ATELIER DE JURNALISM ȘI COMUNICARE PENTRU LICEENI

CINE?
Alexandra Damian, jurnalist

CE?
Cursul de Jurnalism și Comunicare se vrea un fel de atelier, de comunitate de practică și se adresează tuturor celor care doresc să descopere bazele jurnalismului și ce înseamnă de fapt această profesie.

DE CE?
Pentru că, într-o societate în care cotidienele de informare au devenit tabloide, presa on-line e XXX, iar la TV nu vedem decât sex și violență, e timpul să redescoperim valorile jurnalismului curat.

CUM? 
Vom afla mai întâi ce reprezintă sursele în jurnalism, ce este responsabilitatea profesională, de câte feluri este jurnalismul, iar apoi vom studia în detaliu știrea, interviul, reportajul, ancheta, editorialul cât și jurnalismul de opinie. În final, vom insista pe jurnalismul radio, de televiziune și, cel mai important, pe jurnalismul on-line, care are cel mai mare potențial de dezvoltare.

Cursul va fi completat de un modul complementar de dicție, public speaking, comunicare și dezvoltare personală, bune maniere etc.
Programul include vizite în redacții și întâlniri cu jurnaliști, iar materialele realizate de participanți vor fi publicate on-line, pe acest blog colectiv.
Mai mult, odată terminat primul modul, atelierul va lua forma unei redacții reale, cursanții vor ieși pe teren, iar munca lor va îmbrăca forma unui ziar tipărit.

CÂND?
Înscrierile se vor face miercuri 1 octombrie, ora 16.30, la sediul Bibliotecii Județene Dâmbovița (str. Stelea, nr. 2). Relații la telefon: 0730 833 507.
Întâlnirile vor avea loc săptămânal și vor avea o durată de două ore.
Zilele în care se derulează atelierele vor fi stabilite împreună cu participanții și părinții acestora, în funcție de programul școlar, putând fi stabilite sesiuni de lucru și în zilele de sâmbătă.

UNDE?
La sediul Bibliotecii Județene Dâmbovița, în sala de conferințe a Centrului Europe Direct Târgoviște (Str. Stelea, nr. 2) și în corpul M al Universității Valahia Târgoviște (str. Lt. Stancu Ion nr. 35).

DESPRE MINE
Am știut din clasa a X-a ce vreau să mă fac atunci când voi fi mare. Am ales să devin jurnalist, fără să visez că-ntr-o bună zi o să apar la televizor și-o să mă vadă o țară-ntreagă, sau că voi vorbi la radio cum făceau pe atunci ´´idolii´´ mei de la proaspăt-înființatul Radio Minisat, și nici măcar că voi ajunge să scriu cele mai tari anchete și reportaje pe care le-a văzut vreodată presa dâmbovițeană.

Și-uite-așa, fără niciun fel de așteptare măreață, m-am trezit într-o bună dimineață de toamnă bătând la ușa unui cotidian local și cerându-i domnului Pildner (Jozsef Pildner) să mă lase să scriu. Și m-a lăsat!
După liceu, a venit facultatea. De Jurnalism, evident. Prima promoție de ziariști de la Universitatea din Târgoviște. Timp în care am cochetat cu radioul. Da, am ajuns să lucrez la Radio. Minisat. Alături de ''idolii'' mei din liceu.

Și-apoi am mai lucrat la vreo două posturi de radio în Ploiești, la Alpha TV în Târgoviște, am fost corespondent la Radio BBC la un moment dat, dar și la două agenții naționale de presă, am cochetat cu jurnalismul on-line și acum m-am întors la origini. La Radio. Minisat.

M-am întrebat tot timpul la ce-o să-mi folosească CV-ul ăsta atât de stufos. Iată că am găsit răspunsul. Am avut de-a face cu toate mijloacele de comunicare în masă, am învățat cam tot ce era de învățat și a venit timpul să dau mai departe.
Ești gata să preiei ștafeta?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu